SPORTURI  »  HANDBAL  »  CM 2025

CORESPONDENȚĂ DIN ROTTERDAM Japonia, echipa învinsă de România, a început grupa principală cu o victorie la 6 goluri » Clasamentul

FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)
FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)

Articol de , - Publicat miercuri, 03 decembrie 2025 17:59 / Actualizat miercuri, 03 decembrie 2025 18:11

Japonia a învins Elveția, scor 27-21, în grupa principală I a Campionatului Mondial de handbal feminin, cea din care face parte și România.

  • Reporterul Adrian Jitea și fotoreporterul Ionuț Iordache sunt la Rotterdam și transmit toate informațiile și imaginile care contează
  • Astăzi, de la ora 19:00, România debutează în grupa principală cu cel mai greu meci, cel împotriva Ungariei. Duelul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Prima Sport 2 și Digi Sport 2
  • În ultimul meci al zilei din Rotterdam Ahoy, de la ora 21:30, Danemarca va înfrunta Senegalul.

Grupa principală a început la Rotterdam cu duelul Japonia - Elveția. Aproximativ o mie de fani, mulți neutri, au asistat la o repriză în care Natsuki Aizawa, nipona de la Thuringer, a fost de neoprit. A marcat 7 goluri și a ajutat Japonia să intre în avantaj la cabine, scor 13-10.

Aizawa, MVP în Japonia - Elveția

Tot Aizawa a dictat ritmul și în debutul reprizei secunde, dar elvețiencele n-au cedat. De la -6 s-au apropiat la -2 și l-au forțat pe selecționerul Morten Soubak să ceară time-out.

Sfaturile au dat roade. Apărarea s-a mișcat mult mai bine, a închis bine în zona centrală și a rezolvat soarta punctelor. Când apărarea era depășit, Sakura Hauge se afla la datorie între buturi.

+5 FOTO

Pentru Japonia sunt primele puncte în grupa principală. Pierduse duelurile cu Danemarca și România. Elveția a avut parte de o grupă inițială mai ușoară și vine cu o zestre de două puncte, victorii 25-24 cu Senegal și 34-9 contra Iranului. Au cedat în fața Ungariei, 25-32.

Clasamentul în grupa principală I la Campionatul Mondial de handbal feminin:

Națională

Puncte

Golaveraj

1. Danemarca

4

75-50

2. Ungaria

4

58-42

3. România

2

62-66

4. Elveția

2

71-83

5. Japonia

2

73-88

6. Senegal

0

41-51


Primele două clasate vor avansa în sferturile de finală
În clasamentul final se va face diferența pe baza rezultatelor directe

FINAL. Japonia - Elveția 27-21

min. 60: Clare Francis Gray înscrie pentru Japonia din propria jumătate. 26-19

min. 54: Încă o intervenție din partea portarului nipon Sakura Hauge. 23-18
min. 49: Time-out Elveția. 22-16
min. 40: Wolff, cu o aruncare de 86 km/oră. Time-out imediat cerut de Japonia. 17-15
min. 31: Repriza secundă începe tot cu Aizawa la cârma jocului. Deja 9 goluri înscrise! 14-11
A început repriza secundă!

Japonia conduce la pauză cu scorul de 13-10.
min. 21: Fantastic ce reușește Natsuki Aizawa. Handbalista legitimată la Thuringer a marcat deja 8 goluri! 11-6
min. 19: Time-out cerut de Elveția. 9-5
min. 16: Aizawa își continuă recitalul, deja 5 goluri marcate. 6-5
min. 16: Altherr înscrie cu o aruncare de 83 km/oră. 5-5

min. 14: Aizawa aduce Japonia în avantaj pentru prima dată. Gautschi egalează imediat. 4-4
min. 9: Japonia cere deja time-out. 2-3
min. 6: Nakayama deblochează târziu tabela pentru Japonia. 1-1
A început meciul! În sală sunt prezenți aproximativ 1000 de fani. Elveția are o susținere puternică.

Programul României în grupa principală:

  • 3 decembrie » Ungaria - România
  • 5 decembrie » România - Senegal
  • 7 decembrie » Elveția - România
Citește și:
L-a pulverizat în direct la TV pe căpitanul Alex Dobre: „Nu se pune problema să îl mai lași să joace”
Superliga
L-a pulverizat în direct la TV pe căpitanul Alex Dobre: „Nu se pune problema să îl mai lași să joace”
Ioana Cosma: „Ești una dintre cele mai frumoase sportive” » Replică hazlie: „Pun o poză în lenjerie, bubuie Instagramul!”
Handbal
Ioana Cosma: „Ești una dintre cele mai frumoase sportive” » Replică hazlie: „Pun o poză în lenjerie, bubuie Instagramul!”
Contract suspendat?! » Decizia lui Mihai Rotaru, după umilința cu U Cluj
Superliga
Contract suspendat?! » Decizia lui Mihai Rotaru, după umilința cu U Cluj
Despărțire de nicăieri în Premier League! Pleacă unul dintre cei mai apreciați antrenori
Campionate
Despărțire de nicăieri în Premier League! Pleacă unul dintre cei mai apreciați antrenori
Premieră - Mașinile electrice primesc un mic motor care reîncarcă bateria în mers. Europenii sunt în fața chinezilor cu această inovație
Profit.ro
Premieră - Mașinile electrice primesc un mic motor care reîncarcă bateria în mers. Europenii sunt în fața chinezilor cu această inovație
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!