Articol de Maria Olteanu - Publicat miercuri, 03 decembrie 2025 22:02 / Actualizat miercuri, 03 decembrie 2025 22:03
România - Ungaria. Selecționerul naționalei Ungariei, Vladimir Golovin (55 de ani), a reacționat după ce echipa pe care o conduce a luat o opțiune serioasă la calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin, după succesul contra României, scor 34-29.
Reporterul Adrian Jitea și fotoreporterul Ionuț Iordache sunt la Rotterdam și transmit toate informațiile și imaginile care contează
Vladimir Golovin consideră că startul reprizei a doua a fost cel care a decis soarta partidei. România s-a apropiat atunci la 18-17 și a ratat nu mai puțin cinci șanse de a egala, în cele din urmă, după aproape 5 minute, Ungaria marcând pentru 19-17.
Reacția lui Vladimir Golovin, după succesul cu România
„A fost ca și cum ar fi trebuit să câștigăm acest meci de două ori. În prima repriză totul a funcționat la început, apoi, în ultimele zece minute, multe lucruri s-au destrămat, iar naționala României a venit peste noi. Am jucat mai lent, am ezitat, am greșit…
Primele zece minute din a doua repriză au decis ce avea să se întâmple: apărarea s-a pus la punct, au venit și paradele, am marcat și goluri ușoare. Am reușit să încheiem bine meciul”, a declarat Vladimir Golovin, citat de nemzetisport.hu.
„Apărarea a fost importantă, dar nu mai trăim vremurile în care poți câștiga meciuri primind douăzeci și patru de goluri. Erau necesare recuperările de minge și faptul că am reușit să ne liniștim.
De trei ori au atacat românii pentru egalare, iar atunci am reușit să ne apărăm. Suntem încă la primul nivel, mai avem mult înainte, sperăm…”, a adăugat selecționerul maghiarelor, după succesul cu România.
Cu 6 puncte în acest moment, Ungaria este foarte aproape de calificarea în sferturile competiției. Următorul test este cu Japonia, peste două zile.
Pentru România, calificarea în sferturile de finală a fost ratată. Rămâne obiectivul asumat la startul competiției, o clasare între primele 10 națiuni, performanță „interzisă” din 2017. Pentru asta, e nevoie de victorii în ultimele două partide la Rotterdam, cu Elveția și Senegal.
Programul României în grupa principală:
3 decembrie » Ungaria - România 34-29
5 decembrie » România - Senegal
7 decembrie » Elveția - România
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu