SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Campioană la Wimbledon, postare furioasă pe Instagram: „E normal ca inspectorii antidoping să stea în sufrageriile noastre noaptea, așteptând să urinăm?”

Marketa Vondrousova, loc 34 WTA
Marketa Vondrousova, loc 34 WTA

Articol de - Publicat joi, 04 decembrie 2025 11:17 / Actualizat joi, 04 decembrie 2025 12:57

Jucătoarea cehă de tenis Marketa Vondrousova, loc 34 WTA, a postat un mesaj furios împotriva unui inspector anti-doping care a sosit inopinat acasă la ea. Campioana de la Wimbledon 2023, în vârstă de 26 de ani, a spus că inspectorul a sosit în afara orelor oficiale pentru a preleva probe biologice. Vondrousova considerat controlul drept „o intruziune gravă în viața mea privată”.

Vondrousova este cunoscută în special pentru parcursul său de la Wimbledon 2023, unde a devenit prima sportivă care nu era cap de serie ce a reușit să câștige trofeul. Ulterior, a atins cea mai bună clasare din carieră, locul 6 mondial.

Astăzi, cehoaica a postat un story pe Instagram în care a criticat autoritățile antidoping, după ce un agent a sosit la locuința sa în mod neașteptat și fără să țină cont de ora indicată de sportivă, pe timpul nopții.

„În fiecare zi suntem obligați să fim acasă într-o anumită oră pentru control antidoping. Respect această regulă, în fiecare zi. În această seară, însă, un tester a sosit la 20:15 și mi-a spus că ora declarată de mine nu contează și că trebuie să fiu testat chiar acum. Când i-am atras atenția că este în afara intervalului meu de testare și reprezintă o intruziune serioasă în viața mea privată, mi s-a spus: «Asta este viața unui sportiv profesionist.»

Este normal ca inspectorii antidoping să stea în sufrageriile noastre noaptea, așteptând să urinăm? Nu este vorba despre evitarea testării, este vorba despre respect. Respect pentru regulile pe care noi le urmăm și pentru viața personală la care avem dreptul după o zi lungă de antrenamente și competiții. Regulile ar trebui să se aplice tuturor. Chiar și celor care le aplică”, a tunat Marketa Vondrousova, citată de sportskeeda.com.

Campioană la Wimbledon, postare furioasă pe Instagram: „E normal ca inspectorii antidoping să stea în sufrageriile noastre noaptea, așteptând să urinăm?”
Marketa Vondrousova sărbătorind victoria în fața Arynei Sabalenka la Berlin Foto: Imago Images

Conform reglementărilor actuale, jucătorii trebuie să furnizeze zilnic un interval de o oră în care vor fi disponibili pentru testări inopinate. Acest sistem face parte din Programul Antidoping de la nivel mondial, care cere un orar de la sportivi de-a lungul sezonului.

Consecințele ratării testelor sunt serioase. Dacă un jucător nu este disponibil de trei ori într-o perioadă de 12 luni, acest lucru este considerat o încălcare a regulamentului antidoping și aduce o suspendare de minimum 2 ani, ca și cum ar fi fost un test pozitiv.

Campioană la Wimbledon, postare furioasă pe Instagram: „E normal ca inspectorii antidoping să stea în sufrageriile noastre noaptea, așteptând să urinăm?”

Marketa Vondrousova a avut un sezon 2025 remarcabil. În luna iunie, a fost încoronată campioană la Berlin Tennis Open, iar în august a ajuns în sferturile de finală la US Open. Ultima apariție a campioanei de la Wimbledon a fost în luna octombrie, la Toray Pan Pacific Open, unde a fost eliminată în primul tur.

Citește și:
Haos în Puerto Rico! Lionel Messi, pus la pământ de suporteri chiar în timpul meciului
Campionate
Haos în Puerto Rico! Lionel Messi, pus la pământ de suporteri chiar în timpul meciului
Modelul revoluționar Dacia va înlocui Spring în China » Decizie neașteptată, când va fi vândut în Europa
Noutati auto
Modelul revoluționar Dacia va înlocui Spring în China » Decizie neașteptată, când va fi vândut în Europa
Detalii incredibile din „dosarul Păulești” » Câți bani a mizat și a câștigat Gabi Matei pe o cotă 100: „Era combinația lor preferată”
Special
Detalii incredibile din „dosarul Păulești” » Câți bani a mizat și a câștigat Gabi Matei pe o cotă 100: „Era combinația lor preferată”
Prezentă la Sanremo, strănepoata lui Lamborghini se plânge de „petrecerile bilaterale”: „M-am culcat la 4:30!”
Stiri extrasport
Prezentă la Sanremo, strănepoata lui Lamborghini se plânge de „petrecerile bilaterale”: „M-am culcat la 4:30!”
ULTIMA ORĂ Starlink al lui Elon Musk a intrat în România cu subsidiară proprie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Starlink al lui Elon Musk a intrat în România cu subsidiară proprie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Ce pensie are Marin Condescu, fostul șef de la Pandurii și mare lider sindical la Târgu-Jiu: „Nu e normal! Mi-am mai luat un serviciu”


Comentarii (3)
uiuiui
uiuiui  •  04 Decembrie 2025, 21:22

cu proba de urina rezolva dl. Dieter Schwarz si tenis bineînțeles in timpul liber.

Van__Basten
Van__Basten  •  04 Decembrie 2025, 19:23
Postat de uiuiui pe 04 Decembrie 2025, 16:22

sunt niste posturi la LIDL disponibile. daca merge acolo n-o mai caută nimeni, la nici o ora si sfera personala e salvata.

Vezi ca la Lidl nici la toaleta nu ai timp sa ajungi.

uiuiui
uiuiui  •  04 Decembrie 2025, 16:22

sunt niste posturi la LIDL disponibile. daca merge acolo n-o mai caută nimeni, la nici o ora si sfera personala e salvata.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close