FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  PETROLUL - UNIVERSITATEA CRAIOVA

Filipe Coelho, schimbări masive pentru meciul cu Petrolul » Eugen Neagoe, gata să debuteze un atacant

Surprizele lui Filipe Coelho pentru Petrolul - Universitatea Craiova, din Cupa României Betano
Surprizele lui Filipe Coelho pentru Petrolul - Universitatea Craiova, din Cupa României Betano

Articol de - Publicat joi, 04 decembrie 2025 15:48 / Actualizat joi, 04 decembrie 2025 16:02

Universitatea Craiova va alinia o formație de start mult schimbată în partida cu Petrolul, din cea de-a doua rundă a Cupei României Betano, ce se va disputa astăzi, la ora 21:00. Filipe Coelho (45 de ani) a luat decizia de a nu se baza pe serviciile lui Steven Nsimba și Adrian Rus, astfel că lista indisponibililor capătă proporții pentru olteni.

Cei doi jucători vor fi menajați, în contextul în care pe formația din Bănie o așteaptă două meciuri dificile în următoarea săptămână. Duminică, o va înfrunta pe CFR Cluj, în Superliga, iar joi, pe Sparta Praga, în Conference League, ambele dueluri fiind programate pe teren propriu.

  • Petrolul Ploiești - Universitatea Craiova, din grupa B a Cupei României, se joacă în această seară, de la 21:00. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1.

Nsimba, Rus şi Paradela nu vor evolua în Petrolul - Universitatea Craiova

La ultimul meci campionat, cu U Cluj (0-0), Steven Nsimba (29 de ani) a acuzat probleme fizice, astfel că antrenorul Universității Craiova nu dorește să-l expună pe atacantul francez.

Situația este asemănătoare și în ceea ce-l privește pe fundașul central Adrian Rus (29 de ani), utilizat în partida din Ardeal timp de 73 de minute. Stoperul transferat de olteni în septembrie a acuzat o stare de oboseală, în ultima vreme.

Nici Luis Paradela (28 de ani) nu va fi la dispoziția lui Coelho. Cubanezul împrumutat de la Deportivo Saprissa, formație din prima divizie a Costa Ricăi, va părăsi Bănia la finele acestei luni, întrucât Craiova nu intenționează să achite clauza de transfer fixată la 200.000 de euro.

În schimb, Denys Muntean (atacant, 16 ani) și Darius Fălcuşan (fundaș, 19 ani) au făcut deplasarea cu echipa, la Ploiești.

  • Vasile Mogoș, Carlos Mora și Mihnea Rădulescu sunt accidentați

Filipe Coelho, schimbări masive pentru meciul cu Petrolul » Eugen Neagoe, gata să debuteze un atacant
Nicușor Bancu ar putea trece în flancul drept, în locul accidentatului Vasile Mogoș, în meciul cu Petrolul

Eugen Neagoe, gata să-l arunce în luptă pe Rafinha

Antrenorul Petrolului l-ar putea utiliza, pentru prima ediție în acest sezon, pe atacantul Rafinha (27 de ani). Spaniolul cu cetățenie braziliană a fost transferat în vară de la Inter Descaldes, însă nu a fost trecut pe lista LPF.

A jucat, însă, într-un amical cu Steaua, 2-2, în pauza competițională din octombrie, și a marcat cele două goluri ale „lupilor galbeni”.

Oltenii au acumulat trei puncte în grupă, iar o nouă victorie le-ar consolida șansele de calificare în sferturile competiției.

De partea cealaltă, prahovenii ar reintra și ei în lupta pentru calificare dacă ar obține victoria. În prima rundă, Universitatea Craiova s-a impus cu 4-1 împotriva Sănătății Cluj, în timp ce Petrolul a debutat cu o remiză, 1-1 cu UTA.

Petrolul - Universitatea Craiova, echipele probabile

Petrolul: Krell - Ricardinho, Papp, Roche, Sălceanu - Doukansy, Mateiu, Dongmo - Boțogan, Doumtsios, Grozav
Antrenor: Eugen Neagoe

Universitatea Craiova: L. Popescu - Stefanovici, Screciu, Badelj - Bancu, Băluță, Mekvabishvili, Teles - Baiaram, Etim, Houri
Antrenor: Filipe Coelho

Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești)
Arbitru: Florin Andrei // Asistenți: Mihai Marica, Ferencz Tunyogi
Arbitru VAR: Cătălin Popa // Arbitru AVAR: Cătălin Porumbel

Citește și:
Andrei Coubiș, cumpărat după doar 5 meciuri în Superliga!
Superliga
Andrei Coubiș, cumpărat după doar 5 meciuri în Superliga!
Căsătoria cu coafeza anulată după 24 de zile! » „Împăratul” a dezvăluit acum motivul incredibil: „Într-o zi, mi-am invitat prietenii acasă...”
Campionate
Căsătoria cu coafeza anulată după 24 de zile! » „Împăratul” a dezvăluit acum motivul incredibil: „Într-o zi, mi-am invitat prietenii acasă...”
Autogol pentru „2 pauză, 1 final” » Universitatea Craiova a arătat rău în fața „lanternei” Metaloglobus
Superliga
Autogol pentru „2 pauză, 1 final” » Universitatea Craiova a arătat rău în fața „lanternei” Metaloglobus
Stupoare în conferința lui FC Argeș, angajatul piteștenilor a strigat: „Hai, Dinamo!” » Ce a urmat
Superliga
Stupoare în conferința lui FC Argeș, angajatul piteștenilor a strigat: „Hai, Dinamo!” » Ce a urmat
O companie concediază 4.000 de angajați din cauza inteligenței artificiale
Profit.ro
O companie concediază 4.000 de angajați din cauza inteligenței artificiale
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Ce pensie are Marin Condescu, fostul șef de la Pandurii și mare lider sindical la Târgu-Jiu: „Nu e normal! Mi-am mai luat un serviciu”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează