INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Fostul portar din Premier League a dezvăluit că se luptă cu o boală gravă: „Vă rog, mergeți la analize!”

Shaka Hislop în 2006 // foto: Imago Images
Shaka Hislop în 2006 // foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 04 decembrie 2025 18:40 / Actualizat joi, 04 decembrie 2025 22:09

Fostul portar al echipelor Newcastle și West Ham, Shaka Hislop (56 de ani), a anunțat că se luptă cu cancerul de prostată.

După ce s-a retras în 2007, fostul goalkeeper s-a dedicat rolului de analist, în special la ESPN, unde s-a impus ca unul dintre cei mai buni experți și a atras o audiență și mai mare. Fostul internațional din Trinidad și Tobago a fost nevoit să împărtășească fanilor o veste șocantă despre starea sa de sănătate, anunțând că se luptă cu o formă „destul de agresivă” de cancer.

Shaka Hislop a apărat poarta englezilor în „dubla” din 1999 dintre Steaua București și West Ham, din Cupa UEFA (actuala Europa League). În meciul tur, disputat în Ghencea, steliștii s-au impus cu 2-0, iar returul din Anglia s-a încheiat fără goluri, scor 0-0.

Goalkeeperul a adăugat că a trecut prin șapte săptămâni și jumătate de tratament medicamentos și radioterapie.

Shaka Hislop: „Am o poveste de spus”

„Acum aproximativ 18 luni, am mers la controlul anual și am insistat pentru un test PSA, așa cum fac întotdeauna. De data aceasta, însă, PSA-ul meu a fost crescut. Un RMN și o biopsie au stabilit rapid că am un cancer de prostată destul de agresiv. Acum un an, aproape în aceeași zi, pe 6 decembrie, am suferit o prostatectomie radicală.

Și credeam că asta e tot. Dar șase luni mai târziu, PSA-ul meu a crescut din nou, iar o nouă scanare a arătat că cancerul de prostată s-a răspândit în osul meu pelvian.

Am început tratamentul medicamentos la scurt timp după aceea și chiar în această dimineață am încheiat șapte săptămâni și jumătate de radioterapie. Călătoria continuă”, a spus acesta, conform sportal.bg.

Apoi, Hislop a îndemnat bărbații din grupele de vârstă cu risc crescut din întreaga lume să se examineze regulat.

El a adăugat: „Medicii recomandă tuturor bărbaților de peste 50 de ani să-și verifice regulat PSA-ul. Dacă sunteți de origine africană, această vârstă scade la 40 de ani. Dacă sunteți undeva precum în Marea Britanie sau în altă parte unde testele PSA nu sunt încurajate, trebuie să insistați”.

„Prezența cancerului în istoricul familial nu contează. Mi-am făcut teste genetice și acestea nu au arătat predispoziții în familia mea, dar anul acesta a arătat, fără a intra în detalii, că nici măcar asta nu exclude pe toți din cercul meu cel mai apropiat.

Fostul portar din Premier League a dezvăluit că se luptă cu o boală gravă: „Vă rog, mergeți la analize!”

Cea mai mare mortalitate din cauza cancerului de prostată este în rândul bărbaților din Caraibe, așa că permiteți-mi să mă adresez comunității mele, oamenilor mei. Vă rog, mergeți și faceți-vă analizele. Cunoașteți-vă PSA-ul, urmăriți-i istoricul.

Cancerul de prostată este vindecabil dacă este depistat suficient de devreme. Există tratamente pentru el. Testarea salvează vieți. Mi-a salvat-o pe a mea”, a mai spus fostul portar.

Hislop a fost portarul „coțofenelor” între 1995 și 1998. A mai evoluat pentru Reading, West Ham, Portsmouth și FC Dallas. A adunat 26 de meciuri pentru naționala din Trinidad Tobago.

Citește și:
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
Campionate
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
S-a încheiat discuția! Gigi Becali, anunț după negocierile cu Al Gharafa
Superliga
S-a încheiat discuția! Gigi Becali, anunț după negocierile cu Al Gharafa
Gino Iorgulescu anunță un cutremur în Superliga: „Ar putea să nu termine campionatul”
Superliga
Gino Iorgulescu anunță un cutremur în Superliga: „Ar putea să nu termine campionatul”
Distracție maximă cu iubitele înainte de cantonament! Bîrligea cucerește Kenya, Târnovanu face show în Tenerife
Superliga
Distracție maximă cu iubitele înainte de cantonament! Bîrligea cucerește Kenya, Târnovanu face show în Tenerife
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Profit.ro
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează