FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - DINAMO

EXCLUSIV Apariție rară » Fost la roș-albaștri și la Dinamo, Dennis Șerban și-a ales preferata: „Cu ea țin, normal!”. Vede două favorite clare la titlu

Faza golului excepțional marcat de Dennis Șerban în urmă cu două decenii
Faza golului excepțional marcat de Dennis Șerban în urmă cu două decenii

Articol de - Publicat sambata, 06 decembrie 2025 10:38 / Actualizat sambata, 06 decembrie 2025 10:51

Dennis Șerban, 49 de ani, a făcut avancronica Derby-ului de România, FCSB - Dinamo (sâmbătă, ora 20:30), într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor. Fostul fotbalist este de părere că Universitatea Craiova și Rapid sunt favorite pentru această ediție la câștigarea titlului

Dennis Șerban, acum în vârstă de 49 de ani, rămâne în memoria Derby-ului de România cu golul extraordinar din toamna 2006, când în prelungirile meciului Dinamo - Steaua (1-0), i-a driblat pe toți ce i-au ieșit în cale - jumătate din echipa adversă! - și a înscris pe lângă portarul ieșit în întâmpinare.

Un fotbalist cu legitimație, Dennis a părut că are mingea prinsă cu ața de gheată și a "înțepat-o" cât să ducă Dinamo la 7 puncte de marea rivală și să facă primul pas concret spre titlul de campioană din 2007. Ultimul din istoria "câinilor roșii".

Steaua - Dinamo a fost mereu un meci special, inclusiv pentru mine. Am marcat în ambele porți, ceea ce este o performanță
Dennis Șerban

11echipe a adunat Dennis Șerban în carieră: Farul, Steaua, Valencia, Villarreal, Elche, Rapid, Cordoba, Ejido, Petrolul, Dinamo și Larissa

Dennis Șerban, un gol senzațional, cu câteva luni înainte de a-și pune ghetele în cui

Fost fotbalist marcant în istoria Stelei, cu care a cucerit două campionate, o Cupă, o Supercupă și alături de care a jucat în grupele Champions League, Dennis Șerban a rămas și acum în conștiința dinamoviștilor pentru acea reușită fantastică de pe arena din Ștefan cel Mare.

În poarta unei formații pe care a avut-o mereu în suflet, Steaua, o recunoaște și acum!, într-un moment ce va deveni esențial în "economia" acelei ediții 2006/2007, împotriva unei echipe ce tocmai jucase în primăvara acelui an semifinală de Cupa UEFA, la câteva minute de a ajunge în finala competiției.

Apariție rară » Fost la roș-albaștri și la Dinamo, Dennis Șerban și-a ales preferata: „Cu ea țin, normal!”. Vede două favorite clare la titlu

Dar acel gol parcă a fost blestemat pentru fostul mijlocaș ofensiv. La câteva luni distanță, pe o nepotrivire de idei cu Mircea Rednic, plătind și pentru probleme medicale ce i-au refuzat transferuri mari în Occident, Șerban a ales să se despartă și de Dinamo, și de fotbal. La doar 31 de ani.

13selecții a adunat Dennis Șerban pentru naționala României, marcând un gol

Dennis Șerban este de părere că FCSB este favorită în acest Derby de România

În prezent, Dennis are propria afacere, își împarte timpul între România și Spania, și, ocazional, se uită la meciurile de fotbal. În primul rând ale Farului.

„Farul este viața mea, echipa mea de suflet. Sper să fie și mai bine, și mai sus în clasament", a reacționat Dennis Șerban pentru Gazeta Sporturilor.

Se va uita mâine, sâmbătă seară, de la ora 20:30, la Derby de România. "Este greu să dai un pronostic, depinde de fiecare ce zi prinde. Clar, FCSB este favorită în acest meci, la lotul pe care îl are, la ce probleme de efectiv sunt la Dinamo.

N-am un fotbalist preferat. Îi apreciez pe mulți, doar că n-am unul preferat", a mai declarat fostul mijlocaș.

Chestionat cu ce echipă mai simpatizează în afara Farului la care a făcut primii pași în fotbal, Dennis Șerban nu s-a ascuns.

„Cu Steaua, normal. Cele mai multe trofee și cele mai importante acolo le-am luat. OK, nu mai știu care cum este acum, Steaua sau FCSB. Dar eu am jucat la Steaua București, clar. Cu Cornel Oțelea președinte, la CSA", a reacționat Dennis.

Viața a făcut ca el să joace la toți granzii din București. Șerban a spus și cum a rămas Dinamo în memoria sa: „M-am simțit bine acolo. Poate că a fost mai ușor fiindcă mai erau și alți doi buni colegi, Cătălin Munteanu și Ionel Dănciulescu, care au fost și ei la Steaua înainte.

Mi-aduc aminte cu plăcere de momentele trăite la Dinamo, cum de altfel și de acel gol", a mai spus Dennis.

Dennis Șerban vede o luptă la titlu între Craiova și Rapid

În perspectiva luptei la titlu din acest sezon, fostul fotbalist a declarat: „Craiova este în formă, cred că are șanse mari să se lupte la titlu în actuala ediție. Și Rapid e "acolo". Ele două sunt favoritele.

În rest, teoretic, și Dinamo, și FCSB se pot lupta pentru câștigarea campionatului. FCSB a dus-o greu pe două fronturi, însă va avea alt ritm după ce nu va mai fi în cupele europene. Termină cu Europa și în play-off va fi altceva", a comentat Dennis Șerban.

Cred că naționala are șanse să treacă de Turcia la baraj. Nu văd de ce n-ar putea să o elimine. Nu văd Turcia o forță mare. Vom vedea ce va mai fi
Dennis Șerban

Citește și:
FCSB - Csikszereda: Bîrligea, scos la pauză de Gigi Becali
Superliga
FCSB - Csikszereda: Bîrligea, scos la pauză de Gigi Becali
Inter câștigă la Cremona și își mărește avansul din fruntea clasamentului » Cum arată situația la vârf în Serie A
Campionate
Inter câștigă la Cremona și își mărește avansul din fruntea clasamentului » Cum arată situația la vârf în Serie A
Ce au scris spaniolii despre Andrei Rațiu și ce note i-au acordat, după meciul făcut pe „Bernabeu”
Stranieri
Ce au scris spaniolii despre Andrei Rațiu și ce note i-au acordat, după meciul făcut pe „Bernabeu”
Cu Radu Drăgușin integralist, Tottenham a revenit miraculos cu Manchester City! Cum s-a descurcat românul
Campionate
Cu Radu Drăgușin integralist, Tottenham a revenit miraculos cu Manchester City! Cum s-a descurcat românul
Wizz Air anunță 6 rute noi în România FOTO
Profit.ro
Wizz Air anunță 6 rute noi în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (2)
ciprianbirtea
ciprianbirtea  •  06 Decembrie 2025, 12:13

Șerbane, nu ești bine informat! Actuala Farul nu are nimic în comun cu Farul la care ai jucat tu. Este fosta Viitorul, a luat doar denumirea "Farul".

RosuAlbastruMereu
RosuAlbastruMereu  •  06 Decembrie 2025, 11:41

Autorul uită să precizeze ca echipa Stelei era deja înjumătățită de arbitri. Tereau a fost eliminat în minutul 35 după o simulare a lui Moți. “Faultul” a fost semnalat de tușierul Nagy, care se afla cam la 50 m de fază și care nu ar fi putut vedea “lovitura “ decât cu raze X, pentru ca între el și zona de contact erau corpurile jucătorilor. Bănel a primit al doilea galben pentru ca ar fi intrat în teren fără permisiune, deși Corpodean îi spusese să intre când se reia jocul. Abia cu doi oameni în plus, Dinamo a marcat în prelungiri și se bucurau de parcă ar fi câștigat Champions League. Dumnezeu i-a cam văzut și i-a ajutat să câștige primul loc în divizia B. La meciul ăla au avut de suferit și suporterii Steliști, în care jandarmii au tras cu gloanțe de cauciuc și alice. Ulterior, Borcea i-a spus lui Rednic să nu se mai laude cu trofeul de campion, pentru ca în anul ăla șeful lui Dinamo controla “ iarba și vântul “.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează