FOTBAL  »  Superliga  »  DECLARATII

EXCLUSIV Sunt pe loc de play-off în Superliga, dar susțin că obiectivul primordial e altul

UTA are obiectiv salvarea de la retrogradare, deși e pe loc de play-off/ foto Facebook @UTA Arad
UTA are obiectiv salvarea de la retrogradare, deși e pe loc de play-off/ foto Facebook @UTA Arad

Articol de - Publicat marti, 09 decembrie 2025 14:53 / Actualizat marti, 09 decembrie 2025 15:24

Alexandru Meszar, conducătorului clubului UTA, a vorbit despre situația echipei în dialog cu GSP.ro. Arădenii au urcat pe locul 6, de play-off, după victoria cu Petrolul, scor 1-0.

Meszar s-a declarat încântat de victoria obținută cu Petrolul la ultima fază, prin golul înscris de Alin Roman din lovitură liberă. Cu toate acestea, a anunțat că obiectivul clubului nu e calificarea în play-off, ci evitarea retrogradării.

De asemenea, președintele echipei arădene a declarat că UTA va aduce minim doi jucători noi în perioada de transferuri din iarnă.

Alexandru Meszar, conducător UTA: „Locul de play-off e meritat în momentul de față”

„Echipa și staff-ul merită felicitări, e meritul lor în mare proporție pentru victoria cu Petrolul. De obicei, victoriile în ultimele minute ale jocului cresc senzația de bucurie, așa cum eșecurile sunt mai grele dacă se pierde în ultimele minute.

A fost foarte frumos, ne-am bucurat și noi și tot publicul, dar și jucătorii și banca tehnică. Nu am văzut de mult o așa bucurie din partea celor de pe bancă, au intrat pe teren la acel gol marcat de Roman.

Este un loc meritat, spunem noi. Victoria e meritată, având în vedere că UTA a urmărit victoria, Petrolul s-a mulțumit cu egalul. Locul de play-off e meritat în momentul de față, ținând cont de condițiile de care beneficiază jucătorii, de liniștea financiară pe care o au, dar și de staff-ul tehnic pe măsură.

În Liga 1 nu putem vorbi de meciuri ușoare, toate sunt grele, indiferent de cine cu cine joacă, având în vedere că loturile sunt cât de cât echilibrate, mai ales în zona de mijloc a clasamentului. Moralul e bun și vom profita de acest lucru și, de ce nu, poate vom ierna pe această poziție din clasament”, a declarat Meszar, pentru GSP.ro.

Alexandru Meszar: „În primul rând ne interesează continuitatea în Liga 1”

Întrebat dacă obiectivul clubului e calificarea în play-off, Alexandru Meszar a declarat că menținerea în Superliga e primordială.

Obiectivul clubului e pe măsura condițiilor pe care le oferă Aradul și noi, conducerea. În primul rând ne interesează continuitatea în Liga 1, ca să putem oferi emoții zecilor de mii de fani, dar și stabilitatea financiară. Nu ne opunem obiectivelor mai mărețe ale echipei. Dacă echipa dorește și simte că poate, are toată susținerea

- Alexandru Meszar, pentru GSP

Mezsar: „Undeva la 2-4 jucători vor veni”

Despre perioada de transferuri din iarnă, Meszar a anunțat că nu vor urma schimbări masive la nivelul lotului în iarnă.

Nu e perioadă de transferuri în care să nu fim activi, dar vom face transferuri mult mai puține decât anii trecuți. Lotul e mult mai echilibrat valoric și numeric. Undeva la 2-4 jucători vor veni, în funcție și de plecări și de revenirea jucătorilor accidentați.

- Alexandru Meszar, președinte UTA

Sunt pe loc de play-off în Superliga, dar susțin că obiectivul primordial e altul
Alexandru Meszar, în alb
Citește și:
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Stranieri
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
Campionate
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
FC Argeș și-a cedat internaționalul în Superligă! Mutare rezolvată, urmează semnarea contractului
Superliga
FC Argeș și-a cedat internaționalul în Superligă! Mutare rezolvată, urmează semnarea contractului
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis
Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
EXCLUSIV Bancă din România scoasă la vânzare
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă din România scoasă la vânzare
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează