SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Aryna Sabalenka, invitată la Piers Morgan, a abordat o temă controversată: „E o întrebare delicată, dar nu sunt de acord”

Aryna Sabalenka, campioana de la US Open 2025, foto: Imago
Aryna Sabalenka, campioana de la US Open 2025, foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 10 decembrie 2025 15:52 / Actualizat miercuri, 10 decembrie 2025 16:20

Liderul mondial, Aryna Sabalenka, 27 de ani, spune că nu i se pare corect ca în circuitul WTA să li se permită bărbaților care se declară femei transgender să joace contra femeilor.

Invitată în emisiunea prezentatorului britanic Piers Morgan, sportiva din Belarus a fost întrebată dacă împărtășește opinia fostului lider mondial Martina Navratilova, care se opune participării femeilor transgender în competițiile WTA. „Este o întrebare delicată”, a răspuns Sabalenka, citată de france24.com.

„Nu am nimic împotriva lor, dar simt că au în continuare un avantaj uriaș față de femeile obișnuite. Și cred că pur și simplu nu este corect pentru o femeie să înfrunte persoane care s-au născut bărbați. Nu este corect”, a adăugat Sabalenka, care urmează să joace un meci demonstrativ intitulat „Bătălia Sexelor” împotriva lui Nick Kyrgios, în Dubai, la finalul lunii decembrie.

„O femeie a muncit o viață întreagă pentru a-și atinge limita, iar apoi trebuie să se confrunte cu un bărbat, care biologic este mult mai puternic. Așa că nu sunt de acord cu acest gen de lucruri în sport”, a mai spus ea.

Participarea femeilor transgender în turneele WTA este permisă sub anumite condiții. Una dintre acestea este ca nivelul de testosteron din sânge să se fi menținut sub 2,5 nanomoli pe litru în ultimii doi ani.

De asemenea, sportivele trebuie să depună la WTA o declarație semnată care să ateste identitatea pe care o pretind, feminină sau non-binară, notează sursa citată. În practică, nicio femeie transgender nu joacă în prezent un rol important în circuitul WTA.

Sabalenka, primă impresie negativă despre Badosa / foto: Instagram @arynasabalenka
Sabalenka, Ronaldo și Celina Locks
Celina Locks și Ronaldo, în tribune la finala de la Miami / FOTO: Imago
Sabalenka, sărbătoare la Miami
Aryna Sabalenka
+44 FOTO

A bătut recordul Serenei Williams

Aryna Sabalenka a încheiat anul competițional cu premii câștigate în valoare de peste 15 milioane de dolari, reușind să depășească un record stabilit în 2013 de legendara Serena Williams.

Datorită acestei performanțe, Sabalenka a depășit recordul deținut de Serena Williams, care câștigase 12.385.572 dolari în 2013, când a avut un bilanț de 78-4, triumfând la Roland Garros, US Open și Turneul Campioanelor.

Conform tennis.com, Sabalenka a câștigat 5 milioane de dolari pentru titlul de la US Open și peste 5,1 milioane de dolari pentru finalele pierdute la Australian Open, Roland Garros și WTA Finals. Lidera mondială a mai fost învinsă în ultimul act la Indian Wells și Stuttgart.

În ciuda câștigurilor, bielorusa a declarat că nu se gândește la bani, deși a recunoscut că se bucură de cecurile uriașe pe care le obține în tenis.

„Am foarte multă dragoste pentru acest sport și îmi place să lupt. Chiar îmi place să îmi împing limitele, lucrurile de genul acesta mă bucură. Evident, când câștigi, te gândești că ai obținut un cec important. Dar niciodată nu mi-a trecut asta prin minte în timpul unui meci. E un cec bun de avut”, a explicat Sabalenka.

Citește și:
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Campionate
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
Superliga
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
„El Peque” s-a căsătorit cu „cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Tenis
„El Peque” s-a căsătorit cu „cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Ce s-a întâmplat imediat după Dinamo - CFR » Inamicul fanilor dinamoviști + Scandări rasiste la adresa lui Pancu
Superliga
Ce s-a întâmplat imediat după Dinamo - CFR » Inamicul fanilor dinamoviști + Scandări rasiste la adresa lui Pancu
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Profit.ro
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează