INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Dorit de clubul din Superliga, acum este favorit să preia o echipă din La Liga

Ruben Albes / Foto: Imago Images
Ruben Albes / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 10 decembrie 2025 23:10 / Actualizat miercuri, 10 decembrie 2025 23:12

Ruben Albes (40 de ani), fost antrenor la Hermannstadt în perioada iunie 2020 - ianuarie 2021, este aproape de mutarea carierei. Tehnicianul spaniol este pe lista lui Levante, „lanterna roșie” din La Liga.

Recent, numele lui Ruben Albes a fost vehiculat pentru o posibilă revenire la Hermannstadt, după plecarea lui Marius Măldărășanu. Negocierile nu s-au concretizat, iar între timp Dorinel Munteanu a fost prezentat oficial pe banca sibienilor.

Ruben Albes este dorit de Levante, ultima clasată din La Liga

Liber de contract din luna aprilie a acestui an, după despărțirea de Sporting Gijon, Ruben Albes este pe lista celor de la Levante, ultima clasată din La Liga.

Jurnaliștii de la Cadena Ser susțin că Ruben Albes este una dintre principalele variante pentru înlocuirea lui Julian Calero, tehnicianul în vârstă de 55 de ani care s-a despărțit de Levante la începutul lunii decembrie.

Principala variantă pentru Levante a fost Luis Garcia Plaza, însă nu s-a ajuns la un acord, astfel că șefii clubului din Valencia s-au reorientat către alte două nume, Ruben Albes și Sergio Gonzalez, ambii antrenori liberi de contract.

Cu doar 9 puncte obținute în 15 etape, Levante este „lanterna roșie” din La Liga, la 5 puncte distanță de primul loc care asigură salvarea de la retrogradare, ocupat în prezent de Mallorca.

Ruben Albes a fost adus în România de Anamaria Prodan

Ruben Albes a fost adus în România de către Anamaria Prodan și a pregătit-o pe Hermannstadt în perioada iunie 2020 - ianuarie 2021.

După scurta aventură de la Sibiu, Albes a mai antrenat în țara natală mai multe divizionare secunde: CD Lugo, Albacete și Sporting Gijon. Tehnicianul iberic a fost foarte aproape de a reuși promovarea în La Liga cu Albacete, iar în 2023 a fost la un pas să semneze în prima divizie a Spaniei cu Rayo Vallecano, echipa la care evoluează Andrei Rațiu.

Clasamentul din La Liga

Citește și:
Dinamoviștii strâng rândurile pentru Mircea Lucescu: „Eu sper să nu fie adevărat”
Nationala
Dinamoviștii strâng rândurile pentru Mircea Lucescu: „Eu sper să nu fie adevărat”
Marian Huja revine în Superliga, dar nu la FCSB, ci la rivală! Clauză la vară de 250.000 de euro
Superliga
Marian Huja revine în Superliga, dar nu la FCSB, ci la rivală! Clauză la vară de 250.000 de euro
Transformarea fostului star de la Real Madrid » La 51 de ani e „Terminator”: „Asta te menține tânăr”
Campionate
Transformarea fostului star de la Real Madrid » La 51 de ani e „Terminator”: „Asta te menține tânăr”
Zeljko Kopic a confirmat oficial transferul dorit de Dinamo: „Da, e pe lista noastră” » În ce condiții s-ar putea face mutarea
Superliga
Zeljko Kopic a confirmat oficial transferul dorit de Dinamo: „Da, e pe lista noastră” » În ce condiții s-ar putea face mutarea
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Profit.ro
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (2)
concret_c1
concret_c1  •  11 Decembrie 2025, 08:24

Levante ca Levante, dar e strigator la cer ceea ce se intampla la Valencia, o mare echipa a Spaniei, care de cativa ani e tinuta intr-o mediocritate uluitoare si abia, abia se salveaza de la retrogradare.

Cassandra
Cassandra  •  11 Decembrie 2025, 08:20

Pare ca e poza luin Andrei Nicolescu de la Dinamo!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează