SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR

EHF a confirmat noul format revoluționar al Ligii Campionilor: posibilă participare în premieră » Dinamo jubilează!

Comitetul Executiv al EHF a confirmat noul format al Ligii Campionilor la handbal masculin. România are un loc asigurat în ediția 2026/2027 / FOTO: Imago
Comitetul Executiv al EHF a confirmat noul format al Ligii Campionilor la handbal masculin. România are un loc asigurat în ediția 2026/2027 / FOTO: Imago

Articol de - Publicat marti, 16 decembrie 2025 10:14 / Actualizat marti, 16 decembrie 2025 10:20

Comitetul Executiv al EHF a confirmat noul format al Ligii Campionilor la handbal masculin. România are un loc asigurat în ediția 2026/2027.

Sâmbătă, la Rotterdam, înaintea finalei Campionatului Mondial de handbal feminin, conducerea EHF a stabilit toate detaliile cu privire la noul format al Ligii Campionilor.

În acest moment, competiția presupune două grupe a câte 8 formații. Din sezonul viitor, numărul echipelor va crește la 24. Acestea vor fi împărțite în 6 grupe a câte 4 echipe.

România va avea reprezentantă și în sezonul viitor al Ligii Campionilor

Zece locuri vor fi distribuite în funcție de coeficientul de țară. Campioanele din Germania, Spania, Franța, Danemarca, Polonia, Ungaria, România, Portugalia, Croația și Norvegia au pozițiile asigurate în grupele stagiunii 2026/2027.

Cele 10 țări au și dreptul de a solicita până la două upgrade-uri din EHF European League. Alte 8 formații pot ajunge în Liga Campionilor prin această metodă. Numărul maxim de echipe dintr-un campionat va fi de 3.

Celelalte 6 locuri rămase vor fi împărțite de EHF. Câștigătoarele Ligii Campionilor și European League pot fi beneficiare. Federația europeană își rezervă dreptul de a oferi invitații, inclusiv unor echipe din afara Europei. Ultimul detaliu ar reprezenta o premieră!

Cele 24 de participante vor fi distribuite în 6 grupe de câte 4. Vor avansa 12 echipe, împărțite în două grupe principale. Urmează sferturile de finală. Tragerea la sorți pentru sezonul viitor va avea loc pe 26 iunie 2026.

În ceea ce privește competițiile feminine, un nou format urmează să fie implementat începând cu stagiunea 2027/2028.

Veste EXCELENTĂ de la EHF: România are locul asigurat în EHF Champions League și în sezonul 2026/27! Încă două echipe din țară pot solicita upgrade!

- Comunicat CS Dinamo

În actuala stagiune, România este reprezentată în Liga Campionilor de Dinamo. În European League evoluează Minaur Baia Mare și Potaissa Turda. Buzăul este calificat în optimile European Cup.

Citește și:
Hagi și Popescu au aterizat la Istanbul: imaginile surprinse de reporterii GSP cu „Regele” împingând la bagaje! » Turcii, înnebuniți: „Hagi e bașcan!”
Nationala
Hagi și Popescu au aterizat la Istanbul: imaginile surprinse de reporterii GSP cu „Regele” împingând la bagaje! » Turcii, înnebuniți: „Hagi e bașcan!”
Ce cred italienii: Gazzetta dello Sport a oferit scorul exact la Turcia - România
Nationala
Ce cred italienii: Gazzetta dello Sport a oferit scorul exact la Turcia - România
Liderii Generației de Aur au plecat în Turcia » Hagi, pe aeroport: „Mergem să câștigăm. Cineva o să plângă”
Nationala
Liderii Generației de Aur au plecat în Turcia » Hagi, pe aeroport: „Mergem să câștigăm. Cineva o să plângă”
Victor Pițurcă „a comis-o” în direct la TV » Ce a urmat
Superliga
Victor Pițurcă „a comis-o” în direct la TV » Ce a urmat
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Profit.ro
FOTO Primul aeroport privat din România atrage un investitor elvețian
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează