FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

EXCLUSIV Cantonament de 200.000 de euro » Oltenii vor sta la 5 stele în Belek, adversarii sunt deja stabiliți

Paradisul din Belek unde oltenii vor fi cazați în ianuarie / Foto: Complex Regnum Carya
Paradisul din Belek unde oltenii vor fi cazați în ianuarie / Foto: Complex Regnum Carya

Articol de - Publicat marti, 16 decembrie 2025 12:43 / Actualizat marti, 16 decembrie 2025 12:54

Universitatea Craiova și-a fixat deja cantonamentul de iarnă, care se va desfășura în Turcia, la Belek, între 2 și 12 ianuarie.

Antrenorul Filipe Coelho și jucătorii sunt focusați în aceste zile pe meciul de joi, cu AEK Atena, crucial pentru calificarea în play-off-ul Conference League. Dar în background, responsabilii clubului au lucrat la perfectarea cantonamentului de iarnă.

Surse din anturajul Universității au dezvăluit pentru Gazeta Sporturilor că juveții vor pleca în 2 ianuarie la Belek, Turcia, și se vor pregăti acolo până-n data de 12 ianuarie, când este programată întoarcerea în țară.

Jucătorii Universității vor sta la un hotel de 5 stele, unde o cameră costă 392 de euro pe noapte

La Belek, Ștefan Baiaram, Nicușor Bancu și coechipierii lor vor avea parte de condiții de lux. Lotul va fi cazat la complexul de 5 stele Regnum Carya, unde o cameră pentru 2 adulți costă 392 de euro pe noapte.

Regnum Carya este situat în golful Belek și oferă piscine interioare și în aer liber cu tobogane cu apă, un centru spa luxos cu masaje, saună și baie cu aburi, precum și o plajă privată cu nisip. Hotelul este situat pe terenul de golf Carya.

Unitățile de cazare de la Regnum Carya sunt spațioase și au balcon sau terasă privată, majoritatea cu vedere la Marea Mediterană. Toate camerele sunt dotate cu TV LCD cu canale prin satelit.

Unele suite au cadă spa. Regnum Carya oferă 10 restaurante diferite, unde oaspeții pot savura o varietate de preparate culinare. Există restaurante à la carte, un snack bar și o patiserie. Foarte important, proprietatea se află la numai 28 km de Aeroportul Internațional Antalya. Iar întreg cantonamentul, fără a pune la socoteală deplasarea dus-întors, costă în jurul a 200.000 de euro.

Universitatea Craiova va disputa amicale cu Konyaspor și cu VfB Stuttgart II

În perioada șederii în Belek, Universitatea Craiova va disputa și două amicale. Ambele au fost deja stabilite. În primul dintre acestea, programat pe 7 ianuarie, oltenii o vor întâlni pe Konyaspor, echipă aflată în acest moment pe locul 12 în prima ligă a Turciei. La Konya joacă fosta extremă a lui Sepsi și FCSB, Marius Ștefănescu.

Testul cu Konya va fi urmat, pe 10 ianuarie, de unul împotriva lui VfB Stuttgart II. Echipa a doua a clubului din Bundesliga evoluează în a treia ligă a Germaniei. Gazeta Sporturilor a aflat că, potrivit uzanțelor în astfel de situații, dacă vreunul dintre aceste amicale se anulează la solicitarea unuia dintre cluburi, acesta va trebuie să-i plătească celuilalt o despăgubire de 10.000 de euro.

Citește și:
Pleacă de la FCSB! Ultimele decizii ale lui Gigi Becali l-au convins să își caute o altă echipă » Sunt negocieri tot în Superliga
Superliga
Pleacă de la FCSB! Ultimele decizii ale lui Gigi Becali l-au convins să își caute o altă echipă » Sunt negocieri tot în Superliga
Ianis Hagi, „dublă” în Cupa Turciei! Alanyaspor a urcat pe primul loc
Campionate
Ianis Hagi, „dublă” în Cupa Turciei! Alanyaspor a urcat pe primul loc
Hermannstadt a luat decizia în cazul lui Dorinel Munteanu, după eșecul brutal cu Rapid
Superliga
Hermannstadt a luat decizia în cazul lui Dorinel Munteanu, după eșecul brutal cu Rapid
Predau armele?! Prima echipă care admite că „n-o să se năruie cerul dacă nu ajungem în play-off”
Superliga
Predau armele?! Prima echipă care admite că „n-o să se năruie cerul dacă nu ajungem în play-off”
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează