OPINII  »  EDITORIAL

România dodoloață și cocoloșită

Mihai Mironică
Mihai Mironică

Articol de - Publicat joi, 18 decembrie 2025 10:20 / Actualizat joi, 18 decembrie 2025 16:05

În Champions League, în faza ligii, există o echipă din Cipru, Pafos. A trecut de 3 tururi preliminare. Nu a pierdut în nicio deplasare în primele sale 5 călătorii în Champions League.

În playoff, a eliminat-o pe Steaua Roșie, campioana Serbiei care s-a distrat cu cea a României deși FCSB a fost în superioritate numerică la Belgrad. În faza ligii, Pafos, echipă întrupată din spuma mării precum Afrodita din același Cipru, a continuat cu miracolele, victorie cu Villarreal, egal cu Monaco, 6 puncte după primele 5 etape.

Cum a realizat o echipă din Cipru performanțe la care jinduiesc alde Gigi Becali, Gică Hagi, Dan Șucu, Mihai Rotaru, dar care sunt la ani-lumină de ea? Cu cei 10 jucători de câmp non-ciprioți.

Cu cele mai importante rezerve, non-ciprioți. În timp ce noi purtăm discuții sforăitoare despre bieții români care trebuie protejați de niște jucători străini oarecare, Cipru are o echipă în Champions League care are rezultate onorabile și acolo.

Noi am strâns 13 ani, o eternitate, fără a fi în Champions League. Ciprioții, oameni dintr-o insulă insignifiantă, se bucură să fie în elită.

Fotbalul de club este coloana vertebrală a acestui sport, nu echipele naționale. Fanii trăiesc zilnic cu echipele de club în campionat și în cupele europene. Industria mondială a fotbalului, una într-o expansiune formidabilă, este una dintre cele mai mari industrii de divertisment ale lumii. Iar seva sa principală e dată de cluburi.

Dar noi vrem să sacrificăm fotbalul de club pentru națională. Așa cum mi-a zis ieri la GSP Live Special fostul ministru Novak, părintele decuplării noastre de la peisajul fotbalului european.

Sămănătorismul la fotbal

Viziunea aceasta cu echipele noastre de club care vor izbândi în cupele europene prin juniorii crescuți cu migală în centrele lor e precum salvarea prin întoarcerea la cultivarea ogorului din jurul casei propovăduită de gurul națiunii dezorientate.

Șefii centrului de juniori al lui Chelsea, unul dintre cele mai puternice din lume, spun că dacă reușesc să scoată un John Terry o dată la 10 ani, misiunea lor este îndeplinită. În rest, Chelsea își menține statutul de forță mondială scotocind lumea asta după supervalori.

Pafos este de 7 ani pe mâna unui ungur cetățean rus care de 30 de ani locuiește în Marea Britanie. Așa ceva ar trebui să fie principala țintă a fotbalului nostru dacă vrem să fim din peisajul fotbalului de elită.

Dar cum să aduci în România un investitor de anvergură europeană când la noi cele mai mari branduri, Steaua și Dinamo, sunt ale Ministerelor de Război și de Poliție?

În orice moment, o mutație a tulpinii Talpan apărută în Ministerul de Interne poate începe dezbrăcarea lui Dinamo din prima ligă de identitatea sa. În plus, investitorul de anvergură va afla că trebuie să aibă obligatoriu 15 români în lot, mulți dintre ei cruzi la vârstă că mai e și regula “under”. Că asta înseamnă 5 români în permanență pe teren, 15 români în lot.

Cei mai buni români oricum părăsesc SuperLiga. Și noi trebuie să găsim 75 de români buni, că visăm să avem și noi 5 echipe măcar în cupele europene. 75 de români de nivel înalt în campionatul României nu există nici în povestirile SF. Dar nu contează tot acest tablou al inundării campionatului nostru cu mediocri protejați.

Important e să propășim la națională prin ferirea puișorilor de puf galben, neaoș. Însă protecționismul arată că nu are nicio valoare. Echipa națională de tineret alcătuită din copii protejați, cu locșorul asigurat în Superligă, a fost smotocită, surclasată de Spania sau de săritorii cu schiurile din micuța Finlandă.

Țări în care nu există fotbalul discriminatoriu, pe criterii de vârstă. Finlanda ne-a ascuns mingea și cu un mijlocaș de 19 ani care a părăsit cuibul și joacă în Suedia, iar Eintracht Frankfurt pregătește în această iarnă un asalt de 10 milioane de euro pentru el.

România dodoloață și cocoloșită
Florin Tănase în Steaua Roșie Belgrad - FCSB / Foto: Cristi Preda (GSP)

România nu crește cu fotbaliști de incubator

Pentru că așa se construiesc fotbaliștii adevărați, „în condiții de adversitate”, ca să împrumut expresia lui Ionuț Chirilă. La invocata Pafos, joacă foarte bine în Champions League și un român, Vlad Dragomir.

E acolo pentru că a ales un drum adevărat pe care a trebuit să răzbată fără vreun favor, ci prin valoare. Celălalt român la o echipă de Champions League, Radu Drăgușin, a avut o cale similară, muncă, valoare, nicio pufoșenie de lege comunistoidă care să-l protejeze.

Continuăm cu aberațiile care nu există nicăieri în fotbalul adevărat: înjumătățiri de puncte, “underi” cocoloșiți, cohorte de autohtoni care ar urma să joace doar cu buletinul. În timp ce englezii, care trebuie să-și facă un drum prin cel mai dur hățiș din lume, Premier League, campionatul care atrage cei mai buni străini, trăiesc o perioadă fastă.

Anglia a ajuns pe trei la Mondial, de două ori în finală de EURO, ce nu reușise în toată istoria sa, a câștigat ultimele două ediții de EURO U21, a fost campioană europeană la U19 și mondială la U17.

Pentru că echipele bune sunt alcătuite din fotbaliști căliți, nu cocoloșiți. România nu are nevoie pentru națională de mulți jucători crescuți într-un mediu artificial, ci de puțini, dar care au răzbit exclusiv prin forțele lor.

Citește și:
Șumudică l-a făcut praf pe Gâlcă: „Costele, îți spun eu! Te-au demis și te-au ajutat să iei clauza, nu poți să faci niciodată asta!”
Superliga
Șumudică l-a făcut praf pe Gâlcă: „Costele, îți spun eu! Te-au demis și te-au ajutat să iei clauza, nu poți să faci niciodată asta!”
Mauro Icardi, scrisoare spectaculoasă către Gheorghe Hagi, după un eveniment istoric la Galatasaray: „Vă scriu din toată inima și cu umilință”
Campionate
Mauro Icardi, scrisoare spectaculoasă către Gheorghe Hagi, după un eveniment istoric la Galatasaray: „Vă scriu din toată inima și cu umilință”
Viciere de rezultat în FCSB - Rapid?! A văzut faza și n-are niciun dubiu: „Penalty”
Superliga
Viciere de rezultat în FCSB - Rapid?! A văzut faza și n-are niciun dubiu: „Penalty”
„Cutremur la Inter” » Cristi Chivu, băgat de urgență în ședință! Ce planuri are președintele Marotta
Campionate
„Cutremur la Inter” » Cristi Chivu, băgat de urgență în ședință! Ce planuri are președintele Marotta
ULTIMA ORĂ Uber - obligată în România la plata de drepturi de autor pentru muzica din mașină
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uber - obligată în România la plata de drepturi de autor pentru muzica din mașină

Comentarii (5)
tadeusgg
tadeusgg  •  19 Decembrie 2025, 21:21

Bravo, dl. Mironica! Bravo!

Contrahateri2025
Contrahateri2025  •  18 Decembrie 2025, 20:01

Tot la capitolul "exagerari" figureaza si afirmatia ca Steaua Rosie "s-a distrat" cu FCSB; a nemultumit neputinta bucurestenilor, dar la 0-0 a fost un sut in bara a lui Cisotti, sut care ar fi schimbat datele problemei!

Ninel1
Ninel1  •  18 Decembrie 2025, 19:00

"Fotbalul de club este coloana vertebrală a acestui sport, nu echipele naționale", asta-i din puțul gindirii nea Mironica, da asa ajungi sa gindesti cind te chinui sa cocolosesti patronii romani, adica aia care vor cistiguri instant fara sa faca nici o investitie...cit despre Pafos, e doar o intimplare, la fel de bine puteai sa dai ex Serif Tiraspol, doar ca nu mai era trendy, Pafos e viitorul Serif Tiraspol, sper sa nu fie viitoarea Unirea Urziceni, alt ex de "coloana vertebrală a acestui sport"

Vezi toate comentariile (5)
Comentează