FOTBAL  »  Superliga  »  ZARKO MARKOVICI MĂSOARĂ 2,04 METRI

Gigantul

Articol de - Publicat luni, 21 iulie 2008 00:00

Gazul a transferat un sîrb mai mare decît celebrul ceh Koller!

Adus de la FK Bask (Serbia, liga secundă), fundaşul central Zarko Markovici (23 de ani) a impresionat la Mediaş. În primul rînd, datorită staturii. Sîrbul este un gigant de 2,04 metri, cu doi centimetri mai mult decît cehul Jan Koller, care nu are "decît" 2,02 metri.
Portarul Pantilimon, de la Timişoara, cu 1,98 metri, şi Goian de la Steaua, cu 1,94 metri, sînt printre puţinii jucători din Liga 1 care-l vor putea privi în ochi pe uriaşul sîrb. "Sînt înalt, dar nu mă atrage baschetul. Doar fotbalul. Idolul meu este Nemanja Vidici de la Manchester Udt, care joacă pe postul meu şi e tot un fotbalist înalt. Are 1,89 metri", a declarat Markovici.

Sîrbul, prezentat ieri publicului din Mediaş, împreună cu celelalte achiziţii, s-a impus ca titular după amicalele din Austria, unde a şi marcat, în meciul cu Lech Poznan, scor 1-0 pentru Mediaş. "Prea multe nu ştiam despre fotbalul din România înainte să vin aici. Am înţeles că în Liga 1 se joacă în forţă, ceea ce mă avantajează. Sînt aici ca să joc şi ca să mă impun. Cît despre meciurile România - Serbia din preliminariile Campionatului Mondial, acestea vor fi dure, dar ne vom califica împreună", a adăugat fotbalistul.

Citește și:
„Prostul se bucură când se vede șef” » Anamaria Prodan își jignește fostul soț și anunță marea lovitură pregătită de Gigi Becali: „El va fi antrenor. Miliard la sută!”
Superliga

„Numai el îl poate înlocui pe Mihai Stoica” » Dumitru Dragomir spune pe cine ar trebui să aducă FCSB

Imagini rare de la echipa națională: starul plătit cu 5,5 milioane euro a venit și a împărțit bani suporterilor
Campionate

Prima despărțire a iernii la Dinamo, Nicolescu a confirmat: „Vom rezilia”
Superliga
Prima despărțire a iernii la Dinamo, Nicolescu a confirmat: „Vom rezilia”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”

Comentarii (2)
 •  21 Iulie 2008, 16:11

NU CRED CA II CHIAR ASA CUM AI ZIS TU DAR SHI IO L-AM VAZUT IN MECIUL CU BISTRITZA SI MI SA PARUT UN FUNDAS SIGUR SI CHIAR DAK E FOARTE INALT NU E IMPIEDECAT. cRED CA VA FACE PERECHE BUNA IN LIGA 1 CU RAFAEL IN CENTRUL APARARII DAR LA 5 MIL DE EURO NU VA AJUNGE

 •  21 Iulie 2008, 12:16

nu stiu cine lo adis la gazu da cu asta ati dat lovitura.. lam vazut la meciu cu bistrita ..SUPERB... o sa faceti la bani pe el... asta cred ca face 5 milioane... jur...numa pentru inaltime :)))

Vezi toate comentariile (2)
Comentează