FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Fostul jucător al Stelei nu iartă gestul lui Bîrligea: „Trebuie scos din lot!”

FCSB - Rapid, etapa #21 // foto: Cristi Preda (GSP)
FCSB - Rapid, etapa #21 // foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de , - Publicat luni, 22 decembrie 2025 09:09 / Actualizat luni, 22 decembrie 2025 10:17

Moment tensionat la FCSB, în derby-ul câștigat 2-1 cu Rapid, care a stârnit reacții dure din partea lui Marius Baciu (50 de ani), fost fundaș la Steaua. Daniel Bîrligea a avut o ieșire nervoasă în momentul în care a fost schimbat, iar gestul său nu a fost trecut cu vederea.

Atacantul roș-albaștrilor a făcut o criză de nervi când și-a văzut numărul pe tabela ridicată de al patrulea arbitru. Vizibil surprins și nemulțumit, Bîrligea a început să gesticuleze nervos, apoi a înjurat.

„Ce ** mea face ăsta, mă?”, a strigat atacantul de la FCSB. Lixandru a încercat să-l calmeze, fără succes, iar Bîrligea a părăsit terenul extrem de nervos.

Marius Baciu: „Nu ai voie să faci așa ceva, oricum te cheamă”

Fost jucător al Stelei în perioada 1996-2002, Marius Baciu a criticat dur comportamentul atacantului și a cerut sancțiuni clare.

„Bîrligea trebuie scos din lot. E lipsă de respect. Nu ai voie să faci așa ceva, oricum te cheamă. Amendă! E mai rău ca atunci când înjuri. E lipsă de respect pentru colegii lui. Nu cred că mai scapă. Orice ar zice domnul Becali, trebuie amendat.

Când a văzut că îl schimbă a început gesturile, pe teren. De apreciat Pintilii în situația asta, altul cine știe ce făcea, sărea la el. Nu ai voie să faci așa ceva, oricât de nervos ai fi. Vii după accidentare, au calculat-o, nu ai cum să joci mai mult”, a declarat Marius Baciu pentru Prima Sport.

Gigi Becali a încercat să-l scuze pe atacant

După partidă, patronul FCSB, Gigi Becali, a comentat și el episodul tensionat, fiind nemulțumit de jocul lui Bîrligea, dar mai indulgent în privința sancțiunii.

„Mi-a displăcut Bîrligea. Singur cu portarul ratezi, dai mingea la adversar, niciun duel nu câștigi. Pentru ce faci atâta pe supăratul? Tu trebuie să joci fotbal, băi Bîrligea!

Îi scapă cuvinte urâte, e problema lor, amenzi și cu asta, basta. Având în vedere că s-a zbătut toată săptămâna să joace și a dat pasă de gol, a scăpat de amendă. El a contribuit la gol”, a declarat Gigi Becali după partidă.

Clasamentul în Superliga

Citește și:
„Zeiță” » Fosta rivală a Simonei Halep s-a schimbat radical după ce s-a lăsat de tenis: „La nivelul așteptărilor”
Tenis
„Zeiță” » Fosta rivală a Simonei Halep s-a schimbat radical după ce s-a lăsat de tenis: „La nivelul așteptărilor”
Au apărut noi imagini de la scandalul momentului în fotbalul românesc » Cum s-a pozat Nicu Gheară, alături de selecționer și de staff
Nationala
Au apărut noi imagini de la scandalul momentului în fotbalul românesc » Cum s-a pozat Nicu Gheară, alături de selecționer și de staff
Ianis Zicu l-a făcut praf pe dublul campion din Superliga: „Așa-zis fotbalist. Și numele și parcursul tău ca jucător au fost… mici”
Superliga
Ianis Zicu l-a făcut praf pe dublul campion din Superliga: „Așa-zis fotbalist. Și numele și parcursul tău ca jucător au fost… mici”
Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Box
Cea mai frumoasă femeie a țării în 2022 i-a lăsat mască pe toți, la 33 de ani: „A sosit momentul să îmi trăiesc visul!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Fosta Miss debutează în boxul profesionist » Visează la titlul mondial: „Tocurile înalte și mănușile se potrivesc”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close