FOTBAL  »  Superliga  »  NOUL "COPIL MINUNE" DIN FRANŢA

Mărunţiş

Articol de - Publicat miercuri, 23 iulie 2008 00:00

Dinamo a vrut să-l antameze pe Pjanici pentru 300.000 de euro, dar a avut ghinion. L-a "suflat" Lyon contra a 8,5 milioane de euro

Dinamo a încercat să dea o lovitură pe piaţa transferurilor, prin aducerea, în această vară, a mijlocaşului ofensiv Miralem Pjanici (18 ani), văzut drept noul copil-minune al campionatului francez. Numai că suma pe care roş-albii ar fi vrut-o s-o implice în afacere a fost de 30 ori mai mică decît cea plătită de multipla campioană a Hexagonului, Olimpique Lyon, 8,5 milioane de euro!

Cum s-a ajuns la această situaţie?
Înainte ca bosniacul lui Metz, stabilit de ani buni cu familia în Luxemburg, să semneze cu Lyon, Pjanici a fost în atenţia "cîinilor". Mircea Rednic a monitorizat o bună perioadă meciurile pe care Metz le-a disputat în Hexagon. Pe lîngă Bassong, Vivian şi Bong, tehnicianul a pus ochii şi pe Pjanici, mai ales că ar fi avut nevoie de un astfel de fotbalist, care să ordoneze mingile către vîrfuri.

Dorit de granzi
Dinamoviştii au atacat cu o ofertă modestă, mizînd pe faptul că Metz era o echipă proaspăt retrogradată: "Dăm acum 300.000 de euro şi mai dăm alţi 700.000 de euro la iarnă, dacă băiatul dă randament!". Clubul francez a refuzat politicos, avînd în acel moment oferte pentru mijlocaş de la Arsenal, Barcelona, Bayern, AC Milan, Inter Milano, Lyon şi Real Madrid, lucru de care roş-albii nu ştiau!
Metz l-a direcţionat în cele din urmă pe jucător către Lyon, club care a cîştigat licitaţia cu o sumă ameţitoare: 8,5 milioane de euro!

Pjanici a jucat sîmbăta trecută în Giuleşti, în amicalul cu Rapid, cîştigat de alb-vişinii cu 2-1

800.000 de euro este salariul anual pe care Pjanici îl are la Lyon, fotbalistul semnînd pe 5 sezoane cu Olimpique

4 goluri în 32 de meciuri a reuşit sezonul trecut Pjanici pentru Metz

CLAUDE PUEL, antrenor Lyon
"Nimic nu-i lipseşte lui Pjanici. Tehnică, viteză şi o excelentă viziune a jocului. Are toate calităţile ca să ajungă un superfotbalist"

MIRALEM PJANICI, mijlocaş Lyon
"Nu-mi vine să cred că am ajuns la o echipă ca Lyon! Încă nu realizez acest lucru, dar sper să nu mă las dus de val şi să demonstrez ce pot. N-am ezitat nici o secundă, cînd am auzit că OL mă doreşte"

Citește și:
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga

Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate

Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto

După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis

VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!

Comentarii (9)
 •  23 Iulie 2008, 12:00

i l-a suflat lyon dinamovistilor erau foarte aproape sa-l ia pe suma imensa de 300.000 de euro :)

 •  23 Iulie 2008, 11:32

@cristi esti pro_st sau te prefaci? scrie clar ca a jucat 32 de meciuri la metz nu la lyon.

 •  23 Iulie 2008, 10:43

fratilor, sa va intre bine in cap: acest tip de jucator nu va veni in romania in urmatorii 10 ani!! ganditi si voi putin. cand ai de ales intre romania si italia/spania/franta/germania, ce o sa alegi? nu ne mai luati cu abureli din astea si cu jucatori gen zidan si nu mai stiu cine. astia sunt jucatori de valoare si NU vin in romania

Vezi toate comentariile (9)
Comentează