FOTBAL  »  Superliga  »  CONCLUZII

ANALIZĂ GSP 2025 a trecut în zadar » TOP 10 cele mai mari decepții din Superliga în acest an

2025 a trecut în zadar » TOP 10 cele mai mari decepții din Superliga în acest an //Fotomontaj: Diana Vasilescu
2025 a trecut în zadar » TOP 10 cele mai mari decepții din Superliga în acest an //Fotomontaj: Diana Vasilescu

Articol de , - Publicat luni, 29 decembrie 2025 23:27 / Actualizat marti, 30 decembrie 2025 00:24

La finalul lui 2025, Gazeta Sporturilor îți prezintă lista jucătorilor care au dezamăgit de-a lungul acestui an în prima ligă, fotbaliști în jurul cărora au existat așteptări foarte mari, dar care nu au convins. Fie că au avut sezoane anterioare foarte bune, că au fost „puști-speranță” pregătiți să „explodeze” sau străini gata să fie decisivi în Superliga, aceștia nu s-au ridicat la nivelul potrivit, fiind catalogați după câteva luni și câteva apariții ca mari deziluzii.

Iată mai jos o listă de 10 nume care au dezamăgit în 2025, dar care se pot revanșa în 2026.

1. Tavi Popescu, acum ori niciodată

2025 a trecut în zadar » TOP 10 cele mai mari decepții din Superliga în acest an
Tavi Popescu e în cădere liberă

Octavian Popescu, văzut acum câteva sezoane de Gigi Becali și nu numai un talent uriaș și un jucător care va atinge un nivel excepțional în Liga 1, s-a pierdut pe parcurs.

Mereu a existat comparația între el și Ștefan Baiaram, „perla” Universității Craiova, ambii fiind născuți în același an și în aceeași lună. Dar, la un moment dat, a început să apară o diferență vizibilă: în timp ce Baiaram a devenit om de bază la Craiova și decisiv în cupele europene, Tavi Popescu a rămas în umbră, uitat pe banca de rezerve.

Cotat în urmă cu trei ani, la finalul lui 2022, la 4 milioane de euro pe Transfermarkt, Tavi Popescu „s-a prăbușit” văzând cu ochii. Diferență mare este și față de acum un an sau chiar acum 6 luni, când Tavi era cotat la 1,4 milioane de euro.

Dar lipsa meciurilor oficiale și prezențele sporadice, sărace în realizări, s-au resimțit, iar acum, la final de 2025, cel care era văzut o mare speranță și unul dintre liderii generației lui a ajuns să fie evaluat la doar 850.000 de euro.

Și dincolo de cifre, sume și critici primite din toate părțile, viitorul lui Tavi Popescu pare incert. Cu doar 794 de minute acumulate în ediția 2025-2026, în toate competițiile, acesta este deja pe „lista neagră” a patronului FCSB, care s-a decis să îi mai ofere totuși o ultimă șansă în cantonamentul din această iarnă, din Antalya.

2pase de gol a reușit Octavian Popescu în cele 22 de meciuri jucate în toate competițiile din 2025/'26, una în campionat (1-2 cu Farul) și una în Europa League (3-2 cu Drita).

2. Jovan Markovic, atacantul cu două goluri în doi ani

2025 a trecut în zadar » TOP 10 cele mai mari decepții din Superliga în acest an
Jovan Markovic // foto: Imago Images

Jovan Markovic era văzut unul dintre cei mai promițători atacanți din noua generație, cu simț al porții și execuții rafinate. A strălucit în alb-albastru și părea că este capabil să o poarte pe Craiova spre titlul mult râvnit în Bănie. Dar nu a fost așa.

Printre tot felul de controverse legate de numărul de kilograme în plus, exilat de Mirel Rădoi din lotul Craiovei, la primul mandat al tehnicianului în Bănie, și acuzat că nu se dedică pe deplin la antrenamente, cariera lui Markovic a luat-o pe tobogan din 2024, în momentul în care oltenii l-au împrumutat la Hermannstadt, cu speranța că transferul ar putea reprezenta relansarea carierei.

Nu a fost așa, nu a convins nici în tricoul sibienilor, a ajuns tot sub formă de împrumut la Oțelul Galați și în vară, când i-a expirat împrumutul, s-a întors la Craiova, unde oltenii au decis să nu mai mizeze pe atacantul născut la Belgrad.

Transferat definitiv la Farul, nu a reușit să se impună și să devină o piesă de bază nici în angrenajul „marinarilor”. În niciun meci integralist de la mutarea din august, Markovic rămâne cu un viitor pus sub semnul întrebării.

Iar cifrele arată și ele căderea aproape inexplicabilă și prelungită: doar două goluri a marcat Jovan Markovic în ultimele două campionate, interval în care a evoluat pentru patru echipe, FC Hermannstadt, Oțelul (ambele în 2024/'25), Universitatea Craiova și Farul (ambele în 2025/'26).

3. Gabi Iancu, zero pe linie

2025 a trecut în zadar » TOP 10 cele mai mari decepții din Superliga în acest an

Aproape de finalul carierei, Gabi Iancu este doar o umbră a jucătorului care se remarca în sezoanele precedente, iar anul 2025 se încheie cu multă incertitudine în jurul fostului fotbalist de la FCSB și echipa națională.

Ultimul meci în care a fost integralist datează de pe 3 februarie 2025, victorie 2-1, în care a reușit și un gol. În sezonul în curs a strâns doar 289 de minute în Superliga și 154 în Cupa României.

Opt apariții a avut Gabi Iancu în tricoul dobrogenilor în stagiunea 2025/2026, zero goluri, zero pase decisive. Și un cartonaș roșu la startul sezonului, în etapa a doua, cu Oțelul Galați, luat la doar câteva secunde de când intrase pe teren.

4. Eduard Florescu, o nouă șansă în 2026

2025 a trecut în zadar » TOP 10 cele mai mari decepții din Superliga în acest an
Eduard Florescu a semnat cu Hermannstadt

Moș Crăciun i-a adus o nouă echipă lui Eduard Florescu, cel care a marcat un singur gol în cele 16 meciuri jucate în campionatul curent pentru Unirea Slobozia. Pe final de an, acesta a făcut mutarea care ar putea să îi relanseze cariera, semnând o înțelegere cu Hermannstadt, club la care va evolua din noul an.

Ajuns la 28 de ani, după revenirea în țară, din Kazahstan, Florescu nu a convins în acest an, continuând să fie pe o pantă descendentă, aspect care se reflectă și în valoarea de piață, tot în scădere de un an și jumătate: de la 650.000 de euro la 300.000 de euro.

5. Marko Gjorgjievski, trecut sub semnul cifrei 0

2025 a trecut în zadar » TOP 10 cele mai mari decepții din Superliga în acest an
Marko Gjorgjievski // Foto: CFR Cluj

Marko Gjorgjievski a sosit în vară la CFR Cluj, dar după doar câteva luni a fost dat afară de la echipă. Nord-macedoneanul mai avea 3 ani de contract cu ardelenii, dar cele două părți și-au strâns mâna mult mai repede. A jucat 11 meciuri, fără să marcheze, și s-a transferat din etapa a 9-a la Hermannstadt, unde nu a bifat nici măcar un meci ca integralist.

15 partide a strâns Marko Gjorgjievski în Superliga României în sezonul 2025/'26 (4 pentru CFR, 11 pentru FC Hermannstadt), zero goluri, zero pase decisive, zero penalty-uri scoase, zero pe linie pentru jucătorul care în mai 2025 atingea cea mai bună valoare a lui de piață, 500.000 de euro.

6. Timotej Jambor nu a convins nici după ce a primit a doua șansă

2025 a trecut în zadar » TOP 10 cele mai mari decepții din Superliga în acest an
Timotej Jambor. Foto: Cristi Preda (GSP)

Crescut de Zilina, Jambor a fost unul dintre transferurile de marcă ale lui Dan Șucu în vara anului trecut, giuleștenii achitând slovacilor suma de un milion de euro în schimbul acestuia. Nu a impresionat la echipa vișinie și a fost împrumutat, timp de șase luni, la aceeași echipă de unde Rapid îl cumpărase.

Nici de la revenire, Timotej Jambor nu a reușit să se impună la Rapid și rămâne de văzut ce se va decide în privința lui, mai ales că mai are contract până în 2028. A avut nevoie de 18 meciuri pentru a marca primul său gol în tricoul giuleștenilor, de altfel singura reușită notabilă.

Singura reușită, în cele 23 de meciuri jucate în sezoanele 2024/2025 și 2025/2026 pentru Rapid, a venit în victoria giuleștenilor din 30 octombrie 2025, 4-0 cu CSC Dumbrăvița.

Fără vreo altă reușită și cu doar 199 de minute adunate în Superliga, în acest sezon, slovacul nu a reprezentat o soluție pentru Gâlcă, care în 11 dintre partidele din actuala stagiune l-a lăsat rezervă neutilizată.

21de minute a prins Timotej Jambor în Superliga din septembrie și până la finalul acestui an

7. Ștefan Pănoiu rămâne cu performanța de la școală

2025 a trecut în zadar » TOP 10 cele mai mari decepții din Superliga în acest an
Ștefan Pănoiu, mijlocașul împrumutat de Rapid la FC Botoșani. Foto: Cristi Preda (GSP)

Ștefan Pănoiu, tânărul din Superliga care impresiona acum câțiva ani cu rezultatul senzațional obținut la examenul maturității, 10 pe linie la Bacalaureat, nu a reușit să fie decisiv pe terenul de fotbal.

Ștefan Pănoiu este fără gol sau assist în ultimele trei sezoane de Superligă, interval în care a evoluat pentru Rapid, U Cluj (ambele în 2023/'24) și FC Botoșani (2024/'25, 2025/'26).

În actuala ediție de campionat, a jucat în doar primele 4 etape pentru FC Botoșani, de atunci fiind lăsat pe banca de rezerve sau în afara lotului.

8. Antoine Baroan, cu un meci bun nu se face primăvară

2025 a trecut în zadar » TOP 10 cele mai mari decepții din Superliga în acest an
Antoine Baroan, în Rapid - FC Botoșani. Foto: Cristi Preda (GSP)

Antoine Baroan nu a convins în tricoul giuleștenilor, iar problemele de comportament l-au făcut pe Gâlcă să nu mai mizeze deloc pe el în ultima perioadă.

15 apariții în toate competițiile a avut Antoine Baroan în tricoul Rapidului și două goluri, ambele în victoria din campionat, 2-1 cu FC Botoșani, din 4 august 2025, mult prea puțin pentru un vârf de atac.

Cu CFR Cluj, pe 23 noiembrie, a bifat ultimul meci oficial. A fost rezervă cu Csikszereda și FC Argeș, iar cu Botoșani, Oțelul și FCSB n-a mai făcut parte din lot.

Iar acționarul minoritar Victor Angelescu a spus că în următoarea perioadă se va lua o decizie în cazul acestuia: mai are contract până în 2028, dar Gâlcă este decis să nu îi mai ofere nicio șansă!

9. Kurt Zouma, o speranță falsă la apus de carieră

2025 a trecut în zadar » TOP 10 cele mai mari decepții din Superliga în acest an
Kurt Zouma, antrenându-se la CFR // foto: Facebook @ Fotbal Club CFR 1907 CLUJ

Deși CV-ul lui Zouma impresiona la sosire (Liga Campionilor, două Premier League cu Chelsea și câștigător de Conference League cu West Ham), fundașul francez nu a confirmat deloc în România, fiind doar o mare dezamăgire la CFR, echipă pe care nu a reușit să o ridice din zona locurilor de play-out și să o repună pe drumul corect, spre play-off.

Doar 197 de minute a strâns Kurt Zouma, „lovitura de imagine” dată de CFR în toamna acestui an, 107 în campionat și 90 în Cupa României.

Nu a convins și conducerea clujenilor și-a luat gândul că acesta ar mai putea să aibă un cuvânt de spus în 2026, motiv pentru care Zouma va pleca aproape sigur de la gruparea clujeană la startul noului an. „Este foarte pozitiv, un băiat bun, dar nu avem nevoie de băieți buni, ci de jucători care să fie apți. Este un băiat de calitate, cu caracter, are un fizic impresionant, dar niște probleme la ambii genunchi”, a spus recent Iuliu Mureșan, președintele celor de la CFR.

10. Sergiu Hanca, tot mai „invizibil” în ofensivă

2025 a trecut în zadar » TOP 10 cele mai mari decepții din Superliga în acest an
Sergiu Hanca joacă din vara lui 2023 pentru Petrolul / Foto: GSP

Sergiu Hanca este doar o umbră a fotbalistului de acum câțiva ani. În sezonul curent, jucătorul Petrolului are zero contribuții ofensive în 15 apariții din campionat și nici măcar un meci cap-coadă în Superliga.

Singura partidă în care a jucat 90 de minute a fost în Cupa României, în eșecul lamentabil cu Universitatea Craiova, scor 0-4, din 4 decembrie, de altfel singurul meci din această lună în care a prins atât de multe minute, în rest, în celelalte patru apariții, însumând 75 de minute.

Clasamentul din Superliga la finalul anului 2025

Citește și:
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
Campionate
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
„FCSB nu se refuză” » După 3 ani, „pofta” lui Gigi Becali dezvăluie de ce a refuzat Craiova și CFR, în detrimentul roș-albaștrilor
Superliga
„FCSB nu se refuză” » După 3 ani, „pofta” lui Gigi Becali dezvăluie de ce a refuzat Craiova și CFR, în detrimentul roș-albaștrilor
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Box
Anthony Joshua, implicat într-un teribil accident rutier » Noi dezvăluiri cutremurătoare: cine sunt cei doi bărbați morți în urma impactului
Simone Biles a lăsat gimnastica deoparte » Cum a apărut la un meci important din SUA
Gimnastica
Simone Biles a lăsat gimnastica deoparte » Cum a apărut la un meci important din SUA
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Profit.ro
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (3)
fantasma
fantasma  •  30 Decembrie 2025, 10:16
Postat de alex03036 pe 30 Decembrie 2025, 00:46

Cineva care e in cadere liberă de mulți ani nu poate fi încadrat la decepție in anul curent.

De ex gsp-ul

ciprianbirtea
ciprianbirtea  •  30 Decembrie 2025, 07:57

Lipsește Alibec de pe listă.

alex03036
alex03036  •  30 Decembrie 2025, 00:46

Cineva care e in cadere liberă de mulți ani nu poate fi încadrat la decepție in anul curent.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează