INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Cum și-a revenit Manchester City? Pep Guardiola: „Atunci ne-am spus: «Ceva s-a schimbat»”

Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City // foto: Imago Images
Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City // foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 29 decembrie 2025 09:56 / Actualizat luni, 29 decembrie 2025 10:53

Manchester City, echipa pregătită de Pep Guardiola, a învins-o pe Nottingham Forest în deplasare, 2-1, și se află la două puncte în spatele liderului din Premier League, Arsenal.

După un sezon 2024 - 2025 sub așteptări, încheiat la 13 puncte de campioana Liverpool, Manchester City a renăscut în această stagiune. Vine după o serie de 6 victorii consecutive în campionat, unde-i a doua, e în cărți pentru „optimile” Ligii Campionilor, unde ocupă poziția a 4-a în grupa unică, și s-a calificat în semifinalele Cupei Ligii Angliei.

Renașterea echipei a fost comentată și de Pep Guardiola, care a dezvăluit că, de fapt, totul început cu o înfrângere! Managerul spaniol al „cetățenilor” a făcut trimitere la eșecul din „optimile” Mondialului Cluburilor, suferit de echipa sa în fața lui Al Hilal (3-4).

Pep Guardiola: „Atunci ne-am spus: «Ceva s-a schimbat»”

„Când ne-a eliminat Al Hilal de la Campionatul Mondial al Cluburilor nu ne-am pus problema eșecului, ci cât de bine am reușit să jucăm. Ne-am adunat cu toții pe plaja de la Boca Raton și eram fericiți.

Am avut multe discuții despre ce avem de făcut în sezonul următor. Ne-am spus că pur și simplu trebuie să-l trăim”, a povestit Guardiola. El a avut atunci întâlniri atât cu Pep Lijnders, James French și Manuel Estiarte, noii directori de fotbal ai clubului, cât și cu Hugo Viana și Txiki Begiristain, conducătorii care plecau.

Pep: „După ce am vorbit cu Pep și James, cu Manuel, Hugo și Txiki, ne-am spus: «Ceva s-a schimbat». Apoi le-am zis tuturor: «Puteți să plecați în vacanță». Dar eram exaltat, pentru că ne-a fost bine acolo, bine cu antrenamentele băieților, bine cu competiția”.

Pep Guardiola spune că energia pe care echipa o pierduse sezonul trecut „este din nou acolo”

Guardiola simte că City și-a recăpătat „energia”, spunând: „Am început să ne antrenăm mai bine, să concurăm mai bine. Energie, energie, energie. O pierdusem sezonul trecut, acum este din nou acolo.

Putem vorbi despre orice vreți voi. Apărare cu trei în fundași, patru în fundași, cu extreme sau fundași laterali — toate sunt prostii. Aveam nevoie doar de energie și apoi de un mediu bun”.

Citește și:
Andrei Coubiș, cumpărat după doar 5 meciuri în Superliga!
Superliga
Andrei Coubiș, cumpărat după doar 5 meciuri în Superliga!
Căsătoria cu coafeza anulată după 24 de zile! » „Împăratul” a dezvăluit acum motivul incredibil: „Într-o zi, mi-am invitat prietenii acasă...”
Campionate
Căsătoria cu coafeza anulată după 24 de zile! » „Împăratul” a dezvăluit acum motivul incredibil: „Într-o zi, mi-am invitat prietenii acasă...”
Universitatea Craiova - Metaloglobus » Autogol cu 10 minute înainte de final
Superliga
Universitatea Craiova - Metaloglobus » Autogol cu 10 minute înainte de final
Stupoare în conferința lui FC Argeș, angajatul piteștenilor a strigat: „Hai, Dinamo!” » Ce a urmat
Superliga
Stupoare în conferința lui FC Argeș, angajatul piteștenilor a strigat: „Hai, Dinamo!” » Ce a urmat
O companie concediază 4.000 de angajați din cauza inteligenței artificiale
Profit.ro
O companie concediază 4.000 de angajați din cauza inteligenței artificiale
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Ce pensie are Marin Condescu, fostul șef de la Pandurii și mare lider sindical la Târgu-Jiu: „Nu e normal! Mi-am mai luat un serviciu”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează