FOTBAL  »  Superliga  »  DE CE NU A PLECAT DORSIN LA RUŞI

Comision gras

Articol de GSP - Publicat miercuri, 23 iulie 2008 00:00

Fundaşul suedez a ratat transferul la Moscova din cauza pretenţiilor financiare ale impresarului său, cifrate la 500.000 de euro

Internaţionalul suedez, Mikael Dorsin nu s-a mai transferat la FC Moscova din cauza pretenţiilor impresarului său, Per Jonsson, care a cerut un comision de 500.000 de euro.
Dorsin ar fi primit la ruşi un salariu de 400.000 de euro plus o primă de instalare de 100.000 de euro. În contul clujenilor ar fi intrat 500.000 de euro. Mikael a tărăgănat foarte mult plecarea la Moscova motivînd fie faptul ca n-a primit viza, fie faptul că impresarul său este plecat în vacanţă.

Într-un final, cei doi au ajuns în biroul preşedintelui clubului din Rusia, dar agentul suedezului a forţa nota. Jonsson a cerut, conform unor surse, nici mai mult nici mai puţin de 500.000 de euro pentru a-şi lăsa jucătorul să semneze. Ruşii s-au înfuriat şi au sistat imediat orice negociere. Episodul acesta i-a deranjat şi pe clujeni care l-au trimis pe fundaşul stînga la echipa a doua. Aflat în acest moment la Cluj, Dorsin încearcă să obţină transferul la altă echipă, avînd oferte de la Torino şi de la un club din Anglia. Dacă lucrurile nu se rezolvă, Dorsin va juca în liga a treia, pentru CFR II.

Citește și:
„Dacă eram după bani, luam unul cu mai puțini copii!” » Replică tăioasă pentru cei care o acuză că s-a măritat din interes
Stiri extrasport
„Dacă eram după bani, luam unul cu mai puțini copii!” » Replică tăioasă pentru cei care o acuză că s-a măritat din interes
Ilie Năstase, despre performanțele lui David Popovici: „Noi ne gândim că le-a făcut pentru România. Nu! Le-a făcut pentru el”
Altele

Eroul zilei în Liga 2, cu 4 goluri, Ianis Doană e în cărți pentru un supertransfer, după ce Dinamo l-a cedat gratis!
Liga 2

Mai „diabolici” decât Gigi Becali! Măsura disperată ordonată de șefii MApN pentru a neutraliza furia ultrașilor Stelei

FOTO PREMIERĂ în România. Abonamente de parcare în curtea hipermarketului. Autoritățile se pregătesc să înceapă discuții cu marile magazine. Kaufland a lansat deja abonamente, în capitală
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează