SPORTURI  »  BASCHET  »  EUROCUP

U-BT Cluj-Napoca, duel cu Slask Wroclaw în penultima zi a anului » Meciul din tur a fost dramatic

U-BT Cluj-Napoca - Slask Wroclaw/Foto: euroleaguebasketball.net
U-BT Cluj-Napoca - Slask Wroclaw/Foto: euroleaguebasketball.net

Articol de - Publicat luni, 29 decembrie 2025 22:46 / Actualizat luni, 29 decembrie 2025 22:49

U-BT Cluj-Napoca va încheia anul 2025 în BTarena, cu un meci din etapa a 12-a din BKT EuroCup. Marți, 30 decembrie, campioana României va primi vizita lui Slask Wroclaw, partida începând la ora 19:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Prima Sport 2.

A doua jumătate a lunii decembrie a fost excelentă pentru U-BT Cluj-Napoca, formație ce a evoluat doar pe teren propriu și a adunat 4 victorii consecutive. Trupa lui Mihai Silvășan va încerca să prelungească această serie pozitivă și să își ia revanșa împotriva lui Slask Wroclaw, care a izbutit o revenire spectaculoasă în tur și a câștigat cu 94-93 contra alb-negrilor.

Cu mici probleme de lot, U-BT Cluj-Napoca speră să obțină a 7-a victorie în EuroCup

U-BT are un bilanț de 6-5 în grupa A din EuroCup și are nevoie de un succes pentru a se menține în Top 4. În runda precedentă a competiției, clujenii au oferit un recital ofensiv și au trecut de Neptunas Klaipeda cu 118-97.

În acea partidă, antrenorul ardelenilor a avut la dispoziție întreg lotul. În schimb, contra lui Slask Wroclaw, U-BT va avea cel puțin un absent. Este vorba de Jeffery Taylor, care a suferit o fractură de piramidă nazală în duelul cu Krka din Liga Adriatică.

De asemenea, Trey Woodbury este incert. El a fost împiedicat de o entorsă să evolueze contra lui SC Derby, apoi a revenit la antrenamente, însă începutul săptămânii l-a găsit din nou departe de teren, de această dată din cauza unei probleme la spate. Totuși, Silvășan speră ca fundașul american să joace marți contra lui Slask.

„Urmează meciul din EuroCup contra celor din Polonia și ne dorim foarte mult să ne revanșăm și să câștigăm acest joc. Eu cred că trebuia să batem și la ei acasă, indiferent de condițiile în care am jucat, și să avem acum o victorie în plus. Ne-am concentrat foarte mult pe această partidă și eu cred că suntem pregătiți”, a declarat antrenorul în vârstă de 40 de ani, care a făcut un apel către suporteri să vină la sală și să îi susțină în acest ultim meci al anului.

Daron Russell: „Trebuie să ne asigurăm că suntem concentrați timp de 40 de minute”

În duelul din tur, Daron Russell, unul din cei mai buni jucători ai lui U-BT, a adunat 15 pase decisive, însă nu a fost de-ajuns. Întrebat dacă fanii ar trebui să se aștepte la o performanță similară din partea lui, conducătorul de joc al „studenților” a asigurat că va profita de apărarea adversă și că va executa planul de joc al staff-ului tehnic.

„Știm că sunt o echipă dificilă. Au talie, în special în zona fundașilor. Trebuie să fim pregătiți de luptă, să ne apărăm terenul propriu și să executăm planul de joc. Data trecută au încercat diferite apărări care ne-au încetinit. Am avut un avantaj mare, dar l-am cedat. Trebuie să ne asigurăm că de data aceasta suntem concentrați timp de 40 de minute”, a afirmat „Fatts”, care are medii de 21,4 puncte, 6,4 pase decisive și 3,5 recuperări în EuroCup.

Un alt baschetbalist periculos al lui U-BT este Mitchell Creek, care a înscris 40 de puncte contra lui Neptunas. El este unul din cei mai în formă jucători din EuroCup și are medii de 19,5 puncte, 4,0 recuperări și 1,8 pase decisive.

De asemenea, este de așteptat ca Dusan Miletic să aibă o evoluție solidă împotriva lui Slask Wroclaw, fosta lui echipă. Pivotul sârb înregistrează medii de 12,0 puncte, 7,0 recuperări, 2,1 pase decisive, 1,3 intercepții și 1,2 capace.

De partea cealaltă, liderii lui Slask Wroclaw sunt Kadre Gray (15,6 puncte, 4,0 pase decisive, 2,5 recuperări), Noah Kirkwood (13,2 puncte, 4,6 pase decisive, 4,2 recuperări), Stefan Dordevic (11,8 puncte, 6,8 recuperări) și Jakub Niziol (9,8 puncte, 3,8 recuperări, 3,6 pase decisive).

Echipa pregătită de Ainars Bagatskis, fostul antrenor al lui CSO Voluntari, are 4 victorii și 7 înfrângeri și se află pe locul 9 în grupa A, cu un bilanț de 0-5 în deplasare.

Clasamentul grupei A

U-BT Cluj-Napoca, duel cu Slask Wroclaw în penultima zi a anului » Meciul din tur a fost dramatic
Clasamentul grupei A din EuroCup, înaintea etapei cu numărul 12/Foto: euroleaguebasketball.net
Citește și:
După un 2025 complicat, Ana Ivanovic s-a descătușat în noaptea de Revelion: „Ai fost cel mai dur profesor”
Tenis
După un 2025 complicat, Ana Ivanovic s-a descătușat în noaptea de Revelion: „Ai fost cel mai dur profesor”
Mesut Ozil, reacție la manifestația-mamut din Istanbul: 500.000 de oameni pe străzi în prima zi a anului
Altele
Mesut Ozil, reacție la manifestația-mamut din Istanbul: 500.000 de oameni pe străzi în prima zi a anului
Tragedie incomensurabilă în noaptea de Revelion » Poliția elvețiană anunță 40 de morți și 115 răniți în stațiunea de schi Crans-Montana! » „Tavanul s-a aprins instant. A fost o panică absolută, țipau toți!”
Altele
Tragedie incomensurabilă în noaptea de Revelion » Poliția elvețiană anunță 40 de morți și 115 răniți în stațiunea de schi Crans-Montana! » „Tavanul s-a aprins instant. A fost o panică absolută, țipau toți!”
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
De azi plătiți mai mult pe benzină și motorină. Noile prețuri
Profit.ro
De azi plătiți mai mult pe benzină și motorină. Noile prețuri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează