FOTBAL  »  Superliga  »  FC BRASOV

Dinu Tudoran: „Nu este un meci special”!

Articol de GSP - Publicat miercuri, 23 iulie 2008 00:00

Mijlocaşul braşovean al echipei Unirea Urziceni, Dinu Todoran, este convins că echipa sa va pleca cu toate cele trei puncte de la poalele Tâmpei. „Meciul cu FC Braşov nu este unul special pentru mine, de revanşă nici nu poate fi vorba. Este o partidă de debut de campionat în care se întâlnesc două echipe cu pretenţii, iar echipa care va greşi mai puţin, va învinge.

Este adevărat că sunt braşovean, iubesc acest oraş, însă nu am făcut junioratul la FC Braşov, nu am jucat pentru această echipă şi nu am nimic de demonstrat în această partidă. Vara trecută au existat discuţii să vin la Braşov, pe vremea când jucam la Farul. A fost dorinţa mea să rămân acolo, aşa cum şi în vara această, a fost alegerea mea de a pleca la Urziceni şi nu regret pasul făcut. Un meci special ar putea fi pentru Marius Onofraş care a evoluat câteva sezoane la FC Braşov.

Eu nu mă aştept la o reacţie ostilă a publicului fiindcă nu au nici un motiv să o facă. Echipa mea are obiective importante în acest sezon şi trebuie să începem cu dreptul. Ţintim victoria şi cele trei puncte însă important este să nu pierdem”, a declarat Todoran. Mijlocaşul Unirii consideră că Braşovul poate fi una dintre echipele surpriză ale acestui campionat. „Fiecare echipă are şansa ei. Nu mai există echipe mari şi echipe mici. FC Braşov are o echipă bună cu mulţi jucători cu experienţă şi pot pune probleme oricui”, a punctat Todoran.

Citește și:
Surpriză: România, ignorată! Unde au ales să fabrice noua Dacia Spring + cum arată și preț
Noutati auto
Surpriză: România, ignorată! Unde au ales să fabrice noua Dacia Spring + cum arată și preț
Manevra salvatoare! Cum a scăpat CFR Cluj de interdicția la transferuri fără să plătească nimic
Superliga
Manevra salvatoare! Cum a scăpat CFR Cluj de interdicția la transferuri fără să plătească nimic
A îndulcit tot ce spusese de rău despre FCSB pentru ca Becali să-l numească antrenor, dar tocmai asta i-a năruit șansele!
Superliga
A îndulcit tot ce spusese de rău despre FCSB pentru ca Becali să-l numească antrenor, dar tocmai asta i-a năruit șansele!
Școala de Fotbal „Gică Popescu”, găsită neconformă de Guvern: riscă să-și piardă beneficiile! » Reacția „Baciului”: „Am depus tot”
Superliga
Școala de Fotbal „Gică Popescu”, găsită neconformă de Guvern: riscă să-și piardă beneficiile! » Reacția „Baciului”: „Am depus tot”
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Profit.ro
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (1)
 •  23 Iulie 2008, 14:22

taci dracu todorane ca daca erai la brasov tot asa spuneai despre urziceni... taci!!! si vezi-ti de treaba... FORZA STEAGU

Vezi toate comentariile (1)
Comentează