INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  JUVENTUS

A semnat cu Juventus, după ce a fost dat afară de Dan Șucu

Dan Șucu, patronul de la Genoa și Rapid/ foto Imago Images
Dan Șucu, patronul de la Genoa și Rapid/ foto Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 02 ianuarie 2026 18:02 / Actualizat vineri, 02 ianuarie 2026 18:44

Marco Ottolini, fostul director sportiv de la Genoa, a fost prezentat oficial la Juventus.

La două luni după ce a fost demis de Dan Șucu de la Genoa, Ottolini a semnat cu Juventus și va fi noul director sportiv al echipei torineze. Italianul bătuse palma cu „Bătrâna Doamnă” încă din finalul anului trecut, lipsea doar anunțul oficial, care a venit în a doua zi a anului.

Ottolini a revenit la Juventus după 4 ani. Din 2018 până în 2022 a lucrat în departamentul de scouting al torinezilor și a contribuit la echipa a doua a clubului. Din 2022 până în 2025 a fost director sportiv la Genoa, funcție pe care o va ocupa începând de acum la Juve.

Marco Ottolini, fostul angajat al lui Dan Șucu, a fost prezentat oficial la Juventus

„Juventus are plăcerea de a anunța numirea lui Marco Ottolini în funcția de nou director sportiv al clubului. Ottolini s-a alăturat oficial organizației Bianconeri la 1 ianuarie 2026, raportând direct directorului executiv Damien Comolli. Marco Ottolini aduce cu sine o bogată experiență, acumulată de-a lungul timpului în diverse roluri din lumea fotbalului.

Născut în 1980, după ce și-a încheiat cariera de jucător în 2002, a ales imediat să se lanseze într-o carieră managerială, acumulând experiență care i-a permis să dezvolte o înțelegere profundă a dinamicii fotbalului profesionist.

În 2015, a început o importantă experiență la Anderlecht, contribuind la structurarea și dezvoltarea activităților de scouting ale clubului belgian. Prima sa experiență cu Juventus a luat naștere în 2018, când s-a alăturat departamentului internațional de scouting.

În următorii patru ani, a fost responsabil în principal de monitorizarea jucătorilor împrumutați și de relațiile cu cluburile internaționale, urmărind îndeaproape evoluția jucătorilor aflați sub contract cu clubul, în special a celor care jucau în străinătate. În timpul acestei prime perioade la Bianconeri, care s-a încheiat în 2022, a contribuit și la etapele inițiale ale proiectului echipei a doua.

După o carieră profesională în care a jucat un rol important la Genoa, Marco Ottolini se confruntă acum cu o nouă provocare la Torino. Revenirea sa la Juventus, de data aceasta în rolul de director sportiv, este un pas firesc în cariera sa, construită pe expertiză, viziune și cunoștințe aprofundate despre fotbalul italian și internațional” a transmis Juventus pe site-ul clubului.

A semnat cu Juventus, după ce a fost dat afară de Dan Șucu
Marco Ottolini, alături de Răzvan Raț/ foto Imago Images
Citește și:
E gata! Cel mai nou antrenor din Superliga: „Mâine îl numim”
Superliga
E gata! Cel mai nou antrenor din Superliga: „Mâine îl numim”
Fostul mare talent al Ligii 1 e dezvoltator imobiliar! Gazeta l-a găsit pe șantier, lângă București: „Spre rușinea mea, am reușit prea puțin în fotbal!” + „Noi am fost cobaii lui Neubert”
Superliga
Fostul mare talent al Ligii 1 e dezvoltator imobiliar! Gazeta l-a găsit pe șantier, lângă București: „Spre rușinea mea, am reușit prea puțin în fotbal!” + „Noi am fost cobaii lui Neubert”
„Rotaru o să ia titlul când o să învie tata!” » Atac dur la adresa Craiovei înainte de play-off
Superliga
„Rotaru o să ia titlul când o să învie tata!” » Atac dur la adresa Craiovei înainte de play-off
5 meciuri în etapa #20 din Liga 2 se joacă acum » Cinci echipe luptă pentru ultimele 3 locuri din play-off
Liga 2
5 meciuri în etapa #20 din Liga 2 se joacă acum » Cinci echipe luptă pentru ultimele 3 locuri din play-off
România câștigă o investiție în fața Ungariei și Slovaciei. Grup german deschide prima sa fabrică din Europa Centrală și de Est
Profit.ro
România câștigă o investiție în fața Ungariei și Slovaciei. Grup german deschide prima sa fabrică din Europa Centrală și de Est
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Diana Șucu, drastică în privința românilor prinși în războiul din Orient: „Plătim noi pentru inconștiența lor?”

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează