FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Detalii de la negocierile Rapid - Petrolul: „Cu ei doi sunt discuții. Sperăm să ajungem la o înțelegere”

Lars Kramer, Claudiu Micovschi, Chris Braun, Timotej Jambor, Rareș Pop în Dumbrăvița - Rapid. Foto: Cristi Preda (GSP)
Lars Kramer, Claudiu Micovschi, Chris Braun, Timotej Jambor, Rareș Pop în Dumbrăvița - Rapid. Foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de - Publicat duminica, 04 ianuarie 2026 12:26 / Actualizat duminica, 04 ianuarie 2026 12:26

Cristian Fogarassy, președintele celor de la Petrolul Ploiești, a dezvăluit detalii de la negocierile cu Rapid pentru Rareș Pop (20 de ani) și Cristian Ignat (22 de ani).

Ploieștenii ar fi în cursă pentru a-i aduce pe cei doi sub formă de împrumut, Rapid fiind dispusă să îi cedeze fără opțiune de cumpărare.

Detalii de la negocierile Rapid - Petrolul pentru Cristian Ignat și Rareș Pop: „Să sperăm că ajungem la o înțelegere cât mai repede”

Întrebat dacă Ignat și Rareș Pop sunt variante, Cristian Fogarassy a răspuns: „Da, da. Sunt discuții să sperăm că ajungem la o înțelegere cât mai repede ca să poată să vină și ei la pregătire dacă ajungem la un punct comun cu Rapid.

S-a vorbit doar despre împrumut, fără opțiunea unui transfer definitiv”, conform iamsport.ro.

Rareș Pop, jucător crescut de UTA, a ajuns la Rapid în vara lui 2024, după ce giuleștenii le-au achitat arădenilor 700.000 de euro. Fotbalistul nu a reușit să se impună la formația din București. Până acum a jucat 35 de meciuri pentru formația giuleșteană, a marcat 5 goluri și a oferit 3 pase decisive în toate competițiile.

Detalii de la negocierile Rapid - Petrolul: „Cu ei doi sunt discuții. Sperăm să ajungem la o înțelegere”
Rareș Pop, în Rapid - Unirea Slobozia. FOTO: GSP.ro

Are 20 de ani și este eligibil pentru a îndeplini regula U21. Este cotat de site-urile de specialitate la 500.000 de euro. La Petrolul pe postul de aripă dreapta este folosit preponderent Vali Gheorghe.

Cristian Ignat a fost transferat la Rapid încă de când era junior. După două perioade de împrumut la Unirea Constanța și CS Mioveni, Ignat a evoluat constant din vara lui 2024 pentru giuleșteni. Fundașul central s-a accidentat în vară, a revenit în cursul sezonului, dar Gâlcă nu s-a bazat deloc pe serviciile sale, așa că nu a bifat niciun meci în actuala stagiune.

Detalii de la negocierile Rapid - Petrolul: „Cu ei doi sunt discuții. Sperăm să ajungem la o înțelegere”
Cristi Ignat, înainte de FCSB și Rapid 2-1 / foto: Andrei Furnigă (GSP)

În total are 37 de prezențe pentru giuleșteni. Este cotat la un milion de euro de site-urile de specialitate. Ignat are concurență serioasă în centrul defensivei, în caz că ar ajunge la Ploiești: Roche, Franjo Prce, Paul Papp și Jerome Onguene.

Cu Țicu a fost o discuție, el a vrut să schimbe ceva, noi pe poziția lui folosim jucătorul under, ar fi fost greu pentru el, după un an și jumătate să intre în locul lui Sălceanu, care e under-ul nostru de bază. N-a fost o discuție în contradictoriu, ambele părți au vrut să se despartă

-Cristian Fogarassy despre plecarea lui Vali Țicu, jucător cooptat de Dinamo

Citește și:
„Fricoși!” » Bătut de Dinamo, Valeriu Iftime a tras linie și a numit „Cea mai puternică echipă pe care am întâlnit-o până acum”
Superliga
„Fricoși!” » Bătut de Dinamo, Valeriu Iftime a tras linie și a numit „Cea mai puternică echipă pe care am întâlnit-o până acum”
Liga 2, etapa a 10-a: toate rezultatele zilei + clasamentul actualizat
Liga 2
Liga 2, etapa a 10-a: toate rezultatele zilei + clasamentul actualizat
Sabina, reportera la care antrenorul nu s-a putut uita, reacționează: „Înțeleg că unii ar dori să apar mai acoperită”
Campionate
Sabina, reportera la care antrenorul nu s-a putut uita, reacționează: „Înțeleg că unii ar dori să apar mai acoperită”
„Incredibil!” » Becali i-a uluit pe jucătorii de la FCSB: „Intră, dă gol, apoi nu mai joacă”
Superliga
„Incredibil!” » Becali i-a uluit pe jucătorii de la FCSB: „Intră, dă gol, apoi nu mai joacă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează