FOTBAL  »  Superliga  »  MERCATO

CORESPONDENȚĂ GSP DIN ANTALYA Cealaltă față a fotbalistului de pe lista lui Gigi Becali: „Aș investi în AirBnb-uri, cabane, imobiliare”

Articol de , - Publicat marti, 06 ianuarie 2026 21:41 / Actualizat marti, 06 ianuarie 2026 21:41

Kevin Ciubotaru, 21 de ani, fundașul stânga al lui Hermannstadt, a povestit într-un interviu acordat GSP.ro ce afaceri îl tentează pentru viitor, cum cum se descrie în trei cuvinte, ce nu-i place la el și ce nu suportă la alți oameni

Kevin Ciubotaru, 21 de ani, a fost unul dintre numele aflate în prim-planul discuțiile din mercato în ultimele săptămâni. Fundașul stânga a fost pe lista de dorințe a lui Gigi Becali, doar că tratativele cu FCSB s-au sistat.

Fotbalistul însuși a relatat într-un interviu acordat GSP.ro în cantonamentul din Antalya că eventualul transfer nu mai este de actualitate și va rămâne la Hermannstadt cel puțin până la vară.

20de meciuri și 2 assist-uri a strâns Kevin în actuala stagiune pentru Hermannstadt în competițiile interne

Planurile financiare ale unui tânăr de 21 de ani

„(Tu ce ți-ai dori pentru tine când vei câștiga foarte mulți bani?) Nimic special. Aș investi. În ce? În imobiliare și, poate, în firme, în companii.

În România. AirBnb-uri, cabane, în diverse zone din România. E foarte important să ai ceva aparte de fotbal. Sportul îți oferă o carieră scurtă de 10-15-20 de ani. De aceea mă gândesc să investesc, să am grijă de viitorul meu”, a spus fotbalistul.

Cealaltă față a lui Kevin Ciubotaru: „Mi-e prea poftă de dulce. Nu pot să rezist la ștrudelul mamei"

Tânărul apărător lateral rămâne un fotbalist interesant și pentru selecționerul Mircea Lucescu. Seniorul l-a adus la prima reprezentativă, i-a oferit o repriză în amicalul cu Moldova (2-1), iar cu Austria (1-0) a fost rezervă neutilizată.

„Pentru mine, tot ceea ce spune domnul Mircea Lucescu este sfânt", a mărturisit Kevin. Ciubotaru s-a descris în cadrul interviului, iar suporterii vor descoperi cine este omul din spatele fotbalistului.

"Cum m-aș descrie în trei cuvinte? Energetic. Pozitiv. Humble (n.red smerit în engleză). Nu suport la un om să nu se țină de cuvânt. Sunt și chestii care nu-mi plac la mine. Că mi-e prea poftă de dulce (râde). Multe dulciuri. N-am ceva preferat anume. Doar ștrudelul de măr al mamei... (râde) Când îl face, nu pot să mă opresc!", a spus fundașul stânga.

În Scoția, lucram foarte mult la sală. După ce m-am accidentat și m-am operat la spate, am lăsat-o un pic mai ușor fiindcă mă afectează să fac cu greutăți mari. Încerc să fiu în cea mai bună formă posibilă
Kevin Ciubotaru, fundaș Hermannstadt

Kevin Ciubotaru despre viața în străinătate: „Poate că ești puțin marginalizat, dar dacă te văd serios... Contează cum ești tu ca om, nu țara"

Kevin s-a născut la Roma, din părinți români, tatăl actualului fotbalist fiind originar din Focșani. La începutul anilor "90, părinții lui Kevin au părăsit România. Mai întâi, s-au stabilit în Austria, apoi au trecut în Italia. Acolo, în Cetatea Eternă, s-a născut fundașul stânga al sibienilor.

Ciubotaru a jucat la juniori în Austria, apoi a trecut în Anglia. A dat probe de joc la mari grupări londoneze, precum Chelsea, Arsenal și Tottenham, dar până la urmă a ajuns la Glasgow Rangers, în Scoția. A jucat la toate selecționatele de juniori ale României, începând de la U15.

„Am trăit mult în străinătate și am învățat multe. Un lucru în special: să fiu constant în ceea ce fac, zi de zi. Să faci, nu să aștepți. Nu contează cât de mult faci, dar să faci!

(Cum ai fost privit ca român în străinătate?) Ca străin, poate că ești puțin marginalizat. Dar dacă te văd serios, ca fotbalist, nu contează țara, contează cum ești tu ca om", a mai povestit Kevin.

Mi-aș dori să ajung în America, e vorba de un alt continent. Mi-aș dori să ajung acolo într-o zi, poate anul viitor, în vacanță. Sau poate că voi fi la vară, acolo, în iunie (râde). Să fim sănătoși!
Kevin Ciubotaru, fundaș Hermannstadt

Citește și:
Prezentatoarea știrilor sportive a fost suporter Dinamo: „Copilărie alb-roșie. Mi-a rămas în suflet”
Superliga
Prezentatoarea știrilor sportive a fost suporter Dinamo: „Copilărie alb-roșie. Mi-a rămas în suflet”
Adrian Mititelu junior, surprins pe străzi cu „bijuteria” de 400.000 de euro » Și-a „tunat” mașina de lux
Noutati auto
Adrian Mititelu junior, surprins pe străzi cu „bijuteria” de 400.000 de euro » Și-a „tunat” mașina de lux
Spaniolii au făcut anunțul: fostul coleg român al lui Yamal vine la Dinamo
Superliga
Spaniolii au făcut anunțul: fostul coleg român al lui Yamal vine la Dinamo
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează