INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TOTTENHAM

Tottenham, în doliu » Al patrulea marcator din istoria clubului a murit la 80 de ani

Martin Chivers a decedat la vârsta de 80 de ani / Foto: Imago Images
Martin Chivers a decedat la vârsta de 80 de ani / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 07 ianuarie 2026 22:22 / Actualizat miercuri, 07 ianuarie 2026 22:24

Fotbalistul legendar al lui Tottenham, Martin Chivers, a decedat la vârsta de 80 de ani. Englezul a fost un atacant redutabil, ocupând locul al patrulea în clasamentul istoric al marcatorilor lui Spurs, cu 174 de goluri în 367 de meciuri oficiale.

Chivers a sosit la clubul londonez în 1968 de la Southampton pentru 125.000 de lire sterline, o sumă care reprezenta la acea vreme un record britanic de transfer.

Martin Chivers a decedat la vârsta de 80 de ani

Alături de Spurs, a câștigat Cupa UEFA și a triumfat de două ori în Cupa Ligii. A petrecut 8 sezoane la Tottenham, iar în întreaga istorie a clubului, doar Harry Kane (cu 280), Jimmy Greaves (cu 268) și Bobby Smith (cu 208) au marcat mai multe goluri decât el. A înregistrat 24 de selecții și 13 goluri pentru naționala Angliei.

„Cu profundă tristețe anunțăm decesul fostului nostru atacant legendar, Martin Chivers”, se arată în comunicatul oficial al lui Tottenham.

În acest moment incredibil de trist, transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei, prietenilor și foștilor coechipieri ai lui Martin. Jucătorii noștri vor purta banderole negre în timpul meciului din această seară împotriva lui Bournemouth. Odihnește-te în pace, Martin. Unul dintre cei mai mari din toate timpurile”.

Martin Chivers și-a început cariera la Southampton în 1962 și a ajuns la Tottenham în 1968, pentru care a evoluat până în 1976. Au urmat apoi Servette, Norwich City, Brighton, Dorchester Town, Frankston City, Haugesund, iar cariera de jucător și-a încheiat-o la Barnet, în sezonul 1982-1983. Pentru prima reprezentativă a naționalei Angliei, Chivers a bifat 24 de meciuri, timp în care a marcat de 13 ori.

Citește și:
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Superliga
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Altele
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
S-a montat gazonul pe cea mai nouă arenă din România: se apropie inaugurarea!
Liga 2
S-a montat gazonul pe cea mai nouă arenă din România: se apropie inaugurarea!
Robert Ilyeș, pe drum să preia echipa: „Am demonstrat la Csikszereda ce pot să fac”
Liga 2
Robert Ilyeș, pe drum să preia echipa: „Am demonstrat la Csikszereda ce pot să fac”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează