INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Antrenorul lui Tottenham a băut dintr-un pahar cu sigla marii rivale: „Absolut prostesc!”

Thomas Frank // foto: Guliver/gettyimages
Thomas Frank // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat joi, 08 ianuarie 2026 10:01 / Actualizat joi, 08 ianuarie 2026 10:03

Thomas Frank (52 de ani), antrenorul lui Tottenham, este contestat nu doar pentru rezultatele pe care echipa lilywhite le înregistrează sub comanda nou. Mai nou, danezul este arătat cu degetul pentru că a băut cafea dintr-un pahar cu sigla marii rivale, Arsenal!

Tottenham, varianta Thomas Frank, se clatină din toate încheieturile. Londonezii au câștigat un singur meci dintre ultimele șase, fiind învinși miercuri seara de Bournemouth, scor 2-3, Antoine Semenyo marcând golul victoriei la chiar ultimul lui meci pentru „cireșe”, înainte de a îmbrăca tricoul lui Manchester City.

Suporterii lui Tottenham îi reproșează antrenorului Thomas Frank nu doar această nouă înfrângere și rezultatele din acest sezon, ci și stângăcia de a fi surprins bând cafea dintr-un pahar cu sigla marii rivale, Arsenal.

S-a întâmplat înaintea meciului. Frank a fost fotografiat zâmbind, cu paharul de carton în mână. După meci, la conferința de presă, a fost întrebat despre această situație și a susținut că nu a observat sigla lui Arsenal.

Antrenorul lui Tottenham a băut dintr-un pahar cu sigla marii rivale: „Absolut prostesc!”
Thomas Frank, bând din pahar cu sigla lui Arsenal // sursă foto: X @ FabrizioRomano

Antrenorul lui Tottenham a băut dintr-un pahar cu sigla marii rivale: „Nu am observat. Ar fi fost absolut prostesc!”

„Cu siguranță nu am observat! Cred că este just să spun că nu câștigăm toate meciurile, așa că ar fi absolut, complet prostesc din partea mea să beau dintr-un pahar cu sigla lui Arsenal.

Au fost în vestiare în meciul de dinaintea celui al nostru. Este normal să iei un pahar, să ceri un espresso. Fac asta cu o oră înainte de fiecare meci. Cred că este un pic trist că sunt întrebat așa ceva.

Cu siguranță ne îndreptăm în direcția greșită dacă este nevoie să ne îngrijorăm deoarece beau dintr-un pahar cu sigla altei echipe. Evident că n-aș face niciodată asta [intenționat], ar fi extrem de prostesc”, a comentat Frank.

Într-adevăr, Arsenal fusese precedenta echipă care a jucat pe Vitality Stadium, pe 3 ianuarie. Spre deosebire de Spurs, cealaltă echipă din nordul Londrei a câștigat, 3-2.

Citește și:
Gigi Becali: „Cred că vrea să-și dea demisia, dar nu îl lasă orgoliul”
Superliga
Gigi Becali: „Cred că vrea să-și dea demisia, dar nu îl lasă orgoliul”
Corina Caragea se bucură de cadoul de lux primit de la șefii PRO TV, pe plajă în Hawaii: „M-am îndrăgostit din nou”
Media
Corina Caragea se bucură de cadoul de lux primit de la șefii PRO TV, pe plajă în Hawaii: „M-am îndrăgostit din nou”
Surpriza etapei în Premier League » „Ne prezentăm scuze”
Campionate
Surpriza etapei în Premier League » „Ne prezentăm scuze”
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Superliga
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează