OPINII  »  EDITORIAL

Al-Șut și vinul lui nea Gigi

Editorial Alin Buzărin
Editorial Alin Buzărin

Articol de - Publicat joi, 08 ianuarie 2026 16:45 / Actualizat joi, 08 ianuarie 2026 23:06

Vicecăpitanul campioanei pleacă „la arabi”, iar patronul face pe somelierul.

Sunt două subiecte diferite, dar ele se leagă. Primul e acela că deja Adrian Șut a părăsit Antalya, cu destinația Al-Ain, „cea mai cunoscută” (așa e ea prezentată) echipă din Emiratele Arabe. Al doilea e că unicul decident al campioanei se inspiră din vinificație ca să ne spună că FCSB va fi mult mai bună în primăvară.

De unde pleacă, unde ajunge

La 26 de ani Adi Șut ignoră fotbalul occidental (dar poate că n-a avut nicio ofertă de-acolo) și pleacă spre palmierii arhitecturali ai Emiratelor. Burj Al Arab, Burj Khalifa, prăjitură Dubai, ciocolată Dubai, știm cu toții reperele culturale ale acelui meleag.

Le cam știm și pe cele fotbalistice. Deși toată lumea contestă Transfermarkt-ul, altă scară de evaluare n-avem. Conform acestuia, FCSB prețuiește 43 de milioane de Euro, Al-Ain doar 32,3.

Prin urmare, Șut va ajunge la o echipă mai slabă valoric decât cea de la care pleacă. Bașca FCSB e încă în Europa League, ceea ce înseamnă mai mult decât diversele cupe din zonă. A prințului, a unchiului bunicului prințului, a nepotului mătușii prințului etc. Toate bine plătite, dar cu valoare fotbalistică îndoielnică.

Ispita milionului

FCSB va primi două milioane de euro. Dar le va primi pentru un jucător care conform aceluiași pârdalnic de Transfermarkt valorează în acest moment 3,8 milioane, adică aproape dublul sumei tranzacției.

Al-Șut și vinul lui nea Gigi
Adrian Șut // foto: Imago Images

Însă un salariu anual de un million de euro e ispititor și aproape de nerefuzat. La 26 de ani, cu copil mic acasă, contează când îți vâjâie zerourile pe ecranul telefonului, vorba lui Șumudică.

Teoria Est vs. Vest

Probabil că e deja plictisitor subiectul pe care-l tot scot în față de ani și ani, acela cu Vama Nădlac. Anume de ce mulți dintre fotbaliștii noștri nu se transferă dincolo de această frontieră, ci prefer spațiul oriental. Mai bine plătitor, fără îndoială, dar mult mai sărac din punct de vedere fotbalistic.

Va crește nivelul lui Șut la Al-Ain mai mult decât ar fi crescut, să zicem, la o echipă de coada clasamentului din Franța sau la una de mijlocul ierarhiei din Belgia sau Olanda? Va fi el mai util echipei naționale aterizând pe Otopeni cu cursa de Dubai decât ar fi fost dacă ar fi venit cu avionul de Amsterdam? Probabil că nu, dar acesta e un subiect care demult nu mai interesează.

O problemă la mijloc

În fine, ajungem și la patron. Care se desparte cu zâmbetul pe buze de pilonul liniei de mijloc. E adevărat, de o vreme cam începuse să-l certe pe Șut, dar acolo, în zona mediană, rămâne doar cu Baba Alhassan și cu Lixandru (Olaru e de cu totul alt profil).

Poate că vor veni acei jucători din Portugalia, de care ni se vorbea acum vreo lună-două. Sau poate se va miza mai mult pe Chiricheș, vinul vechi și de soi al podgoriei din Berceni.

Dulcele durerii de cap

Apropo de vinuri. Patronul ne spune că echipa sa va fi mai bună în primăvară, exprimându-se oenologic. Că strugurii dulci, lăsați în vie, se vor stafidi, vor îngheța, iar din ei se va face vinul dulce și bun al finalului de sezon regulat și al play-off-ului.

Nebăutor, ascet al alcoolului (calitate pentru care trebuie lăudat fără rezerve), Gigi Becali nu știe un lucru esențial în lumea cramelor. Anume acela că de la vinul dulce te cam doare capul a doua zi.

Citește și:
Universitatea Craiova luptă cu Dinamo pentru fotbalistul lui AC Milan: „Ei dau undă verde”
Superliga
Universitatea Craiova luptă cu Dinamo pentru fotbalistul lui AC Milan: „Ei dau undă verde”
Arabii i-au oferit 1 milion de dolari unei mari campioane olimpice din România: „Știți ce scria sub numele meu?”
Gimnastica
Arabii i-au oferit 1 milion de dolari unei mari campioane olimpice din România: „Știți ce scria sub numele meu?”
Mario Iorgulescu, dezvăluiri șocante despre tatăl lui: „Am pus 50 de bodyguarzi să-l bată! La 13 ani mă ducea la lăutari și șprițuri”
Stiri extrasport
Mario Iorgulescu, dezvăluiri șocante despre tatăl lui: „Am pus 50 de bodyguarzi să-l bată! La 13 ani mă ducea la lăutari și șprițuri”
„Argentina e pasiune pentru fotbal, Messi e fundamental și la 40 de ani!” » Vine din Cordoba, a jucat la Dinamo și U Cluj: „M-am antrenat cu Maradona”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Argentina e pasiune pentru fotbal, Messi e fundamental și la 40 de ani!” » Vine din Cordoba, a jucat la Dinamo și U Cluj: „M-am antrenat cu Maradona”
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Profit.ro
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament

Comentarii (10)
S0s0
S0s0  •  12 Ianuarie 2026, 09:35

Să fim serioși, e o prăpastie între codașele din orice campionat de top 5 și așa-zisele mari echipe din lumea arabă. O comparație realistă e între echipele de mijlocul clasamentului din Liga a 2-a franceză, spaniolă, italiană și o câștigătoare de Liga Campionilor Asiei. Cam pe-acolo devin lucrurile asemănătoare. Dar, dacă e aurit-poleit și se plătește bine, ce mai contează pentru fotbaliști care nu și-au propus niciodată performanță? Uite-l pe Stanciu, campion în China, jucător important la saudiți (cel mai valoros campionat din zona aia), care n-a făcut față onorabil la o echipă care acum se bate la retrogradare în Iralia. Nici tehnic, nici fizic sau altfel. Ori rezervă, ori accidentat, că intensitatea e cu totul alta.

__Van_Basten__
__Van_Basten__  •  10 Ianuarie 2026, 14:05
Postat de Stelian66 pe 10 Ianuarie 2026, 11:44

Nu de la vinul dulce te doare capul , domnule ziarist . Am vândut sute de sticle de Icewine și Tokaj , fără vrem efect secundar . Am consumat multe VND ( vinuri natural dulci), fără durere de cap . Vinul cu zahăr adăugat provoacă ceva probleme , dar asta e o altă discuție . Nu e mai simplu să faci paralele cu domenii pe care le cunoști ?

Respect!

Stelian66
Stelian66  •  10 Ianuarie 2026, 11:44

Nu de la vinul dulce te doare capul , domnule ziarist . Am vândut sute de sticle de Icewine și Tokaj , fără vrem efect secundar . Am consumat multe VND ( vinuri natural dulci), fără durere de cap . Vinul cu zahăr adăugat provoacă ceva probleme , dar asta e o altă discuție . Nu e mai simplu să faci paralele cu domenii pe care le cunoști ?

Vezi toate comentariile (10)
Comentează