INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

EXCLUSIV Tottenham a dat răspunsul la propunerea lui AS Roma » Ce se întâmplă cu transferul lui Radu Drăgușin!

Radu Drăgușin este anunțat titular la Tottenham în meciul de sâmbătă din Cupa Angliei cu Aston Vila / Foto: Imago Images
Radu Drăgușin este anunțat titular la Tottenham în meciul de sâmbătă din Cupa Angliei cu Aston Vila / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 09 ianuarie 2026 09:01 / Actualizat vineri, 09 ianuarie 2026 09:23

Transferul lui Radu Drăgușin (23 de ani), stoperul lui Tottenham, a fost pus pe hold de AS Roma. După o nouă ședință de mercato cu antrenorul Gian Piero Gasperini, directorul sportiv Ricky Massara și Ryan Friedkin, fiul președintelui clubului, conducătorii giallorossi au decis să lase ca ultimă discuție problema fundașului central, din cauza condițiilor puse de Tottenham.

AS Roma nu își permite în acest mercato invernal să cumpere decât jucători low-cost sau să-i aducă sub formă de împrumut. Sursele GSP.ro apropiate clubului capitolin ne-au dezvăluit că sunt bani puțini puși la dispoziție de președintele Dan Friedkin pentru întăririle cerute de Gian Piero Gasperini.

Oficialii giallorossi au mai avut aseară o reuniune pe teme de transferuri și au luat și o decizie în privința aducerii în ianuarie a lui Radu Drăgușin.

„Fundașul nu mai e prioritar, iar dacă se va face vreun pas în direcția asta, discuții vor fi doar în ultimele zile de mercato”

După ce Sky Italia anunțase că AS Roma negociază cu Tottenham, am aflat din capitala Italiei că londonezii au transmis, ferm, că nu discută decât o mutare definitivă și că nu vor să audă despre un împrumut cu clauză de cumpărare la vară.

Tottenham a dat răspunsul la propunerea lui AS Roma » Ce se întâmplă cu transferul lui Radu Drăgușin!
Radu Drăgușin, în Crystal Palace - Tottenham / Foto: Getty Images

Capitolinii preferă formula clasică italiană, pentru că nu vor nici să investească într-un jucător care n-a mai evoluat practic de aproape un an, nici nu consideră în acest moment că au o nevoie stringentă de un stoper.

„Fundașul nu mai este o prioritate, iar, dacă se va face vreun pas în direcția asta, Massara va relua discuțiile numai în ultimele zile de mercato. Roma e focusată pe alte obiective”, spun sursele GSP.ro.

În plus, și în cazul în care ar fi vorba despre un transfer definitiv, AS Roma consideră exagerate pretențiile lui Tottenham de a vinde cu 30 de milioane de euro un fotbalist care vine după o accidentare gravă și o lungă perioadă de indisponibiltate.

Tottenham a dat răspunsul la propunerea lui AS Roma » Ce se întâmplă cu transferul lui Radu Drăgușin!
Radu Drăgușin a jucat 38 de meciuri în doi ani la Tottenham, adunând 2.609 minute / Foto: Instagram

„Există doar interes al Romei față de Drăgușin, dar nu s-au făcut și pași concreți în direcția ofertei către Tottenham”

GSP.ro a cerut informații și în Anglia și a aflat că „există doar un interes manifestat de AS Roma față de Drăgușin, dar nu s-au făcut pași concreți în direcția unei oferte pentru transferul internaționalului român în Serie A”.

În plus, nici Drăgușin nu este convins că revenirea în Serie A este cea mai bună opțiune pentru el. Stoperul român dorește să prindă cât mai multe minute pentru a nu risca să stea pe tușă până la următoarea fereastră de transferuri și să aibă meciuri în picioare pentru a juca și la echipa națională.

Prioritățile Romei în aceste zile sunt legate de aducerea unui atacant. Giallorossii au ajuns la acord cu Atletico pentru Giacomo Raspadori, împrumut pe șase luni cu 2 milioane de euro plus 19-20 de milioane în vară pentru opțiunea de cumpărare.

Tottenham a dat răspunsul la propunerea lui AS Roma » Ce se întâmplă cu transferul lui Radu Drăgușin!
Giacomo Raspadori, internațional italian cu 45 de selecții și 11 goluri, s-ar despărți de Atletico după doar 406 minute jucate în acest sezon / Foto: Imago

Iar italianului i-au oferit contract până în 2030, cu salariu anual net de 3,5 milioane de euro. Și negociază și cu Joshua Zirkzee de la Manchester United pentru o formulă similară de transfer.

Citește și:
Arabii i-au oferit 1 milion de dolari unei mari campioane olimpice din România: „Știți ce scria sub numele meu?”
Gimnastica
Arabii i-au oferit 1 milion de dolari unei mari campioane olimpice din România: „Știți ce scria sub numele meu?”
Mario Iorgulescu, dezvăluiri șocante despre tatăl lui: „Am pus 50 de bodyguarzi să-l bată! La 13 ani mă ducea la lăutari și șprițuri”
Stiri extrasport
Mario Iorgulescu, dezvăluiri șocante despre tatăl lui: „Am pus 50 de bodyguarzi să-l bată! La 13 ani mă ducea la lăutari și șprițuri”
„Argentina e pasiune pentru fotbal, Messi e fundamental și la 40 de ani!” » Vine din Cordoba, a jucat la Dinamo și U Cluj: „M-am antrenat cu Maradona”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Argentina e pasiune pentru fotbal, Messi e fundamental și la 40 de ani!” » Vine din Cordoba, a jucat la Dinamo și U Cluj: „M-am antrenat cu Maradona”
Sorin Cârțu intervine în scandalul momentului: „Știi cum e și cu Boloni?”
Superliga
Sorin Cârțu intervine în scandalul momentului: „Știi cum e și cu Boloni?”
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Profit.ro
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează