INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Procuratura a cerut falimentul pentru Brescia! » 4 luni până la dispariția fostei echipe a românilor din anii '90

Ioan Ovidiu Sabău, Florin Răducioiu și Gică Hagi, un trio formidabil la Brescia Romena
Ioan Ovidiu Sabău, Florin Răducioiu și Gică Hagi, un trio formidabil la Brescia Romena

Articol de - Publicat vineri, 09 ianuarie 2026 16:36 / Actualizat vineri, 09 ianuarie 2026 16:48

Brescia romena, cum era cunoscută în urmă cu trei decenii formația lombardă, la care au scris istorie antrenorul Mircea Lucescu, Gică Hagi, Florin Răducioiu, Ioan Ovidiu Sabău, Dănuț Lupu și Dorin Mateuț, ar mai avea doar patru luni de trăit. Procuratura din Brescia a solicitat falimentul, alăturându-se astfel cererii de lichidare judiciară depusă de unul dintre creditorii clubului cu o vechime de 114 ani.

Cererea a venit în momentul în care fostul președinte al clubului, Massimo Cellino, încearcă să obțină măsuri de protecție din partea instanței, pentru a lansa un plan de redresare economică și a evita colapsul.

„Fostul președinte oferă o înțelegere de 4,5 milioane , angajându-se să finanțeze personal până la 1,8 milioane”

Il Giorno scrie că audierea privind măsurile de protecție, care a început în fața judecătorului, ar garanta o „înghețare” de 120 de zile împotriva acțiunilor creditorilor. Cu toate acestea, potrivit opiniei expertului numit de Camera de Comerț, planul nu este în prezent „rezonabil de fezabil” fără astfel de protecții.

Situația lui Cellino, care a declarat că e gata să ramburseze restanțele tuturor în termen de cinci ani, este departe de a fi bună. Datoria totală a Brescia Calcio, incluzând furnizorii, jucătorii înregistrați, instituțiile de securitate socială, băncile, consiliul local și administrația fiscală, se ridica la 19 milioane de euro la sfârșitul lunii iulie.

Procuratura a cerut falimentul pentru Brescia! » 4 luni până la dispariția fostei echipe a românilor din anii '90
Massimo Cellino (68 de ani), fostul proprietar al lui Cagliari și Leeds, va intra în istoria fotbalului italian ca groparul Bresciei / Foto: Imago

Conform sursei citate, „fostul președinte al clubului oferă o înțelegere în valoare de circa 4,5 milioane de euro, angajându-se să finanțeze personal până la 1,8 milioane de euro.

Va prelua marca și numele Union Brescia, ex-Feralpisalo?!

Cu toate acestea, propunerea se lovește de rezistență, având în vedere că autoritățile fiscale, confruntate cu o datorie de aproape 9 milioane de euro, au considerat oferta de plată de 10% ca fiind „neglijabilă”.

Singura salvare ar fi negocierile cu Union Brescia, care se derulează la un nivel juridic și sportiv dificil. Aceasta din urmă e echipa fondată pe 17 iulie 2025 (imediat după dizolvarea Brescia Calcio), datorită schimbării sediului și a denumirii companiei Feralpisalò, la cererea președintelui Giuseppe Pasini, cu sprijinul Consiliului Local din Brescia.

Procuratura a cerut falimentul pentru Brescia! » 4 luni până la dispariția fostei echipe a românilor din anii '90
Giuseppe Pasini (64 de ani) este președintele clubului Union Brescia din această vară

Pasini a confirmat că este dispus să preia marca, numele, numărul de înregistrare istoric și alte active, inclusiv problema legată de taxa de transfer a lui Sandro Tonali (800.000 de euro).

Cu toate acestea, timpul se scurge, așteptându-se un răspuns până la sfârșitul lunii ianuarie, iar orice acord trebuie finalizat. Între timp, instanța va decide în curând cu privire la cererea de faliment”.

Două promovări și două retrogradări cu Mircea Lucescu

Cellino a cumpărat Brescia în urmă cu opt ani, plătindu-i 6,5 milioane de euro lui Gino Corioni și punând la dispoziție încă 3 milioane în cazul promovării în Serie A, pe care „rândunelele” nu au reușit-o niciodată! Iar acum nu mai joacă nicăieri și este în mare pericol să dispară din fotbalul italian.

Procuratura a cerut falimentul pentru Brescia! » 4 luni până la dispariția fostei echipe a românilor din anii '90
Mircea Lucescu (Șahtior Donețk, stânga) și președintele Gino Corioni (Brescia), meci din Serie B, sezonul 2008–2009, Brescia - Empoli 1-1, disputat la Brescia, 7 iunie 2009. Foto: Imago

În „era Corioni”, echipa lombardă a fost antrenată și de Mircea Lucescu (180 de meciuri, în două mandate, între 1991 și 1995), care a avut două promovări în Serie A și două retrogradări în Serie B, cucerind o Cupă Anglo-Italiană.

Și a legitimat mai mulți internaționali români: Gheorghe Hagi (66 de meciuri, 16 goluri, 1992-1994), Florin Răducioiu (72/19, 1992-1993), Ioan Ovidiu Sabău (115/13, 1992-1996 și 1997-1998) și Dănuț Lupu (16/1 în șase luni 1994-1995).

Citește și:
Ce păcat! Ionuț Radu a gafat în minutele de final în fața lui Endrick, spre bucuria brazilianului împrumutat de Real Madrid
Europa League
Ce păcat! Ionuț Radu a gafat în minutele de final în fața lui Endrick, spre bucuria brazilianului împrumutat de Real Madrid
S-a aflat adevăratul motiv pentru care Mihai Pintilii a demisionat de la FCSB: „Asta mi-a zis”
Superliga
S-a aflat adevăratul motiv pentru care Mihai Pintilii a demisionat de la FCSB: „Asta mi-a zis”
Scene absolut sălbatice pe un teren de fotbal din România: „Dă-i bă! Nu-l lăsa!”
Liga 4
Scene absolut sălbatice pe un teren de fotbal din România: „Dă-i bă! Nu-l lăsa!”
După despărțirea de Alisha Lehmann, fotbalistul s-a cuplat cu o tânără de 19 ani, fiica unui fost jucător
Stiri extrasport
După despărțirea de Alisha Lehmann, fotbalistul s-a cuplat cu o tânără de 19 ani, fiica unui fost jucător
Retailer gigant intră în România după 2 ani de pregătire
Profit.ro
Retailer gigant intră în România după 2 ani de pregătire
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează