SPORTURI  »  OLIMPIADA 2008  »  CONFLICT

Barcelona continuă să sfideze FIFA în cazul "Messi"

Articol de GSP - Publicat vineri, 25 iulie 2008 00:00

Directorul sportiv al catalanilor, Txiki Begiristain, a declarat în urmă cu puţin timp că Barcelona îi va da drumul lui Messi la Olimpiadă doar dacă va fi ameninţată cu sancţiuni de către FIFA!

Sepp Blatter a fost foarte tranşant miercuri, susţinând că toate cluburile sunt obligate să le dea drumul jucătorilor ce pot evolua în naţionalele lor U-23 la Olimpiadă. Cu toate acestea, Begiristain a ţinut să precizeze că acest "ordin" n-a fost însoţit şi de o serie de potenţiale pedepse pentru cluburile care se opun deciziei.

"Circulara FIFA nu reprezintă absolut nici-un fel de obligaţie regulamentară, deoarece nu sunt implicate penalitaţi în cazul nerespectării acesteia. Singurul aspect care poate obliga Barcelona să-l lase pe Messi în China este purul spirit olimpic. Atât. Sepp Blatter nu poate decide în locul nostru ce este mai bine pentru Messi, iar noi ne temem de o accidentare a argentinianului. De altfel, el trebuie să ia o hotărâre tranşantă, pentru că si lui Leo îi este greu să se împartă între club şi naţională."

Principala nemulţumire a directorului spaniolilor este însa provocată de faptul că Barcelona trebuie să joace un tur preliminar pentru a accede în grupele Ligii, iar acest tur se va disputa chiar pe perioada Jocurilor Olimpice! Este de aşteptat ca până marţea viitoare să se gasească o soluţie la această problema.

Citește și:
Acord între FCSB și Rapid! » Mihai Stoica: „Aceasta este înțelegerea”
Superliga

Universitatea Craiova - Farul, în runda 12 din Superliga » Elisor deschide scorul în minutul 16

Răsturnări de situație la FCSB: va fi în lot pentru prima dată

„Nu vă mai putem ține. Vă mulțumim!” » Seara haotică a lui CSM București a continuat la conferință: „Cel mai prost meci de când am venit”
Handbal

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Scene șocante în Franța! Clădirea istorică a rezistat celor două războaie mondiale, dar a fost incendiată de protestatari

Gabriela Ruse, detalii inedite din relația cu celebrul tenismen: „Îi place în România. Ceva interesant. Diferit!”

Comentarii (3)
 •  25 Iulie 2008, 14:47

k0d, olimpiada este cea mai importanta competitie sportiva...dar daca tu esti un gras frustrat care iti place sa mananci chipsuri si sa te mast.urbezi toata ziua nu ai cum sa intelegi. messi trebuie lasat sa mearga.

 •  25 Iulie 2008, 14:08

frate...Barcelona sunt capi de serie, de ce sa isi faca atatea griji? nu pot sa pice cu o echipa chiar atat de grea. daca ar pica stiu eu cu campioana poloniei sau suediei sau stiu eu...poate chiar nu ar juca cu prima garnitura...

 •  25 Iulie 2008, 13:08

asa,sa nu-l dea

Vezi toate comentariile (3)
Comentează