Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat sambata, 10 ianuarie 2026 12:59 / Actualizat sambata, 10 ianuarie 2026 14:04
În ziua în care FCSB a anunțat oficial despărțirea de Adrian Șut, Kurt Zouma (31 de ani), fundașul central sosit ca o mare vedetă la CFR Cluj, și-a reziliat contractul cu echipa din Gruia.
Kurt Happy Zouma semna cu CFR Cluj în luna septembrie, din postura de jucător liber de contract, și era văzut de ardeleni drept o mare lovitură, ținând cont de CV-ul francezului. Acesta are în palmares, printre altele, o Ligă a Campionilor (2021) și două titluri în Premier League (2015, 2017), toate obținute cu Chelsea.
OFICIAL. Kurt Happy Zouma a plecat de la CFR Cluj
Afacerea s-a dovedit a fi un eșec, iar francezul s-a despărțit pe cale amiabilă de CFR Cluj, după cum au anunțat astăzi ardelenii. Francezul avea contract cu „feroviarii” până în iunie 2027.
Problemele la ambii genunchi descoperite abia după semnarea contractului au făcut ca Zouma să nu poată juca pentru CFR decât în 4 meciuri, adunând în total doar 197 de minute.
Acesta se afla pe lista fotbaliștilor cărora CFR dorea să le rezilieze contractele. Pe ea se mai află Marcus Coco, Mohamed Badamosi și Anton Kresic. Doar Coco a plecat până acum din Gruia.
„Clubul CFR 1907 Cluj și fundașul Kurt Zouma au ajuns la un acord privind încetarea colaborării. Pe această cale, îi urăm mult succes în carieră și îi mulțumim pentru efortul depus la echipa noastră!”, au anunțat cei de la CFR Cluj, pe Facebook.

Minute jucate la CFR Cluj:
11 minute la debutul cu UTA Arad (1-1), plus un cartonaș galben
85 minute la Petrolul - CFR 1-0, încă un cartonaș galben
90 minute doar în Cupa României, cu divizionara secundă CSM Slatina (4-0)
Ultima apariție a fost împotriva lui Dinamo, etapa #15 a Superligii, a intrat la 1-0, iar CFR a pierdut 1-2 după două goluri primite în două minute
Tot sâmbătă, FCSB a anunțat transferul lui Adrian Șut la Al Ain.
Am urmărit consolidarea unor relații de joc și să integrăm ușor, ușor jucătorii noi. Deocamdată e cazul doar la Alibek. Dacă avem o problemă, pentru că timpul ne presează, este legată de jucătorii care vor veni zilele viitoare, pentru că vor veni jucători. Vor veni pentru a avea doi jucători pe post de aceeași valoare și pentru a ne efectua bine antrenamentele.
- Daniel Pancu, antrenor CFR Cluj