FOTBAL  »  Superliga  »  FC ARGEȘ - FCSB

FOTO + VIDEO Campioana a înghețat la Mioveni! FCSB a fost învinsă de un FC Argeș încântător, iar drumul spre play-off începe cum nu se putea mai prost

FC Argeș a învins-o pe FCSB în runda 22 din Superliga // foto: Ionuț Iordache +25   FOTO
FC Argeș a învins-o pe FCSB în runda 22 din Superliga // foto: Ionuț Iordache

Articol de , , , - Publicat vineri, 16 ianuarie 2026 22:05 / Actualizat vineri, 16 ianuarie 2026 22:28

FCSB a debutat cu stângul în 2026. Campioana a pierdut cu FC Argeș, 0-1, în primul meci al rundei a 22-a. Trupa lui Bogdan Andone a prestat un joc foarte bun și a blocat atacurile roș-albaștrilor, care încep drumul spre locurile de play-off cu un mare pas greșit.

Începută cu emoții pentru gazde, pentru că nocturna de la Mioveni a căzut de două ori, și cu înjurături și apostrofări pentru jucătorii de la FCSB și MM Stoica, prima repriză a oferit puțin fotbal, fazele periculoase apărând cu greu. În primul sfert de oră, mai mult s-a stat.

Cronică de Sergiu Alexandru: Campioana a înghețat la Mioveni! FCSB a fost învinsă de un FC Argeș încântător și tremură pentru play-off

+20 FOTO

Multe faulturi, multe întreruperi, puțin fotbal. Câteva acțiuni nereușite din partea celor de la FCSB. În timp ce trupa lui Bogdan Andone, deși pasa bine, a ajuns cu greu în careul lui Târnovanu.

VIDEO CU GOLUL marcat în FC Argeș - FCSB

  • Sursă video: Prima Sport 1

Dar asta s-a schimbat în minutul 28, când gazdele au dat lovitura după un contraatac-fulger. Robert Moldoveanu, după o acțiune individuală în viteză, l-a găsit excelent pe Yanis Pîruv, iar tânăra extremă a piteștenilor l-a învins pe Târnovanu cu un șut bine plasat la colțul lung, de la 10 metri.

În finalul primei reprize, FCSB putea egala. Asta dacă Daniel Bîrligea nu finaliza ca la amatori. După o minge respinsă greșit de defensiva piteștenilor, Bîrligea a rămas singur cu David Lazar, la 14 metri. Dar atacantul roș-albaștrilor a șutat extrem de slab, direct în portarul lui FC Argeș, ieșit excelent din poartă.

3 modificări la pauză, nicio schimbare

La pauză, campioana a forțat cu Miculescu, Radunovic și Stoian. Dar cei trei nu au adus niciun plus important. FCSB a început ceva mai avântat meciul, cu un presing avansat și cu o posesie mai bună, dar fără vreo ocazie notabilă.

Doar câteva acțiuni ce se anunțau promițătoare, dar care au fost oprite excelent de defensiva alb-violet. Nici intrările lui Thiam și Octavian Popescu nu au schimbat nimic în jocul roș-albaștrilor. Cu trecerea minutelor, elevii lui Bogdan Andone, așezați excelent pe teren, au tăiat elanul adversarilor, iar David Lazar nu a avut ce să apere.

15 minute fără nimic

Deși fanii sperau ca favoriții lor să se năpustească spre poarta lui Lazar în ultimul sfert de oră, FCSB nu a găsit soluții. Și nu și-a creat nicio ocazie notabilă. Asta în timp ce FC Argeș s-a grupat excelent în defensivă, a știut să țină de minge și să fragmenteze jocul și a încercat să dea lovitura pe contraatac, dar fără succes.

S-a terminat 1-0 pentru FC Argeș, care arată că meciurile bune din 2025 nu au fost întâmplătoare și că are tot dreptul să spere la play-off. În timp ce FCSB arată că încă mai are mult de muncă.

FINAL » FC Argeș - FCSB 1-0

Min. 90: Timpul trece în defavoarea roș-albaștrilor. Aceștia nu reușesc să îi pună probleme lui Lazar.

Min. 80: Thiam trage din marginea careului, după mingea așezată de Miculescu. Șutul este lamentabil.

Min. 76: A ieșit Chiricheș, a intrat Octavian Popescu. FCSB a rămas fără niciun închizător de meserie.

Min. 73: Stoian caută colțul lung din partea dreaptă. Mingea se duce pe lângă poartă.

Min. 70: Chiricheș șutează cu stângul de la 30 de metri. Lazar este atent și prinde.

Min. 68: Contraatac „tăios” al gazdelor. Mingea ajunge la Micovschi, care este oprit înainte să șuteze.

Min. 65: Bîrligea este înlocuit de Thiam.

Min. 56: Micovschi intră și debutează la noua echipă. Îl înlocuiește pe Blagaic.

Min. 55: Crețu își încearcă norocul și trage cu stângul de la 25 de metri. Lazar reține fără probleme.

Min. 50: Fază frumoasă făcută de Bîrligea și Tănase în partea stângă. Mingea trimisă de atacant în fața porții nu ajunge la niciun jucător al campioanei.

A început repriza secundă. FCSB a făcut 3 schimbări. Au intrat Miculescu, Stoian, Radunovic, au ieșit Cisotti, Toma și Pantea.

Min. 45+1: După o lovitură liberă din apropierea careului, mingea ajunge la Pantea, al cărui voleu este slab. Este pauză la Mioveni.

Min. 39: Ocazie imensă ratată de Bîrligea! Acesta rămâne singur cu Lazar și șutează cu dreptul. Portarul argeșenilor respinge în corner.

Min. 38: Toma primește în careu de la Bîrligea. Under-ul campioanei face preluarea greșit și își închide unghiul, iar șutul este slab.

Min. 35: Crețu centrează pentru Bîrligea, atacantul întinde piciorul, însă nu ajunge la balon.

Min. 30: Toma reușește o acțiune frumoasă în partea stângă, însă este oprit de piteșteni înainte să centreze. Campioana obține un corner.

Min. 28: 1-0 pentru FC Argeș! O greșeală la mijlocul terenului face ca mingea să ajungă la Moldoveanu. Acesta avansează și îi pasează lui Pîrvu, care îl învinge pe Târnovanu cu un șut plasat la colțul lung. Primul gol din Superliga pe anul 2026.

Min. 26: Echipa lui Charalambous domină teritorial partida, însă fără să pună în pericol careul advers.

Min. 19: Blagaic execută o lovitură de la colțul terenului, însă Lixandru respinge fără pericol. Meci foarte încrâncenat la Pitești.

Min. 11: Bogdan Andone vede cartonașul galben, după o reacție nervoasă imediat după un duel dintre Chiricheș și Moldoveanu. Antrenorul piteștenilor și-a dat jos ecusonul și l-a lăsat pe jos.

Campioana a înghețat la Mioveni! FCSB a fost învinsă de un FC Argeș încântător, iar drumul spre play-off începe cum nu se putea mai prost
Bogdan Andone s-a enervat în FC Argeș - FCSB

Min. 6: Bîrligea a pornit în sprint spre poarta gazdelor și a tras de la 20 de metri. Mingea s-a dus puțin pe lângă. Tănase se afla într-o poziție bună și i-a reproșat atacantului că nu i-a pasat.

FC Argeș - FCSB, echipele de start:

FC Argeș: David Lazar - Tofan, M. Tudose, Garutti, Borța - Rață, Sierra, Blagaic - Y. Pîrvu, Bettaieb, R. Moldoveanu
Rezerve: C. Straton - Oancea, Orozco, Seto, Briceag, Micovschi, R. Popescu, Rădescu, Emmers, Brobbey, Manole, Bușe
Antrenor: Bogdan Andone

FCSB: Târnovanu - Crețu, Lixandru, Dawa, Pantea - F. Tănase, Chiricheș - Cisotti, Olaru, M. Toma - Bîrligea
Rezerve: Udrea, Zima, Dăncuș, Alibec, Miculescu, D. Popa, Politic, Radunovic, Oct. Popescu, Alhassan, Stoian, Thiam
Antrenor: Elias Charalambous

În absența lui Andre Duarte, care încă nu a primit „cartea verde”, Joyskim Dawa, revenit după 10 luni, și închizătorul Mihai Lixandru formează cuplul de stoperi în meciul de la Argeș. Pe foaia de joc, la închidere se regăsesc Vlad Chiricheș și Florin Tănase.

Arenă: Stadionul Orăşenesc (Mioveni)
Arbitru: Marcel Bîrsan / Asistenți: Ioan Corb, Cristian Ilinca
Arbitru VAR: Florin Andrei / Arbitru AVAR: Iulian Dima

UPDATE. 19:45: Toată masa presei este ocupată de localnici! Mihai Stoica, în conflict cu spectatorii

Condiții inadecvate pentru jurnaliștii prezenți la Mioveni. Absolut toate locurile de la masa presei, care ar fi trebuit să le fie destinate, sunt ocupate de fanii piteștenilor. Nu există niciun loc liber.

În timp ce urca spre tribune, Mihai Stoica a fost implicat într-un conflict verbal cu spectatorii care o susțin pe FC Argeș. Înjurături greu de reprodus i-au fost adresate. Oficialul campioanei s-a certat cu unul dintre fani, apoi a fost cu greu ținut de apropiați să nu coboare pentru a continua schimbul de replici.

Mihai Stoica, în conflict cu spectatorii la Argeș - FCSB / FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)
Mihai Stoica, în conflict cu spectatorii la Argeș - FCSB / FOTO: Andrei Crăițoiu (GSP.ro)
Mihai Stoica, în conflict cu spectatorii la Argeș - FCSB / FOTO: Andrei Crăițoiu (GSP.ro)
Mihai Stoica, în conflict cu spectatorii la Argeș - FCSB / FOTO: Andrei Crăițoiu (GSP.ro)
Mihai Stoica, în conflict cu spectatorii la Argeș - FCSB / FOTO: Andrei Crăițoiu (GSP.ro)
+20 FOTO

UPDATE. 19:40: Nocturna funcționează din nou

Nocturna a pornit din nou, după ce nu a funcționat preț de câteva minute.

VIDEO. Încălzirea celor de la FCSB înainte de meciul cu FC Argeș

UPDATE. 19:20: Fotbaliștii de la FCSB au fost înjurați când au ieșit la încălzire

Întreg stadionul a început să huiduie în momentul în care fotbaliștii campioanei au ieșit la încălzire. Chiricheș și Lixandru au fost printre cei mai apostrofați.

UPDATE. 19:05: A căzut din nou nocturna!

La jumătate de oră de la prima problemă legată de nocturnă, rezolvată prin pornirea generatorului, curentul a căzut în tot stadionul. După 8 minute, un singur stâlp de iluminare din cei 4 funcționează.

Campioana a înghețat la Mioveni! FCSB a fost învinsă de un FC Argeș încântător, iar drumul spre play-off începe cum nu se putea mai prost
A căzut nocturna înainte de FC Argeș - FCSB

UPDATE. 18:35: Jucătorii de la FCSB au inspectat gazonul înainte de meciul cu FC Argeș

Jucătorii campioanei au ieșit să inspecteze gazonul cu aproximativ o oră și jumătate înainte de start, iar primul lucru de care au fost interesați a fost starea terenului.

+16 FOTO

UPDATE. 18:30: Cum se prezintă gazonul înainte de FC Argeș - FCSB

Cei de la FCSB erau foarte îngrijorați de modul în care se va prezenta gazonul de la Mioveni și chiar amenințau ca nu vor intra pe teren în cazul în care acesta va fi înghețat.

+12 FOTO

Cu o oră și jumătate înainte de start, organizatorii trasau terenul cu vopsea de culoare roșie. Gazonul încă are zăpadă pe el, însă este bun de joc. Nu este deloc înghețat. Încă se mai curăță cu mături și lopeți. Termometrele indicau minus 3 grade Celsius la ora 18:30.

Nocturna a căzut preț de câteva secunde, însă generatorul a intrat imediat în funcțiune, iar problema a fost rezolvată.

Citește și:
Încă un cuplu fericit în handbalul românesc » Mesaje la un an de relație: „Te iubesc mai mult decât orice”
Handbal
Încă un cuplu fericit în handbalul românesc » Mesaje la un an de relație: „Te iubesc mai mult decât orice”
Cu el începe Becali reconstrucția » Primul jucător pe care-l vrea la FCSB
Superliga
Cu el începe Becali reconstrucția » Primul jucător pe care-l vrea la FCSB
Nuntă ca în filme! » A plimbat-o pe Alexandra într-un Ferrari din 1957 pe străzile din Monte Carlo: „Cel mai stilat cuplu”
Formula 1
Nuntă ca în filme! » A plimbat-o pe Alexandra într-un Ferrari din 1957 pe străzile din Monte Carlo: „Cel mai stilat cuplu”
Mihai Stoica a făcut scandal, după ce FCSB a ratat play-off-ul: „Nu voi reproduce cuvintele”
Superliga
Mihai Stoica a făcut scandal, după ce FCSB a ratat play-off-ul: „Nu voi reproduce cuvintele”
Șoc la raft în magazinele din România: Va fi resimțit chiar din această lună
Profit.ro
Șoc la raft în magazinele din România: Va fi resimțit chiar din această lună
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Încă un cuplu fericit în handbalul românesc » Mesaje la un an de relație: „Te iubesc mai mult decât orice”


Comentarii (51)
concret.n1
concret.n1  •  18 Ianuarie 2026, 22:53
Postat de GeniusMen pe 18 Ianuarie 2026, 01:38

plange bah cu decenta.Steaua din liga 1 oricum o sa castige campionatul,voi intrati in faliment a 3-a insolventa este cu noroc. deci?

Steaua in Liga 1 = error 404, not found.

GeniusMen
GeniusMen  •  18 Ianuarie 2026, 01:38
Postat de concret.n1 pe 17 Ianuarie 2026, 13:02

Omule, nu iti consuma timpul si energia ca sa ii explici ceva lui randumb. Poti sa incerci pana si cu o gaina, dar nu cu randumb.

plange bah cu decenta.Steaua din liga 1 oricum o sa castige campionatul,voi intrati in faliment a 3-a insolventa este cu noroc. deci?

concret.n1
concret.n1  •  17 Ianuarie 2026, 13:02
Postat de utilizator șters pe 17 Ianuarie 2026, 00:24

1. cu cfr faceți doar egal. 2. rar se câștigă sau pierd meciurile pe performanțe individuale. nu greseala lui X sau a lui Y v-a dus unde sunteți. lipsa unor relații de joc, bârligea e mai mult prin infirmerie decât pe teren, nu aveți oameni care sa lege pasele cum era in anii trecuți. Becali cumpără jucători și ii strică: Campagno, Politic, Ștefănescu, Jordan Gele, Gheorghiță, Thiam au demonstrat ceva până sa ii ia patronul-antrenor dar la voi nu au mai mers si cei care au plecat au făcut-o pe bani de semințe . Inclusiv Ianis Stoica si Musi la voi nu prea demonstrau mare lucru dar dupa ce au plecat s-au mișcat mai bine. e clar ca antrenamentele nu sunt bune sau ce se exersează pe săptămână nu poate fi pus in practică la meci din cauza tacticii cerute din loja.

Omule, nu iti consuma timpul si energia ca sa ii explici ceva lui randumb. Poti sa incerci pana si cu o gaina, dar nu cu randumb.

Vezi toate comentariile (51)
Comentează