SPORTURI  »  HANDBAL  »  EURO 2026

Federația a anunțat lotul final pentru Campionatul European de handbal masculin » Adversarele și programul României

România, aproape de startul EURO 2026/Foto: Imago Images
România, aproape de startul EURO 2026/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 13 ianuarie 2026 17:54 / Actualizat marti, 13 ianuarie 2026 17:57

Federația Română de Handbal a anunțat lotul care va reprezenta România la Campionatul European de handbal masculin, organizat în perioada 15 ianuarie – 1 februarie, în Danemarca, Norvegia și Suedia.

Naționala de handbal masculin a României se pregătește de a doua participare consecutivă la Campionatul European. Tricolorii  au fost repartizați în grupa B, alături de Danemarca, cvadrupla campioană mondială, de Portugalia, locul 4 la ultima ediție a Campionatului Mondial, și de Macedonia de Nord.

România va juca meciurile din faza grupelor la Herning, în Danemarca, urmând să debuteze în competiție vineri, 16 ianuarie, contra Portugaliei. Între timp, Federația Română de Handbal a anunțat lotul pe care se va baza George Buricea, selecționerul naționalei.

Lotul României pentru Campionatul European de handbal masculin din 2026

  • Portari: Ionuț Iancu (Dinamo), Mihai Popescu (Potaissa Turda)

  • Extreme stânga: Alexandru Andrei (Poli Timișoara), Denis Vereș (Potaissa Turda)

  • Extreme dreapta: Sorin Grigore (CSU Suceava), Ionuț Nistor (Dinamo)

  • Interi stânga: Tudor Botea (Minaur Baia Mare), Andrei Buzle (Dinamo), Robert Militaru (Dinamo), Răzvan Trif (Poli Timișoara), Dan Racoțea (Górnik Zabrze)

  • Interi dreapta: Ionuț Stănescu (Wybrzeze Gdansk), Cristian Ghiță (Potaissa Turda)

  • Coordonatori: Daniel Stanciuc (Dinamo), Ștefan Cumpănici (Minaur Baia Mare)

  • Pivoți: Călin Dedu (Dinamo), Robert Nagy (Minaur Baia Mare), Andras Szasz (Poli Timișoara).

  • Andrei Drăgan, Dan Vasile, Demis Grigoraș, Gabriel Ilie, Liviu Caba și Erik Pop lipsesc din motive medicale

George Buricea, înainte de startul Euro 2026: „Avem pentru ce lupta”

Grupa noastră este o grupă extraordinar de grea, cu locul 1 și locul 4 mondial. N-are rost să vorbim despre Danemarca, o echipă care e probabil cea mai bună națională de handbal din istoria recentă a acestui sport. Vom juca în sala din Herning, plină ochi, s-au vândut toate biletele, vor fi 14-15.000 de spectatori. Va fi o experiență extraordinară pentru jucătorii noștri, chiar și pentru cei 3 „timișoreni”. Este o echipă care, probabil, va câștiga toate meciurile la acest Campionat European, e favorită de departe.

Noi vom da tot ce putem în primul meci, cel cu Portugalia, care e favorită. Noi, în preliminariile acestui turneu, ne-am întâlnit cu ei, am făcut parte din aceeași grupă și 52 de minute, la ei acasă, ei având lotul complet, am fost superiori. Eu zic că se poate și cu asta vreau să încep și ședințele video și tot ce ține de acest meci.

Ultimul meci va fi cu Macedonia, o echipă, să spunem, de nivelul nostru. Sper să reușim să câștigăm acea partidă, pentru că ne va băga pe un culoar mai ușor în calificările pentru Campionatul Mondial. Vom juca doar un play-off și, dacă vom obține rezultate bune cu celelalte echipe, avem șanse să ajungem chiar în prima urnă a tragerii la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial. Deci avem pentru ce lupta

- George Buricea, antrenorul României, într-un interviu pentru Radio Timișoara

Programul României în Grupa B

  • 16 ianuarie, ora 19:00 » Portugalia vs. România

  • 18 ianuarie, ora 21:30 » România vs. Danemarca

  • 20 ianuarie, ora 19:00 » Macedonia de Nord vs. România

Rezultatele României în meciurile de verificare

Citește și:
Tabloul complet al sferturilor de finală ale Campionatului Mondial 2026 » Marea favorită la câștigarea trofeului
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Tabloul complet al sferturilor de finală ale Campionatului Mondial 2026 » Marea favorită la câștigarea trofeului
A renunțat la numele sârbesc, a devenit miliardară și e în loja lui Novak Djokovic la Wimbledon
Tenis
A renunțat la numele sârbesc, a devenit miliardară și e în loja lui Novak Djokovic la Wimbledon
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Specialiștii în arbitraj de la Marca și AS s-au pus de acord: faza la care Egiptul ar fi fost dezavantajat în optimea cu Argentina!
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Profit.ro
Proprietarii Militari Residence pregătesc un nou proiect cu 446 de apartamente în locul unei foste fabrici de construcții metalice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (1)
corduneamu
corduneamu  •  14 Ianuarie 2026, 14:36

Vai mama ei de echipa, schioapa si carpita, descoperita rau pe trei posturi, extrema stanga, inter dreapta si antrenor principal. Stati acasa, cheltuiti bani degeaba

Vezi toate comentariile (1)
Comentează