SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

VIDEO Nebunie înainte de Australian Open! Un amator l-a învins pe Sinner și s-a aranjat pe viață

Jordan Smith a câștigat „One Point Slam” foto: Imago
Jordan Smith a câștigat „One Point Slam” foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 14 ianuarie 2026 14:35 / Actualizat miercuri, 14 ianuarie 2026 16:56

Înainte de Australian Open 2026, la Melbourne s-a organizat un turneu captivant, „One Point Slam”, cu premii de un milion de dolari australieni (aproximativ 570.000 de euro). Iar principala regulă, așa cum îi spune și numele, este că învingătorul fiecărui meci se decide după un singur punct.

Astfel, în această dimineață, jucătorul de tenis amator australian Jordan Smith a lăsat pe toată lumea cu gura căscată după ce a câștigat turneul inedit de la Australian Open, dotat cu un premiu unic de un milion de dolari. Cel mai bun loc în clasament al australianului a fost 1141 ATP, iar premiile câștigate în circuit s-au ridicat, până azi, la puțin peste 6.000 de dolari.

Smith i-a învins pe Sinner și Anisimova în drumul spre un milion de dolari

Smith a intrat în acest eveniment inedit din postura de campion al statului New South Wales, într-un format care a adus față în față amatori, jucători profesioniști și celebrități. Miercuri seară, pe Rod Laver Arena, Smith a fost cel care a ieșit învingător, eliminând pe parcurs o serie de nume mari ale sportului alb.

Având nevoie de un singur punct pentru a câștiga și a avansa în runda următoare, jucătorul de 29 de ani l-a învins pe Bailey Smith în primul tur, jucător de fotbal australian. Apoi a trecut de Laura Pigossi, numărul 15 mondial la feminin, înainte de a produce cel mai mare șoc al serii, eliminându-l pe dublul campion de la Australian Open, Jannik Sinner.

A urmat apoi o victorie împotriva Amandei Anisimova, numărul șase mondial, iar Pedro Martinez (95 ATP) a devenit următoarea sa victimă. În finală, adversara sa, Joanna Garland din Taiwan, a trimis o lovitură în afara terenului, asigurând victoria pentru eroul local. Așadar, Smith a câștigat 6 puncte pentru un milion de dolari!

Punctul câștigător

Și Nick Kyrgios a făcut spectacol la Melbourne

Mai devreme în cadrul evenimentului, Nick Kyrgios a demonstrat încă o dată că este „one-man show”. Excentricul australian a ridicat publicul în picioare când l-a învins pe campionul statului Western Australia, Steve Yarwood.

După ce Yarwood a servit fulgerător, Kyrgios a reușit să returneze mingea, iar adversarul său de 38 de ani a urcat la fileu, dar Nick a răspuns cu un cross perfect, care nu i-a dat nicio șansă adversarului.

Deși Yarwood a sărbătorit ca și cum ar fi câștigat, Kyrgios a ridicat pumnul drept în aer în timp ce reluarea de pe ecranul mare a confirmat că fostul finalist de la Wimbledon a reușit punctul. Kyrgios nu s-a oprit aici, reușind în turul al doilea să-l elimine pe Andrey Rublev, numărul 14 mondial, în urma unui schimb de mingi prelungit.

Parcursul său s-a încheiat însă în turul al treilea, în fața Joannei Garland, numărul 117 mondial, când reverul său în lung de linie a ieșit în afara terenului.

Taylor Fritz nu a participat la turneu: „E foarte distractiv”

Jucătorul american de tenis Taylor Fritz a scris pe X: „Acum că îl urmăresc la TV, regret enorm că nu am participat la acest turneu de un singur punct, pare foarte distractiv”.

După ce turneul nu a avut succes în anul său inaugural, 2025, noul format pare destinat să rămână în calendarul competițional în anii următori. Primul Grand Slam al anului va începe la Melbourne Park duminică, 18 ianuarie.

Regulile turneului:

  • Fiecare meci are un singur punct

  • Joci „Piatră, foarfecă, hârtie” pentru a decide serviciul

  • Cel care servește alege partea terenului în care va juca

  • Dacă ai clasament ATP primești o singură servă, ceilalți au două servicii

  • Participă 32 de jucători, 22 din ATP și WTA, plus 10 amatori

Citește și:
Daniel Bîrligea, exploziv după Dinamo Zagreb - FCSB: „Am auzit că nu mai joc meciul următor, nici nu știam”
Europa League
Daniel Bîrligea, exploziv după Dinamo Zagreb - FCSB: „Am auzit că nu mai joc meciul următor, nici nu știam”
Ce șanse mai are FCSB să prindă play-off-ul pentru optimile Europa League: NU e imposibil!
Europa League
Ce șanse mai are FCSB să prindă play-off-ul pentru optimile Europa League: NU e imposibil!
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Altele
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Stiri extrasport
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Profit.ro
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close