INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SUPER LIG

Cu Maxim și Drăguș titulari, Gaziantep a fost aproape de o mare surpriză în Super Lig

Alexandru Maxim în Galatasaray - Gaziantep / Foto: Imago Images
Alexandru Maxim în Galatasaray - Gaziantep / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 17 ianuarie 2026 21:50 / Actualizat sambata, 17 ianuarie 2026 22:09

Gaziantep, cu românii Alexandru Maxim și Denis Drăguș titulari, a remizat cu Galatasaray, scor 1-1, într-un meci din etapa #18 de Super Lig.

Celălalt român din lotul de la Gaziantep, Deian Sorescu, a fost rezervă neutilizată în partida de pe Rams Park din Istanbul.

Gaziantep a remizat cu Galatasaray, campioana en-titre din prima ligă a Turciei

Galatasaray, campioana en-titre din Super Lig, a început mult mai bine partida de pe Rams Park, dar în prima repriză nu au reușit să fie deloc periculoasă ofensiv. Deși au controlat jocul și posesia, cei de la Galatasaray nu au reușit să înregistreze niciun șut pe spațiul porții în primul act. Gaziantep a bifat două șuturi pe poartă, dar a fost dominată copios.

Alexandru Maxim și Denis Drăguș au început ca titulari partida de la Istanbul, dar nu au terminat partida pe teren. Primul schimbat a fost vârful de atac, Denis Drăguș, în minutul 63, chiar înainte ca Gaziantep să marcheze. În locul său a fost introdus Gassama.

Gaziantep a deschis scorul în minutul 73 al partidei prin Bayo, iar timpul a început să curgă în favoarea oaspeților. Cu toate acestea, în minutul 84, Baris Alper Yilmaz, golgheterul celor de la Galatasaray, a reușit să egaleze pentru gazde și a consemnat rezultatul final.

Alexandru Maxim a fost înlocuit în prelungiri, în minutul 90+1. Gidado a intrat în locul său.

Acest punct smuls pe terenul celor de la Galatasaray nu ajută prea mult echipa românilor. Gaziantep este pe locul 8 în Super Lig, cu 24 de puncte acumulate în 18 meciuri. Până la finalul etapei ar putea cădea până pe poziția #10 în funcție de rezultatele pe care le vor obține Kocaelispor și Alanyaspor, echipa lui Ianis Hagi.

Galatasaray este liderul clasamentului în Super Lig: au 43 de puncte, la 4 puncte distanță de rivala Fenerbahce, echipa de pe locul secund.

Clasamentul în Super Lig

Cu Maxim și Drăguș titulari, Gaziantep a fost aproape de o mare surpriză în Super Lig
Citește și:
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Superliga
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Altele
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
S-a montat gazonul pe cea mai nouă arenă din România: se apropie inaugurarea!
Liga 2
S-a montat gazonul pe cea mai nouă arenă din România: se apropie inaugurarea!
Robert Ilyeș, pe drum să preia echipa: „Am demonstrat la Csikszereda ce pot să fac”
Liga 2
Robert Ilyeș, pe drum să preia echipa: „Am demonstrat la Csikszereda ce pot să fac”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close