FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - GLORIA BISTRIŢA 3-0

Fac banii!

Articol de - Publicat luni, 28 iulie 2008 00:00

Străinii transferaţi de Rapid în această vară au fost artizanii show-ului de sîmbătă seara

Julio Cesar, Juliano Spadacio şi Ricardo Fernandes au fost singurele noi-achiziţii care s-au aflat pe gazon la partida cu Gloria Bistriţa. Dar cu ei pe teren, Rapidul a arătat o cu totul şi cu totul altă faţă. Ambii brazilieni au debutat cu gol, iar portughezul Fernandes a avut o evoluţie fără greşeală în defensivă.
Spadacio şi Cesar au adus spectacolul în Giuleşti, încîntîndu-i pe fanii rapidişti cu driblinguri şi pase de excepţie. Primul nu numai că a închis tabela, dar le-a oferit şi colegilor săi, Boya şi Julio Cesar, şansa de a marca, arătînd că este mijlocaşul de la care se aşteaptă pasa decisivă. "S-a văzut că străinii au altă mentalitate, au spirit de învingători, sper ca şi românii din lot să dea acelaşi randament în viitor. Principalul merit e al lui Peseiro, el ne-a spus ce jucători să transferăm", a declarat George Copos, plin de entuziasm, la finalul meciului.

Fanii au apreciat evoluţia celor trei, iar Julio Cesar a fost cel mai aclamat jucător. În momentul schimbării sale, în minutul 75, întreg stadionul s-a ridicat în picioare pentru a-l aplauda şi a-i scanda numele. Deşi a avut parte de tratamentul de care altădată se bucurau Pancu, Daniel Niculae sau Săpunaru, Cesar rămîne modest: "Sînt mulţumit că am marcat la debut, dar e mai important că am cîştigat şi sper să nu pierdem nici un meci pînă la final. Nu sînt noul idol al tribunelor, eu doar îmi fac meseria. S-a văzut că noi, străinii veniţi în această vară, vrem să ajutăm Rapidul să-şi atingă obiectivele".

"Străinii din lot s-au implicat de la primul meci oficial şi au demonstrat că sînt valoroşi. Nu contează cine marchează, important e ca la final Rapidul să ia toate punctele"
Vasile Maftei, căpitan Rapid

"Am întîlnit un Rapid plin de entuziasm, cu mulţi jucători străini. Este o modă şi cred că în curînd românii vor fi expiraţi. Ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru noi toţi"
Ovidiu Sabău, antrenor Gloria Bistriţa

Evoluţia noilor achiziţii

Julio Cesar
- şi-a scos de 12 ori adversarul din joc prin pasă sau dribling
- a tras 4 şuturi la poartă, din care două pe poartă
- a pierdut doar 25% din baloanele jucate (media mijlocaşilor din Liga I este de 40%)
- a contribuit la 11 din cele 15 şuturi trase de giuleşteni la poartă

Juliano Spadacio
- a tras de două ori la poartă şi o dată pe poartă (la gol)
- a creat 3 ocazii mari de gol
- a contribuit la 12 din cele 15 şuturi trase de giuleşteni la poartă
- a pierdut doar 28% din baloanele jucate

Ricardo Fernandes
- a recuperat 8 mingi
- a pierdut doar 20% din baloane jucate (media fundaşilor din Liga I este de 36%)
- a cîştigat 6 dueluri aeriene
- a încercat de două ori pasa lungă, dar a trimis de fiecare dată greşit

Citește și:
Soția lui Vali Crețu șochează în scandalul de la FCSB: „Când ești amenințat cu bătaia de managerul echipei...”
Superliga

Încă un lider de la FCSB a cedat și vrea să plece: „Își bat joc de mine! M-am săturat!”

Tănase și Crețu, out de la FCSB! Gigi Becali a intrat în direct și a spus totul: „Dacă îi dădea ăla o palmă, îl făcea una cu pământul!” + „Nu te agreează MM, la revedere!”

Lacrimi și torțe: Nae Ungureanu, înmormântat lângă Ilie Balaci, în cimitirul Sineasca » Imagini emoționante: fanii și-au condus legenda din Craiova Maxima pe ultimul drum

Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close