FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

EXCLUSIV Unde intră Moruțan în primul „11” al Rapidului? GSP are răspunsul

Olimpiu Moruțan va juca la Rapid în partea a doua a sezonului, foto: Ionuț Iordache, GSP.ro
Olimpiu Moruțan va juca la Rapid în partea a doua a sezonului, foto: Ionuț Iordache, GSP.ro

Articol de - Publicat luni, 19 ianuarie 2026 23:43 / Actualizat marti, 20 ianuarie 2026 09:33

Iminent: Olimpiu Moruțan, 26 de ani, semnează cu Rapid. Dar pe ce post va evolua mijlocașul la alb-vișinii? Analiza Gazetei are o concluzie clară.

Rapid se întărește. Mult așteptatul transfer al lui Moruțan este finalizat, așa cum a scris GSP.ro. Mijlocașul va ateriza la București și ar trebui să fie apt de joc încă de etapa următoare, el fiind în plin sezon cu Aris Salonic. De altfel, a jucat în cea mai recentă rundă din Grecia, 25 de minute pe finalul eșecului cu AEL Larissa.

Teoretic, și dacă nimic extraordinar nu va interveni în negocieri ori la vizita medicală, Moruțan va putea evolua în duelul dintre UTA și Rapid, luni, de la 20:00.

Moruțan la Rapid: unde va juca?

Gâlcă a cerut în repetate rânduri un „număr 10”, acesta e contextul în care se efectuează mutarea lui Moruțan în Giulești. E însă Olimpiu util în centrul terenului?

De pildă, Costel Pantilimon, 27 de selecții în naționala României, are îndoieli. „Pe Moruțan îl văd în bandă, de-asta sunt și eu curios unde va fi folosit. E foarte important că scoate om din joc, are această calitate”, a declarat fostul portar, astăzi, la GSP Live.

Gazeta a interpretat datele Wyscout în ceea ce-l privește pe Moruțan - ce randament a dat Olimpiu de-a lungul carierei în funcție de poziția din teren: bandă stânga/dreapta și mijlocaș central ofensiv.

Observația e că mijlocașul naționalei a fost cel mai bun chiar în centrul terenului, unde intenționează și Costel Gâlcă să-l folosească la Rapid.

Moruțan are 16 goluri și 25 de pase decisive în 11.244 de minute ca mijlocaș central ofensiv. Numere superioare, dar comparabile cu cele înregistrate ca extremă dreapta - peste 30 de goluri produse în aproape 8.000 de minute.

Totodată, e limpede că fostul fotbalist de la FCSB ori Galatasaray nu reprezintă o soluție și pentru flancul stâng al ofensivei, în acea zonă a jucat cel mai puțin, cu reușite infime.

Unde intră Moruțan în primul „11” al Rapidului? GSP are răspunsul
Olimpiu Moruțan vine la Rapid să se lupte la titlu, foto: Imago Images

Datele confirmă: Moruțan e bun ca „număr 10”!

MIJLOCAȘ LATERAL DREAPTA

  • 7.962 de minute
  • 15 goluri
  • 18 pase de gol

MIJLOCAȘ CENTRAL OFENSIV

  • 11.244 de minute
  • 16 goluri
  • 25 de assisturi

MIJLOCAȘ LATERAL STÂNGA

  • 625 de minute
  • 1 gol
  • 2 pase de gol

Rapid îl împrumută pe Moruțan până la finalul sezonului, când va putea activa opțiunea unui transfer definitiv.

👉 Cum ar putea arăta Rapid după transferul lui Olimpiu Moruțan: Aioani - Cr. Manea, Pașcanu, Kramer, Borza - Keita, Christensen - Al. Dobre, Moruțan, Petrila - D. Paraschiv

Olimpiu Moruțan revine în România după 5 ani

El s-a format la academia celor de la U Cluj. La „șepcile roșii” a făcut pasul la seniori în 2016. Curând avea să fie transferat de către FC Botoșani.

Pentru moldoveni a jucat timp de două campionate, apoi FCSB l-a adus în Capitală. A evoluat timp de 3 stagiuni la roș-albaștri, de unde l-a cumpărat Galatasaray, în 2021, contra sumei de 4,1 milioane de euro.

Cu greu s-a adaptat la Galata, iar turcii l-au împrumutat la Pisa. La revenirea din Italia a fost vândut cu 3 milioane de euro, la Ankaragucu. Și gruparea din Ankara avea să-l împrumute la Pisa, ca ulterior să fie cedat gratis la Aris.

La gruparea din Salonic, Olimpiu Moruțan a prins numai 727 de minute în 17 meciuri, fără să producă vreun gol.

2.000.000 €e cota de piață a lui Moruțan, conform portalului de specialitate Transfermarkt

1 golîn 17 selecții are mijlocașul pentru naționala României

Citește și:
Gigi Becali: „Am făcut ofertă pentru Boateng. Știți ce mi-a zis impresarul?”
Superliga
Gigi Becali: „Am făcut ofertă pentru Boateng. Știți ce mi-a zis impresarul?”
CSM București - Gyor, semifinala EHF Youth Club Trophy » Desfășurare INCREDIBILĂ! Au început prelungirile
Handbal
CSM București - Gyor, semifinala EHF Youth Club Trophy » Desfășurare INCREDIBILĂ! Au început prelungirile
Cutremur în Liga 2! O echipă nu ar fi primit licența, în timp ce retrogradata CS Dinamo stă la pândă
Liga 2
Cutremur în Liga 2! O echipă nu ar fi primit licența, în timp ce retrogradata CS Dinamo stă la pândă
Dorinel Munteanu e gata să semneze: „Luni merg pentru discuțiile finale”
Superliga
Dorinel Munteanu e gata să semneze: „Luni merg pentru discuțiile finale”
EXCLUSIV Amenzi record la bănci pentru ROBOR. Sancțiuni totale de circa 800 milioane euro pentru bănci
Profit.ro
EXCLUSIV Amenzi record la bănci pentru ROBOR. Sancțiuni totale de circa 800 milioane euro pentru bănci
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cum arată tricourile celor 48 de participante la CM » Ce producător de echipament e liderul de la Mondial

Zeljko Kopic la bilanț: plusuri și minusuri după doi ani și jumătate pe banca lui Dinamo: ce a schimbat, unde a eșuat, examenele picate și moștenirea pe care o lasă


Comentarii (5)
Daniel1959
Daniel1959  •  20 Ianuarie 2026, 08:52

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

1280
1280  •  20 Ianuarie 2026, 07:02

Jucător slab , FCSB =nu a rupt gura târgului Galata =prafao Aria = prafao

1280
1280  •  20 Ianuarie 2026, 07:00

Păi unde mă este domne’ spiritul Rapidului ? Antrenor stelist … jucatori steliști . Mda

Vezi toate comentariile (5)
Comentează