INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA

Pedepsit fiindcă vrea să plece! Hansi Flick i-a interzis accesul la prima echipă

Hansi Flick / foto Imago Images
Hansi Flick / foto Imago Images

Articol de - Publicat marti, 20 ianuarie 2026 13:16 / Actualizat marti, 20 ianuarie 2026 13:20

Antrenorul Barcelonei, Hansi Flick, i-a interzis talentatului Dro Fernandez să se antreneze sub comanda sa după ce a fost informat că mijlocașul de 18 ani s-a înțeles cu PSG.

Potrivit cotidianului catalan Sport, citat de sportal.bg, căpitanii „blaugrana” au discutat problema lui Dro cu Flick, iar concluzia a fost că mijlocașul de 18 ani va trebui să se pregătească de acum încolo individual.

Dro a ajuns la concluzia că are șanse infime să prindă mai multe minute la campioana Spaniei, în condițiile concurenței masive de la centrul terenului, și a bătut palma cu PSG. Cotidianul francez L'Equipe a confirmat duminică dimineață acordul anunțat în premieră de Mundo Deportivo și a dezvăluit că jucătorul crescut în La Masia, va semna cu parizienii un contract valabil până-n 2030.

PSG trebuie doar să-i plătească lui Dro Fernandez clauza de reziliere a contractului

Mijlocașul îl informase în prealabil pe antrenorul Hansi Flick că o va părăsi pe Barcelona în această perioadă de transferuri și și-a luat rămas bun de la colegi, în vestiar. Transferul va fi parafat în zilele care urmează, imediat ce PSG va achita clauza de reziliere a jucătorului, stabilită la 6 milioane de euro. 

Pedepsit fiindcă vrea să plece! Hansi Flick i-a interzis accesul la prima echipă
Dro Fernandez a decis să-și caute norocul în Franța / Foto: Imago

În ciuda ofertelor primite din Germania și Anglia, mijlocașul care tocmai a împlinit 18 ani s-a decis pentru Ligue 1 și pentru PSG. Barcelona intenționa să-i prelungească contractul, scadent la 1 iulie 2027, însă el a considerat că e mai bine să-și continue dezvoltarea în altă parte. 

Barcelona, filon de aur pentru Paris SG

Antrenorul celor de la PSG, Luis Enrique, a fost întrebat după victoria cu Lille (3-0) despre posibilitatea ca Dro Fernandez să ajungă la Paris în această iarnă, însă tehnicianul spaniol la luat pe „nu” în brațe: „Nu știu, nu răspund”.

Barcelona a fost, în ultimii ani, o sursă importantă de jucători de top pentru parizieni. În 2017, aceștia l-au luat de la catalani pe Neymar în schimbul a 222 de milioane de euro, cea mai scumpă mutare din istoria fotbalului. În 2021, l-au transferat pe Lionel Messi, gratis, iar în 2023 pe Ousmane Dembele, cu 50 de milioane de euro.

Citește și:
Decizia luată de Julian Nagelsmann, imediat după eliminarea Germaniei de la Campionatul Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Decizia luată de Julian Nagelsmann, imediat după eliminarea Germaniei de la Campionatul Mondial
Ce spune Serena Williams despre imaginile surprinse la Wimbledon cu ea și Dimitrov
Tenis
Ce spune Serena Williams despre imaginile surprinse la Wimbledon cu ea și Dimitrov
Germania, furată în prelungiri? Specialiștii se contrazic, marii rivali ai nemților le iau partea: „I-a păcălit pe toți!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Germania, furată în prelungiri? Specialiștii se contrazic, marii rivali ai nemților le iau partea: „I-a păcălit pe toți!”
Cody Gakpo, gol născut din durerea supremă » Gest îndoioșător, imagini care îți fac „pielea de găină”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Cody Gakpo, gol născut din durerea supremă » Gest îndoioșător, imagini care îți fac „pielea de găină”
ULTIMA ORĂ Lovitură pregătită pentru șoferii Uber și Bolt. Mașinile în comodat să fie eliminate din transportul alternativ
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Lovitură pregătită pentru șoferii Uber și Bolt. Mașinile în comodat să fie eliminate din transportul alternativ
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pauzele de hidratare de la Mondial îi aduc o avere lui David Beckham

Ce spune Serena Williams despre imaginile surprinse la Wimbledon cu ea și Dimitrov


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează