Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat marti, 20 ianuarie 2026 12:50 / Actualizat marti, 20 ianuarie 2026 18:08
Într-o reacție pentru GSP, Justin Ștefan, secretarul general al LPF, a ținut să precizeze că Superliga va rămâne la 16 echipe și că nu va exista nicio modificare de sistem competițional în fotbalul românesc.
Omul numărul 2 din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ștefan afirmă într-o reacție pentru Gazeta Sporturilor că președintele Gino Iorgulescu nu a făcut niciun pas în plus în ceea ce privește schimbarea numărului de echipe din Superligă.
Și insistă că declarațiile șefului LPF reprezintă „doar o situație ideală”.
Justin Ștefan, precizări de la LPF: „Declarațiile domnului Iorgulescu au avut în vedere doar o situație ideală din punctul de vedere al domniei sale”
- Domnule Ștefan, v-am sunat...
- Să mă întrebați dacă Superliga o să aibă 12 echipe?!
- Da. Care e situația din acest moment?
- Nu se pune problema reducerii numărului de echipe în acest moment. Oricum este o decizie care poate fi luată doar de Adunarea Generală a Ligii Profesioniste. Și doar după consultarea partenerilor media și a Federației Române de Fotbal.
- A existat o declarație a domnului Iorgulescu despre reducerea numărului de echipe.
- După câte știm, la acest moment toată lumea apreciază sistemul actual. Declarațiile domnului Iorgulescu au avut în vedere doar o situație ideală din punctul de vedere al domniei sale.

- Adică nu o schimbare de echipe, ci doar o variantă unde n-am avea probleme?
- O situație ideală raportată la cum vede situația actuală un om de fotbal cu state vechi.
„Sistemul actual descurajează orice jocuri de culise și asigură corectitudinea deplină a competiției”
- Vedeți această schimbare posibilă în viitor?
- Fără o consultare a deținătorului de drepturi eAd și a Federației Române de Fotbal nu avem cum să facem vreun pas în această direcție.
- Voiam să vă întreb...
- Aș mai avea o precizare de făcut. Sistemul actual descurajează orice jocuri de culise și asigură corectitudinea deplină a competiției.
Dacă punem pe hârtie și suntem lucizi să facem și performanță, ar trebui să accepte un campionat cu 12 echipe. O să umblăm la licențiere, să punem condiții mult mai dure ca să poată să funcționeze în Liga 1
Gino Iorgulescu, președinte LPF
Cum arată acum sistemul din Superligă
- Sistemul actual, unul cu play-off / play-out, aduce la start 16 echipe care joacă în format tur-retur sezonul regulat
- La finalul sezonului regulat punctele se înjumătățesc, iar primele 6 echipe întră în play-off pentru lupta la titlu, iar 10 echipe intră în play-out pentru lupta de a evita retrogradarea.
- La finalul play-out-ului ultimele două formații retrogradează direct, iar următoarele două merg la baraj.
- Primul eșalon al României are la start 16 echipe din sezonul 2020-2021.
Clasamentul la zi din Superligă