Donald Trump va fi protagonistul unui alt moment major în 2026

Donald Trump și Gianni Infantino
Donald Trump și Gianni Infantino

Articol de - Publicat joi, 22 ianuarie 2026 20:41 / Actualizat joi, 22 ianuarie 2026 20:44

Președintele Statelor Unite, Donald Trump (79 de ani), va înmâna trofeul Cupei Mondiale echipei câștigătoare pe 19 iulie, a anunțat președintele FIFA, Gianni Infantino, potrivit sportal.bg.

Fără să îl numească explicit pe Trump, Infantino a declarat, la Forumul Economic Mondial de la Davos, că el și președintele țării co-gazdă vor oficia ceremonia de premiere după finala programată la East Rutherford, în New Jersey.

Donald Trump, președintele SUA, va înmâna trofeul Cupei Mondiale 2026

Rămâne neclar dacă la ceremonie vor fi prezenți și ceilalți lideri ai țărilor organizatoare, președintele Mexicului, Claudia Sheinbaum, și premierul Canadei, Mark Carney.

Gianni Infantino și Donald Trump au o relație apropiată. Șeful FIFA i-a acordat lui Trump Premiul FIFA pentru Pace, în cadrul tragerii la sorți a Cupei Mondiale, organizată la Washington, pe 5 decembrie.

Cei doi au fost împreună și la ceremonia de premiere a Cupei Mondiale a Cluburilor, în iulie 2025, desfășurată tot la East Rutherford. Atunci, Trump a încălcat protocolul, rămânând pe scenă la fotografia oficială cu câștigătoarea Chelsea, înainte de a fi invitat de Infantino să părăsească podiumul.

Prezența șefilor de stat la finalele Cupei Mondiale este o tradiție. Vladimir Putin a participat la ceremonia de premiere din 2018, iar în 2022 trofeul a fost înmânat de emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani.

Trump nu renunță la Groenlanda

Groenlanda, teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei, a devenit o țintă pentru Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii. Situația este tensionată de două săptămâni. În una dintre cele mai recente declarații, Trump a continuat atacurile:

De 20 de ani, NATO spune Danemarcei că trebuie să îndepărteze amenințarea rusă din Groenlanda. Din păcate, Danemarca nu a putut face nimic în acest sens

- Donald Trump

Citește și:
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Superliga
A venit nota de plată! Ce suspendare a primit Denis Alibec, după incidentele din partida cu Dinamo
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Superliga
Lăsat acasă de Hagi, titularul din Superliga a plecat în vacanță alături de Alexandra: „Singura țară unde m-aș muta!”
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Altele
Locul din România care l-a impresionat pe David Popovici în vacanță: „Căutați-l, e extraordinar!”
Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
EURO 2028
Decizie de ultimă oră înainte de Suedia - România! Gică Hagi, antrenament special pentru 11 jucători
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Suedezul trecut prin Superliga dezvăluie ce l-a uimit în România și solicită: „UE trebuie să se implice, ceva trebuie făcut la voi”

Am intrat în baza sportivă din România construită cu sprijinul lui Ion Iliescu: „Specialiștii spun că e a treia din lume”


Comentarii (1)
Draconian
Draconian  •  22 Ianuarie 2026, 21:43

cînd e vorba de trofee neaparat sa fie si Donald p-acolo... nu se poate sa rateze el chestia asta, premiile si trofeele si blitzurile fotografilor.. el p-acolo cu mîna pe vreun trofeu-ceva, pe vreo medalie.. si televiziunea sa-l filmeze , normal, el sa fie acolo si sa plinga ca de ce n-am luat si el vreun trofeu.. vreun Premiu Nobel pentru Pace.. si Infantino ce sa faca si el.. el baiatu docil i-ar da zece premii Nobel dar na..

Vezi toate comentariile (1)
Comentează