INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Candidata la titlu intră pe fir pentru Radu Drăgușin: „Antrenorul îl admiră și directorul sportiv negociază cu agenții jucătorului!” » Condiția impusă pentru transfer

Radu Drăgușin, back in business / Foto: Facebook @ Tottenham Hotspur
Radu Drăgușin, back in business / Foto: Facebook @ Tottenham Hotspur

Articol de - Publicat sambata, 24 ianuarie 2026 11:54 / Actualizat sambata, 24 ianuarie 2026 13:45

Radu Drăgușin (23 de ani) atrage tot mai mare atenție din Serie A, unde fundașul central al lui Tottenham a mărturisit că vrea să revină. Presa italiană scrie că Milan a cerut din nou informații despre internaționalul român, după ce a reintrat pe fir Napoli, care ar putea putea face o dublă tranzacție cu echipa londoneză.

Pe măsură ce se apropie scadența perioadei de transferuri în Italia (2 februarie), se înmulțesc cluburile interesate de transferul lui Radu Drăgușin. Dacă negocierile cu AS Roma au intrat în stand-by, în condițiile în care giallorossii amână discuțiile pentru ultimele zile de mercato, având nevoie de un stoper după accicdentarea lui Hermoso, au apărut două alternative, nu neapărat noi din Serie A.

AC Milan n-are decât o rezervă pentru cei trei stoperi titulari

Un ziarist din Torino concentrat pe transferuri în această iarnă scrie despre faptul că „AC Milan a cerut din nou informații în ultimele ore despre Radu Drăgușin”. Diavolul rossonero l-a mai curtat în iulie 2024, cu o jumătate de an înainte ca Genoa să-l vândă pentru 25 de milioane de euro de la Tottenham.

Milan l-ar fi propus la Genoa pe Matteo Gabbia ca o garanție pentru blocarea lui Drăgușin în perspectiva transferului. Același lucru a încercat să-l facă Napoli cu o lună mai devreme, Radu fiind trecut pe lista azurrilor pentru sezonul 2024-2025. Campioana dorea să dea doi fotbaliști în schimbul lui: Gianluca Gaetano și Alessio Zerbin.

Acum Antonio Conte se gândește să mai aducă un stoper, având în vedere că Alessandro Buongiorno ar fi tentat să plece chiar la Tottenham. Presa engleză susține că fundașul cumpărat de Napoli de la Torino e nemulțumit că nu joacă mai mult, avându-i concurenți pe Rrahmani, Beukema și Juan Jesus, și ar fi atras de Premier League.

Candidata la titlu intră pe fir pentru Radu Drăgușin: „Antrenorul îl admiră și directorul sportiv negociază cu agenții jucătorului!” » Condiția impusă pentru transfer
Radu Drăgușin a jucat 486 de minute la Salernitana (7 meciuri), unde a fost împrumutat de Genoa în 2021-2022 / Foto: Imago

Milan stă în patru fundași centrali, De Winter (fostul coleg al lui Drăgușin la Genoa) fiind singura rezervă a rossonerilor pentru Tomori, Gabbia și Pavlovic. Antrenorul Massimiliano Allegri s-a intersectat cu Radu în sezonul 2018-2019, în care românul juca la Juventus U17.

Sportmediaset a venit astăzi cu noi informații: „Allegri l-a admirat pe Drăgușin de la ascensiunea sa la echipa de tineret a lui Juventus, deși cei doi nu s-au intersectat niciodată în prima echipă a bianconerilor.

Drăgușin place mai multor cluburi, iar aceste ultime zile ale perioadei de transferuri ar putea aduce surprize, inclusiv o posibilă mutare a lui Spurs pentru a explora opțiuni alternative pentru fundaș”.

Sursa citată dezvăluie o condiție clară pentru ca Milan să-l aducă pe stoperul român: „Unda verde pentru o întărire defensivă ar fi dată doar dacă pleacă Ruben Loftus-Cheek, mijlocaș vizat de Aston Villa și, prin urmare, care ar putea reveni în Anglia la trei ani după ce a părăsit Chelsea.

„Igli Tare îl apreciază foarte mult pe Drăgușin și a demarat discuții preliminare cu agenții jucătorului în ultimele zile”

Tuttosport vine cu detalii. „Drăgușin ar fi o alegere ideală pentru 3-5-2-ul lui Allegri, cunoscându-l din perioada petrecută la academia lui Juventus și urmărind îndeaproape evoluția sa între Genoa și Tottenham.

Candidata la titlu intră pe fir pentru Radu Drăgușin: „Antrenorul îl admiră și directorul sportiv negociază cu agenții jucătorului!” » Condiția impusă pentru transfer
Radu Drăgușin ar putea pleca de la Tottenham odată cu colegul Mickey Van de Ven în acest mercato invernal / Foto: Imago Images

Igli Tare (n.r.- directorul sportiv) îl apreciază foarte mult pe Drăgușin și a demarat discuții preliminare cu agenții jucătorului în ultimele zile, după ce acesta a fost oferit la AC Milan. Prețul stabilit de Spurs pentru fundașul român este de 25 de milioane de euro, o cifră considerată semnificativă, dar nu imposibilă.

Milan va încerca să propună un împrumut cu opțiune de cumpărare în ultimele zile ale perioadei de transferuri, sperând la o mutare de ultim moment din partea clubului londonez, inclusiv din cauza poziției marginale a lui Drăgușin în proiectul de antrenor al lui Thomas Frank”, scrie agenția milannew.it.

Citește și:
FCSB a ales stadionul pe care vrea să joace barajul de Conference: „Jucătorilor nu le place”
Superliga
FCSB a ales stadionul pe care vrea să joace barajul de Conference: „Jucătorilor nu le place”
Chivu a scăpat ieftin » Minunea Bodo/Glimt a mai făcut o victimă și e cu un pas în „sferturile” Ligii Campionilor!
Liga Campionilor
Chivu a scăpat ieftin » Minunea Bodo/Glimt a mai făcut o victimă și e cu un pas în „sferturile” Ligii Campionilor!
Prima lovitură pentru Rădoi! „S-a rupt” la antrenamentul cu Mirel și lipsește 4 săptămâni de la FCSB
Superliga
Prima lovitură pentru Rădoi! „S-a rupt” la antrenamentul cu Mirel și lipsește 4 săptămâni de la FCSB
Dinamo l-a înregistrat chiar de ziua lui! Kopic poate conta pe el în play-off: „Mijlocaș central, puternic, număr 8”
Superliga
Dinamo l-a înregistrat chiar de ziua lui! Kopic poate conta pe el în play-off: „Mijlocaș central, puternic, număr 8”
LISTA Salarii în armată de la 5.000 de lei pentru civili, la 30.000 de lei pentru ofițeri, fără sporuri. Au început înscrierile și recrutarea
Profit.ro
LISTA Salarii în armată de la 5.000 de lei pentru civili, la 30.000 de lei pentru ofițeri, fără sporuri. Au început înscrierile și recrutarea
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează