FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Nu pleacă doar Alibec! Un integralist din meciul cu Dinamo Zagreb își poate căuta echipă: „Nu e de noi!”

Articol de - Publicat vineri, 23 ianuarie 2026 17:51 / Actualizat vineri, 23 ianuarie 2026 18:39

Daniel Graovac (32 de ani) a fost integralist joi seara, în eșecul dur suferit de campioana României în etapa a 7-a din grupa unică de Europa League, scor 1-4 cu Dinamo Zagreb, dar prestația lui l-a făcut pe patronul Gigi Becali (67 de ani) să se gândească să îl înlăture de la echipă.

Graovac a fost titularizat pe postul de fundaș dreapta. În partea secundă a ajuns în poziția care l-a consacrat, cea de apărător central. La o zi după meci, finanțatorul campioanei României s-a arătat dezamăgit de evoluția acestuia, dând vina pe Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al FCSB, pentru că a hotărât să-l transfere în vară.

Daniel Graovac, viitor incert la FCSB

„Pe Graovac nu-l văd nici fundaș dreapta, nici fundaș central. MM mai are un subiectivism dacă aduce el un jucător. Graovac nu e de noi. Am nevoie de jucători care să zbârnâie.

Pițurcă zicea «Forță, viteză, Gigi». Un fotbalist când îl vrei: forță, viteză. Când nu are viteză, degeaba are forță.

Ai văzut Crețu? Crețu nu dă înapoi, are viteză de reacție. Graovac «taca, taca, taca»”, a declarat Gigi Becali, la emisiunea „Liga DigiSport”.

Nu pleacă doar Alibec! Un integralist din meciul cu Dinamo Zagreb își poate căuta echipă: „Nu e de noi!”
Graovac în Dinamo Zagreb - FCSB / foto: Imago

Daniel Graovac s-a alăturat celor de la FCSB la începutul acestui sezon competițional, din postura de jucător liber de contract, după plecarea de la CFR Cluj.

A adunat 23 de meciuri, în toate competițiile, în care a reușit să marcheze un gol. Contractul îi expiră în iunie 2026, la finalul acestui sezon.

E posibil să vină un atacant. I-am spus lui MM să găsească un atacant. Nu poţi să-l foloseşti pe Bîrligea în toate meciurile. L-am băgat pe Thiam, l-am băgat pe Alibec, se încurcă în minge. I-am zis «Bă Mihai, l-am luat de la echipa naţională când l-am luat!».

Să facă ce vrea, l-am responsabilizat mai mult. Ai 6 milioane în cont. Nu i-am spus o sumă. Dacă găseşte atacant şi costă două milioane de euro, plătesc două milioane de euro. N-a dat nimeni 1,5 milioane de euro

- Gigi Becali, patron FCSB

Clasamentul din Superliga la zi

Citește și:
Istvan Kovacs a primit ajutor la o fază milimetrică în Japonia - Tunisia
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Istvan Kovacs a primit ajutor la o fază milimetrică în Japonia - Tunisia
Curacao a șocat în etapa a 2-a de la Mondial! Fabulos cât s-a terminat meciul cu Ecuador
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Curacao a șocat în etapa a 2-a de la Mondial! Fabulos cât s-a terminat meciul cu Ecuador
Atacantul din Superliga și-a văzut din tribune fratele făcând spectacol la Mondiale: „Am ales bine” » Mai are un frate la turneul final, dar joacă la altă echipă
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Atacantul din Superliga și-a văzut din tribune fratele făcând spectacol la Mondiale: „Am ales bine” » Mai are un frate la turneul final, dar joacă la altă echipă
Ultimele informații de la FCSB: „Luni îi facem ofertă” + „El e «bombă»”
Superliga
Ultimele informații de la FCSB: „Luni îi facem ofertă” + „El e «bombă»”
România frânează Hornbach
Profit.ro
România frânează Hornbach
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (6)
DanielDand
DanielDand  •  23 Ianuarie 2026, 20:15

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

alex_t
alex_t  •  23 Ianuarie 2026, 20:13

toti aia de la palat i-au spus sa nu-i ia pe graovac alibec si politic.... cand esti capos, platesti :)

phnm
phnm  •  23 Ianuarie 2026, 19:21

Tine-o tot asa, Gigi! Pana nu distrugi echipa, nu te lasi. Ati ajuns de rasul curcilor, cat de jos mai vrei? Lasa antrenorul sa isi faca treaba, si angajeaza si niste profesionisti la club, nu doar soferi si slugi.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează