Articol de Luminița Paul - Publicat vineri, 23 ianuarie 2026 20:52 / Actualizat vineri, 23 ianuarie 2026 20:53
Daniil Medvedev (29 de ani, numărul 12 mondial) a avansat în „optimi” la Melbourne, revenind de la 0-2 la seturi, iar următorul său adversar este tânărul american Learner Tien (20 de ani, locul 29 ATP), cel care l-a eliminat anul trecut.
Fostul lider mondial Daniil Medvedev arată bine în acest început de sezon. A cucerit al 22-lea titlu al carierei la Brisbane, dar probabil cel mai bun semn este modul în care a jucat împotriva lui Fabian Marozsan (26 de ani, locul 47 ATP), revenind după ce a fost condus cu 2-0 la seturi, impunându-se, 6-7 (5), 4-6, 7-5, 6-0, 6-3, și avansând în „optimi”.
A fost a cincea oară în carieră când a izbutit o asemenea răsturnare de scor și a patra de la Melbourne, terminând învingător după 3 ore și 43 de minute.
„El a jucat grozav și mă gândeam: dacă pierd, pierd, asta e, dar voi încerca, voi lupta”, a spus rusul în interviul de la teren. „Am căutat să risc mai mult pentru că el mă deplasa peste tot pe teren. A funcționat, am început să joc mai bine și sunt fericit pentru asta”, a adăugat.
Favoritul 11, de trei ori finalist la Melbourne – 2021, 2022, 2024 – îl va întâlni pentru un loc în sferturile de finală pe „coșmarul său tânăr”, americanul Learner Tien, cel care anul trecut surprindea imens învingându-l pe rus în turul 2 la Australian Open.
Apoi, în semifinalele de la Beijing, îl conducea cu 5-7, 7-5, 4-0 când Medvedev a abandonat, suferind. Rusul și-a luat totuși o parte din revanșă peste o săptămână, în Masters-ul 1000 de la Shanghai, în optimile de finală, dar cu multă trudă, 7-6 (6), 6-7 (1), 6-4.
Daniil a fost întrebat despre perspectiva de a-l reîntâlni pe promițătorul Tien, ținând cont de istoricul lor, iar răspunsul a fost, ca de multe ori, surprinzător. „În timpul meciului meu au arătat câteva scoruri. De obicei, nu mă uit la TV sau pe ecrane, dar de data asta am zărit. Tien, trei seturi. Mi-am zis: OK. Eu eram condus cu două seturi la zero”, a istorisit Medvedev.
Rezumatul meciului Medvedev - Marozsan
„Dacă o să câștig acest meci, va fi în cinci seturi. Va fi foarte dur, apoi dau de Learner. Dar e OK. Cel mai important, cum spuneam, era să câștig meciul. Apoi vine Learner.
Faza e că nu prea îmi place să joc cu el, dar cred că și el urăște să joace împotriva mea. În toate meciurile noastre, am servit pentru meci sau ceva de genul ăsta. E lung, schimburi de mingi brutale... Am spus însă, înainte de Brisbane cred, că o să caut să savurez. Vor fi lovituri frumoase, multă defensivă din partea ambilor, câteva passing-shot-uri etc. O să încerc să mă bucur de joc. Și, desigur, să fac tot ce se poate ca să-l surprind cumva”, a elaborat rusul.
Daniil Medvedev: „Este un jucător uimitor, are un viitor mare”
El a admis că anul trecut este foarte probabil să-l fi subestimat pe american. „Pentru că venea din calificări. Știam că e un tânăr care va progresa, dar a terminat anul în Top 30, cu titlu câștigat. Nu mi-aș fi închipuit asta anul trecut, nici măcar după meciul nostru fiindcă e un drum lung.

Acum, nicio subestimare. Este un jucător uimitor care face face lucruri mari și are un viitor mare”, a asigurat Daniil.
Tien l-a învins în turul 3 pe portughezul Nuno Borges (28 de ani, locul 46 ATP), 7-6 (9), 6-4, 6-2.