FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

Primul diagnostic după accidentarea lui Ștefan Baiaram » Cât ar urma să lipsească

Ștefan Baiaram, accidentat în Craiova - Botoșani/ foto: Andrei Furnigă (GSP)
Ștefan Baiaram, accidentat în Craiova - Botoșani/ foto: Andrei Furnigă (GSP)

Articol de , , - Publicat duminica, 25 ianuarie 2026 09:45 / Actualizat duminica, 25 ianuarie 2026 09:51

Ștefan Baiaram (23 de ani), extrema stânga a Universității Craiova, a părăsit terenul accidentat sâmbătă seara, pe teren propriu, în victoria scor 2-0 contra celor de la FC Botoșani. Ca un verdict preliminar, acesta ar fi suferit o entorsă, iar acum urmează să fie supus unor teste amănunțite, pentru a se vedea exact cât de gravă este accidentarea.

La prima titularizare din 2026, Baiaram a rezistat pe teren puțin peste o oră. A fost înlocuit în minutul 64 al meciului, de Etim, părăsind terenul cu probleme, șchiopătând. Imediat după schimbarea lui, Craiova a deschis scorul.

A plecat de la stadion însă pe picioarele lui, ceea ce ar putea fi un semn bun. Va fi nevoie însă să facă un set de investigații amănunțite, pentru a vedea despre ce este vorba.

Ștefan Baiaram a făcut entorsă în meciul Craiova - Botoșani

Imediat după meci, la flash-interviu, Baiaram a spus că ar fi vorba de o entorsă, diagnostic confirmat de oamenii din anturajul echipei.

„E entorsă, așa a fost să fie. O să pun multă gheață. De luni o să vorbesc cu doctorul și o să-și dea seama. După acel duel, am aterizat pe stângul, nu am pus bine piciorul”, a spus Baiaram, după meci, la microfonul Prima Sport.

Ștefan Baiaram, accidentat în Craiova - Botoșani/ foto: Andrei Furnigă (GSP)
Ștefan Baiaram, accidentat în Craiova - Botoșani/ foto: Andrei Furnigă (GSP)
Ștefan Baiaram, accidentat în Craiova - Botoșani/ foto: Andrei Furnigă (GSP)
Ștefan Baiaram, accidentat în Craiova - Botoșani/ foto: Andrei Furnigă (GSP)
Ștefan Baiaram, accidentat în Craiova - Botoșani/ foto: Andrei Furnigă (GSP)
+3 FOTO

Dacă se va confirma diagnosticul preliminar, Baiaram va lipsi cel puțin o săptămână, interval în care urmează să se recupereze.

Astfel, acesta ar putea lipsi din deplasarea de la Farul, programată duminică, 1 februarie, de la ora 17:15 și, în funcție de cum va evolua, ar putea fi menajat și la intermediara cu Oțelul, de pe 5 februarie.

Baiaram are 7 goluri marcate pentru Craiova în acest sezon de Superliga. A punctat și în etapa precedentă, la 4-0 cu Petrolul. E al doilea golgheter al echipei în întrecerea internă, după Nsimba, care are 8 reușite.

Citește și:
Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis
Tenis
Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis
Enes Sali, interviu pentru un ziar iberic celebru, după transferul în Spania: „Am semnat cu Barcelona când aveam 10 ani, apoi am ajuns la Hagi”
Campionate
Enes Sali, interviu pentru un ziar iberic celebru, după transferul în Spania: „Am semnat cu Barcelona când aveam 10 ani, apoi am ajuns la Hagi”
Un jucător a plecat de la Rapid fără să anunțe pe nimeni: „Urmează un proces lung”
Superliga
Un jucător a plecat de la Rapid fără să anunțe pe nimeni: „Urmează un proces lung”
Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”
Stiri extrasport
Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”
Moldoveanul Rezmeriță a împânzit Irlanda cu magazinele
Profit.ro
Moldoveanul Rezmeriță a împânzit Irlanda cu magazinele "Polonez", cu produse din Europa de Est, inclusiv din România. Diaspora românească locală e printre principalii clienți țintă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Irina Begu s-a căsătorit cu antrenorul ei, fost jucător cunoscut de tenis

Artista faimoasă din România se iubește cu un fotbalist mai tânăr cu 13 ani » Fiul ei joacă la FCSB: „Felicitări, campionul meu!”


Comentarii (1)
alin_sav
alin_sav  •  26 Ianuarie 2026, 17:22

Recuperare rapida! Eu sper ca va fi chiar si cu Farul pe teren

Vezi toate comentariile (1)
Comentează