INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BAYERN

Harry Kane, luat peste picior de Augsburg » Gluma care a „incendiat” netul

Harry Kane a făcut cu Augsburg cel mai slab meci de când e la Bayern / Foto: Imago
Harry Kane a făcut cu Augsburg cel mai slab meci de când e la Bayern / Foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 25 ianuarie 2026 10:22 / Actualizat duminica, 25 ianuarie 2026 14:41

Golgheterul lui Bayern, Harry Kane (32 de ani), a fost ținta ironiilor după 1-2 cu FC Augsburg, sâmbătă, în Bundesliga.

Bayern a înregistrat sâmbătă primul său eșec în Bundesliga 2025 - 2026, 1-2 cu Augsburg, iar principalul său om de gol, Harry Kane, a făcut o figură extrem de modestă.

Echipa de pe locul 13 se amuză pe seama lui Harry Kane

Autorul a 21 de goluri în acest campionat, 34 în toate competițiile, atacantul englez „a fost invizibil timp de 44 de minute. Fără șuturi spre poartă, fără vreo pasă strălucită, aproape fără nicio deposedare” - a notat tabloidul Bild.

Învingătoarea campioanei, FC Augsburg, a găsit că este momentul să profite și să-l ia peste picior pe Kane și chiar a făcut-o, pe contul său oficial de pe platforma X. Totul sub forma unui dialog imaginar:

  • Întrebare: „Când vii?”

  • Răspuns: o fotografie a lui Harry Kane

  • Întrebare: „Ce naiba înseamnă asta?”

  • Răspuns: „Asta înseamnă că nu voi apărea”

Bayer Leverkusen a ironizat-o la rându-i pe Bayern

Gluma a stârnit reacții controversate. Mulți au celebrat-o cu emoji care se prăpădesc de râs, alții cu sarcasm. „Ești curajos dacă ai ajuns să-ți bați joc de un jucător care a înscris mai multe goluri decât întreaga ta echipă la un loc”, a scris cineva, cu trimitere la faptul că Augsburg a marcat în acest sezon (doar) 22 de goluri.

Dar ironiile la adresa lui Bayern nu s-au oprit aici. Rămasă singura echipă din istorie care a câștigat campionatul fără să sufere vreun eșec (2023 - 2024), Bayer Leverkusen a „ieșit” de asemenea pe X cu o mică „înțepătură” la adresa marei rivale. „Lista campioanelor neînvinse din istoria Bundesligii: 1. Bayer 04 Leverkusen. Sfârșitul listei” - se arată în postarea „farmaciștilor” de pe amintita rețea de socializare.

Vincent Kompany: „Astăzi n-a fost ziua noastră”

Fără să strălucească, Bayern a condus-o la pauză pe Augsburg, cu 1-0, grație unui gol înscris de Ito, cu capul. Dar în partea secundă a căzut total și a încasat două goluri. Primul, la o ieșire greșită a portarului Urbig pe o centrare în careu, celălalt în urma unei erori colective a apărării improvizate a lui Vincent Kompany.

Fără soluții, ca și jucătorii săi, antrenorul Vincent Kompany a admis la final: „Trebuie să acceptăm că astăzi n-a fost ziua noastră. Am pierdut și trebuie să acceptăm asta”.

Citește și:
Cornel Dinu, devastator cu Hagi: „Se vorbește mult mai mult decât se joacă” + Doi „tricolori” remarcați: „Restul sunt datori”
Nationala
Cornel Dinu, devastator cu Hagi: „Se vorbește mult mai mult decât se joacă” + Doi „tricolori” remarcați: „Restul sunt datori”
„Killer-ul” naționalei României are o poveste de dragoste tumultuoasă cu celebra actriță
Stiri extrasport
„Killer-ul” naționalei României are o poveste de dragoste tumultuoasă cu celebra actriță
FCSB a scăpat de interdicția la transferuri » Mihai Stoica: „Atât am plătit, a fost și dobândă”
Superliga
FCSB a scăpat de interdicția la transferuri » Mihai Stoica: „Atât am plătit, a fost și dobândă”
Echipa din Bundesliga, ofertă de 8 milioane de euro pentru internaționalul român
Stranieri
Echipa din Bundesliga, ofertă de 8 milioane de euro pentru internaționalul român
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează