SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA FLORILOR

OFICIAL Jucătoarea de la CSM București a fost prezentată în străinătate » Contract pe trei sezoane

Djurdjina Jaukovic pleacă de la CSM București // foto: Imago
Djurdjina Jaukovic pleacă de la CSM București // foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 25 ianuarie 2026 12:13 / Actualizat duminica, 25 ianuarie 2026 12:13

Interul stânga de la CSM București, Djurdjina Jaukovic (28 de ani), a fost prezentată de Buducnost, echipă la care va evolua din sezonul viitor.

Multe mișcări de trupă la CSM București în această iarnă, atât în sensul venirilor, cât și în cel al plecărilor. Marcatoare a patru goluri sâmbătă seara, în succesul cu Podvka Koprivnica, din etapa a 11-a a Ligii Campionilor, scor 33-28, Jaukovic va pleca din vară de la „tigroaice”, după două sezoane la CSM.

Aceasta revine la Buducnost, echipă la care a mai evoluat în trecut, și unde a semnat acum o înțelegere valabilă pe trei sezoane.

Djurdjina Jaukovic pleacă de la CSM București

„Încă o mare revenire la Buducnost! Un nou transfer important atât pentru club, cât și pentru naționala Muntenegrului, deoarece dubla campioană a Europei devine, pas cu pas, din nou baza echipei naționale.

Djurdjina Jaukovic, după șase ani, va îmbrăca din nou tricoul albastru, semnând un contract pe trei ani cu clubul de handbal feminin Buducnost.

Jucătoarea de la CSM București a fost prezentată în străinătate » Contract pe trei sezoane
Djurdjina Jaukovic / FOTO: Facebook @CSM București

Interul stâng al lui CSM București este căpitanul naționalei Muntenegrului și una dintre cele mai bune jucătoare din lotul „leoaicelor”, care la finalul anului trecut au ocupat locul 8 la Campionatul Mondial, iar la ultimul Campionat European 2024 au încheiat competiția pe aceeași poziție.

Este una dintre principalele artizane ale medaliei de bronz obținute de Muntenegru la Campionatul European din 2022, iar după plecarea de la Buducnost în 2020, a evoluat timp de patru sezoane la Brest (Franța), după care, înainte de sezonul trecut, s-a transferat la CSM București.

Revenirea lui Jaukovic reprezintă un pas puternic înainte pentru Buducnost, având în vedere că este una dintre cele mai bune jucătoare ale naționalei Muntenegrului și o handbalistă cu o experiență bogată pe cea mai mare scenă europeană.

Jaukovic joacă în prezent al 11-lea sezon al său în Liga Campionilor EHF, iar leadership-ul, constanța și calitatea sa oferă o dimensiune suplimentară ambițiilor clubului în competițiile europene”, au anunțat reprezentanții celor de la Buducnost, într-o postare pe Instagram.

Citește și:
Istvan Kovacs a primit ajutor la o fază milimetrică în Japonia - Tunisia
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Istvan Kovacs a primit ajutor la o fază milimetrică în Japonia - Tunisia
Scandal la brazilieni! » Președintele Federației, cu amanta și apoi cu soția la Cupa Mondială, pe banii forului național
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Scandal la brazilieni! » Președintele Federației, cu amanta și apoi cu soția la Cupa Mondială, pe banii forului național
Dezvăluirea iubitei noului erou de la Mondial: „Atunci, el a intrat în depresie!” » Cum a încălcat acesta ultima interdicție de la FIFA
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Dezvăluirea iubitei noului erou de la Mondial: „Atunci, el a intrat în depresie!” » Cum a încălcat acesta ultima interdicție de la FIFA
Vor reuși Google și Amazon să falimenteze companiile de ride-sharing? Prognoze sumbre din SUA: „Mulți șoferi de Uber își vor pierde jobul!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Vor reuși Google și Amazon să falimenteze companiile de ride-sharing? Prognoze sumbre din SUA: „Mulți șoferi de Uber își vor pierde jobul!”
România frânează Hornbach
Profit.ro
România frânează Hornbach
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează