INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER

Cele 3 cuvinte cu care italienii îl descriu pe Cristi Chivu: „Luna Jocurilor Olimpice îi promite torțe de fericire!”

Antrenorul român Cristi Chivu (45 de ani), tehnicianul celor de la Inter, va purta flacăra olimpică pentru Jocurile Olimpice Milano-Cortina din acest an.
Antrenorul român Cristi Chivu (45 de ani), tehnicianul celor de la Inter, va purta flacăra olimpică pentru Jocurile Olimpice Milano-Cortina din acest an.

Articol de - Publicat luni, 26 ianuarie 2026, 17:20 / Actualizat luni, 26 ianuarie 2026 17:49

Cristi Chivu s-a distanțat cu Inter la șefia Seriei A și are oportunitatea de a-și mări avansul față de rivale în lupta pentru scudetto. La Gazzetta dello Sport l-a comparat în ediția tipărită de astăzi cu „deus ex machina” (zeul din mașină), element din teatrul antic grecesc, considerându-l forța motrice a nerazzurrilor.

Etapa a 22-a a fost una în care Inter a profitat din plin pentru a câștiga teren față de urmăritoarele din clasament. Dacă trupa lui Chivu a făcut scor vineri cu Pisa (6-2), AC Milan a remizat cu AS Roma pe Olimpico (1-1) și Napoli a cedat la Torino (0-3) cu Juventus. Astfel că liderul Seriei A are 5 puncte peste rivala rossonera, +9 față de Roma și Napoli și cu 10 puncte mai mult decât Juventus.

Sub titlul „Chivu, ce ocazie! Tot mai autoritar, programul îl ajută”, La Gazzetta dello Sport a scos în evidență că pe Inter o așteaptă două meciuri accesibile, împotriva lui Cremonese și a lui Sassuolo, în care își poate consolida poziția de frunte, având atuul de a juca toate meciurile directe pe San Siro”.

Cele 3 cuvinte cu care italienii îl descriu pe Cristi Chivu:  „Luna Jocurilor Olimpice îi promite torțe de fericire!”
„Deus ex machina” în piesa Medeea a lui Euripide, pusă în scenă în 2009 în Siracusa. Zeul soarelui trimite un car aurit pentru a o salva pe Medeea / Foto: Wikipedia

”Tot ce trebuie să facă Inter este să profite cu ușurința și normalitatea propovăduite de Chivu, «deus ex machina»”

„Jucătorii lui Inter spun asta de săptămâni întregi: între ianuarie și februarie, ar fi o ocazie să se distanțeze. Tot ceea ce trebuie să facă este să profite cu ușurința și cu normalitatea propovăduite de Cristian Chivu, «deus ex machina».

Deus ex machina este un procedeu narativ, un tip de deznodământ, în care o problemă aparent de nerezolvat dintr-o poveste este soluționată brusc sau neașteptat printr-un eveniment neprevăzut și improbabil. Scopul este, în general, de a surprinde publicul, de a duce povestea la un final fericit sau de a acționa ca un procedeu comic. Termenul a fost creat pornind de la convențiile teatrului grecesc antic, unde actorii care interpretau roluri de zei erau aduși pe scenă cu ajutorul unei mașini
Definiția termenului, potrivit Wikipedia

Pentru o echipă care a demonstrat că suferă în confruntările directe, dar, dimpotrivă, știe să gestioneze (sau să-și domine) adversarii care nu fac parte din elita Seriei A, spirala pozitivă declanșată de meciurile mai accesibile trebuia doar să fie valorificată.

Cele 3 cuvinte cu care italienii îl descriu pe Cristi Chivu:  „Luna Jocurilor Olimpice îi promite torțe de fericire!”
Cristian Chivu la Udinese - Inter / Foto: Imago Images

Momentul a fost și rămâne favorabil dacă luăm în considerare că duminica viitoare Inter joacă în deplasare cu Cremonese, învinsă ieri de Sassuolo și aflată în evident declin (3 puncte în ultimele 8 meciuri, ultima victorie pe 7 decembrie, cu Lecce)”, a explicat azi cotidianul roz.

Chivu Express. Inter fuge cu un ritm de scudetto: 52 de puncte și 50 de goluri marcate în campionat. Chivu e mai rapid decât Conte, doar Inzaghi îl întrece în anul în care nerazzurrii au câștigat al 20-lea titlu
Corriere dello Sport, cotidian italian

Inter a disputat 31 de meciuri, fiind în cursă în trei competiții

Italienii consideră că, până la primăvară, Inter ar putea evada decisiv: „Dar, chiar și după aceea, luna Jocurilor Olimpice de la Milano-Cortina promite torțe de fericire pentru purtătorul de torță Chivu.

Inter a avansat într-un ritm frenetic începând cu etapa a treia, de la înfrângerea absurdă în finalul meciului cu Juventus, având o medie de 2,57 puncte în următoarele 19 meciuri, adică un tur întreg. În acest ritm, ar putea depăși cu ușurință 90 de puncte, ceea ce ar fi suficient pentru a câștiga lo scudetto
- La Gazzetta dello Sport, cotidian italian

În afara marelui meci de pe San Siro cu Juventus, programat în prezent pentru 15 februarie, Inter le va înfrunta Sassuolo și pe Lecce, înainte de a intra în martie cu un meci pe teren propriu contra lui Genoa.

Cele 3 cuvinte cu care italienii îl descriu pe Cristi Chivu:  „Luna Jocurilor Olimpice îi promite torțe de fericire!”
Bucuria lui Cristi Chivu și a jucătorilor săi după golul lui Pio Esposito în restanța Inter - Lecce 1-0 / Foto: Imago Images

Ziariștii italienii știu ceea ce ar trebui să facă echipa lui Cristi Chivu pentru a nu-și pierde poziția dominantă: „Important va fi să nu își piardă concentrarea într-o perioadă cu angajamente pe mai multe fronturi.

Fără a lua în calcul Campionatul Mondial al Cluburilor din iunie, care le-a scurtat pregătirea de vară, nerazzurrii au jucat deja 31 de meciuri în acest sezon și sunt încă în cursă în trei competiții. Acest lucru contrastează cu Milan, cel mai apropiat urmăritor, care își poate concentra toată energia exclusiv pe campionat.

Victoria cu Dortmund, coroborată cu rezultate favorabile în alte meciuri, e și o măsură de protecție contra stresului, care poate costa puncte valoroase în campionat. Mai mult, în planul de afaceri convenit cu clubul, calificarea în faza a doua a Ligii Campionilor este un obiectiv explicit, mai ales pentru cei 11 milioane de euro, care ar crește veniturile din bilanț
- La Gazzetta dello Sport, cotidian italian

Citește și:
Duelul galeriilor la UTA - Rapid! Toate mesajele afișate: derapaje rasiste și jigniri în masă
Superliga
Duelul galeriilor la UTA - Rapid! Toate mesajele afișate: derapaje rasiste și jigniri în masă
Mihai Stoica a presimțit dezastrul din FCSB - CFR: „E schimbat! Am insistat la Gigi Becali ca el să nu joace”
Superliga
Mihai Stoica a presimțit dezastrul din FCSB - CFR: „E schimbat! Am insistat la Gigi Becali ca el să nu joace”
Rapid a egalat la Arad dintr-un penalty contestat de UTA » Verdictul specialistului
Superliga
Rapid a egalat la Arad dintr-un penalty contestat de UTA » Verdictul specialistului
Probleme pentru „câini”? » Cum se prezintă gazonul de pe „Arcul de Triumf”, cu 4 zile înainte de Dinamo - Petrolul
Superliga
Probleme pentru „câini”? » Cum se prezintă gazonul de pe „Arcul de Triumf”, cu 4 zile înainte de Dinamo - Petrolul
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Profit.ro
Lanț gigant de magazine deschide în România prima unitate FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează