SPORTURI  »  HANDBAL  »  RAPID

Rapid, spulberată într-o sală plină! Orașul din România care a reușit marți un „cuplaj” sold-out

Articol de - Publicat joi, 29 ianuarie 2026 10:51 / Actualizat joi, 29 ianuarie 2026 11:13

Sala „Traian” din Râmnicu Vâlcea a găzduit marți două meciuri oficiale, în aceeași zi, la două sporturi diferite, handbal și baschet. De fiecare dată, sala a fost plină, aproximativ 2.000 de persoane.

„Maratonul” a început la ora 17:30, cu meciul din „Liga Florilor”. SCM Râmnicu Vâlcea a întâlnit-o pe Rapid București.

Echipa gazdă a controlat jocul de la început până la final și a câștigat clar, scor 35-25.

Rapid, spulberată într-o sală plină! Sala din Vâlcea, sold-out la două meciuri în aceeași zi

Gazdele au pus presiune din primele minute. Apărarea a funcționat bine, iar diferența s-a mărit constant. La pauză, Vâlcea avea avantaj confortabil, 19-14.

În repriza a doua, ritmul a rămas același, iar Vâlcea s-a impus fără să apese pe pedala de accelerație, 35-25.

Fetele au confirmat! Publicul a fost minunat! Adversarul a fost de top!

Felicitări, fetelor!

- mesajul transmis de SCM Râmnicu Vâlcea, pe rețelele de socializare

Rapid, spulberată într-o sală plină! Orașul din România care a reușit marți un „cuplaj” sold-out
SCM Râmnicu Vâlcea a spulberat-o pe Rapid, scor 35-25 // FOTO: Facebook @SCM Râmnicu Vâlcea - Handbal feminin

În urma acestui rezultat, Vâlcea a urcat pe locul 4 în clasament, cu 15 puncte după primele 13 etape. Tuva Ulsaker a marcat 11 goluri pentru gazde, în timp ce de la Rapid s-au remarcat Dorina Korsos, Estavana Polman şi Mariana Lopes, toate cu câte 5 reușite.

De cealaltă parte, Rapid se află pe locul 7, cu 11 puncte după 12 meciuri jucate.

Rapid, spulberată într-o sală plină! Orașul din România care a reușit marți un „cuplaj” sold-out
Clasamentul la zi din Liga Florilor // FOTO: Flashscore

Seara a continuat în aceeași sală, de la ora 20:10. A urmat meciul de baschet din Liga Națională. CS Vâlcea 1924 a jucat cu CSM Oradea. De această dată, echipa gazdă a pierdut, scor 82-102.

Thomas Bropleh a fost MVP-ul duelului, încheind cu 24 de puncte, 3 recuperări și 6 pase decisive. Emmanuel Nzekwesi l-a secondat cu 23 de puncte și 4 recuperări.

Pentru CS Vâlcea 1924 urmează duelul cu CSM Ploiești în deplasare, în timp ce CSM Oradea va primi vizita lui CSO Voluntari.

Rapid, spulberată într-o sală plină! Orașul din România care a reușit marți un „cuplaj” sold-out
Clasamentul la zi în Divizia A // FOTO: Flashscore
Citește și:
Stadionul-fantomă din Europa este aproape gata! » Cum arată „bijuteria” de 380 de milioane de euro
Campionate
Stadionul-fantomă din Europa este aproape gata! » Cum arată „bijuteria” de 380 de milioane de euro
Lovitură de teatru: Mihai Pintilii revine la FCSB!
Superliga
Lovitură de teatru: Mihai Pintilii revine la FCSB!
Viața campioanei care a dormit doi ani în Gara de Nord s-a schimbat radical: „M-am infectat cu HIV, mă mușcau șobolanii”. Cum arată și ce face acum
Altele
Viața campioanei care a dormit doi ani în Gara de Nord s-a schimbat radical: „M-am infectat cu HIV, mă mușcau șobolanii”. Cum arată și ce face acum
Rapid a făcut anunțul despre Alex Dobre: „Există o limită”
Superliga
Rapid a făcut anunțul despre Alex Dobre: „Există o limită”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (1)
wittman68
wittman68  •  29 Ianuarie 2026, 13:31

La Vâlcea nu au jucat ieri Necula, Wollik și Maidhof. Ca joc echipa este peste locul in clasament. Sezonul viitor , având în vedere și transferurile făcute, se vor angaja în lupta pt titlu ca altădată. Nici atunci nu a contat bugetul. Ce ar conta acum e că au același antrenor cu care au performat atunci.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează