FOTBAL  »  LIGA 2  »  LIGA A II-A - "U" CLUJ

Moartea unei legende

Articol de GSP - Publicat miercuri, 30 iulie 2008 00:00

Căpitanul "şepcilor roşii" din anii '40 - '50, doctorul Mircea Luca, s-a stins ieri, la 87 de ani

Timp de 87 de ani, sufletul lui a purtat "şapcă roşie". De ieri dimineaţă, doctorul Mircea Luca, jucător emblematic al Universităţii Cluj şi căpitan al echipei după revenirea din bejenia de la Sibiu, a trecut în nefiinţă.

Născut la Zalău pe 3 august 1921, doctorul ORL-ist Mircea Luca şi-a legat numele de "potcoava" clujeană timp de mai bine de o jumătate de veac! A început la 11 ani în alb-negru şi a jucat pînă în 1956, fiind fundaş, într-o echipă care-i includea pe Straja, Medrea II, Medrea III, Rădulescu, Ţăranu, Dascălu sau Coracu.

Împreună cu aceştia a pus temelia noii echipe a Universităţii, în 1945, cînd "U" nu era prea departe de desfiinţare. "Numai eu ştiu cum i-am adunat pentru un meci cu Ferar, precursoarea CFR-ului de azi. Ei aveau o echipă tare, cum n-a avut niciodată Clujul, una ca un cal de curse. Am cîştigat cu 4-0 acel meci, unul la care ţin foarte mult şi care a pus capăt hegemoniei Ferarului în Transilvania", a povestit doctorul Luca în ultimul interviu pentru "Gazeta Sporturilor", în decembrie 2007. Ulterior, a fost preşedinte şi, în cele din urmă, doar suporter al "şepcilor roşii". "Universitatea Cluj va fi întotdeauna doar o campioană a elanurilor nestăvilite. Poate exista un titlu mai frumos?", a fost convingerea lui Mircea Luca, exprimată în finalul cărţii "Şepcile roşii", scrisă de maestrul Ioan Chrilă.

Cîmpeanu trist

Component al echipei care a cîştigat Cupa României în 1965, actualul preşedinte al "şepcilor roşii", Remus Cîmpeanu, a primit răvăşit vestea morţii doctorului Mircea Luca. "Pentru mine a fost un model, atît ca om, cît şi ca jucător. A iubit această echipă, alături de care a rămas şi la bine, şi la greu. Ne-am mîndrit cu el şi ne vom mîndri în continuare. Mi-aş dori să existe persoane ca şi el lîngă echipă", a spus Cîmpeanu.

"S-a stins simbolistica «U»-ului"

Istoricul Gheorghe Bodea crede că trecerea în nefiinţă a lui Mircea Luca e cortina peste o epocă neegalată din istoria Universităţii. "Îmi pare rău. Cu acest deces s-a terminat şi simbolistica lui «U». Sînt foarte îndurerat pentru pierdere. Aşa dragoste precum a sa pentru culorile echipei, nu a mai existat în istoria echipei", a spus aseară Bodea.

Citește și:
Zeljko Kopic, după Dinamo - Metaloglobus: „Ăsta e planul” + cum i s-a părut Mazilu
Superliga

Haos înaintea duelului dintre Inter și echipa lui Dan Șucu! Ciocniri violente, mașini incendiate
Campionate

Lovitură grea încasată de FCSB! Omul-cheie nu va mai juca în 2025: „Are piciorul mai vânăt decât cerul lui Bacovia”

Genoa, prea mică pentru Inter » Chivu e din nou lider în Serie A!
Campionate
Genoa, prea mică pentru Inter » Chivu e din nou lider în Serie A!
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Profit.ro
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”

Comentarii (24)
 •  31 Iulie 2008, 21:57

adevar - cinste - dragoste - creatie - inventivitate - asprime - agilitate - curaj ----- si multe altele putin spus--- DOCTORUL LE AVEA PE TOATE MULTE LE-A INVENTAT DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA IN PACE NONCULORILE-- ALB si NEGRU sunt sfinte nunta si inmormantare viata e in alb si negru respecte

 •  30 Iulie 2008, 20:15

Între anii 1940 şi 1945, Mircea Luca, din poziţia de lider al echipei, a fost obligat să părăsească împreună cu întreaga mişcare studenţească din Cluj, teritoriul Ardealului de Nord. Refugiul s-a produs din cauza Dictatului de la Viena, din 1940, când nord-vestul Ardealului a fost ocupat de Ungaria până la sfârşitul războiului."Echipa a plecat la Sibiu, în bejenie. În jurul lui Mircea Luca s-au strâns jucătorii, clujenii alungaţi în refugiu.Cu toate acestea, au reu

 •  30 Iulie 2008, 18:24

A murit simbolul lui "U"! D-zeu sa-l odihneasca!

Vezi toate comentariile (24)
Comentează