SPORTURI  »  ALTELE  »  SCRIMĂ

Junioara Amalia Covaliu, argint la etapa de Cupă Mondială de la Tbilisi

Amalia Covaliu Foto: FIE
Amalia Covaliu Foto: FIE

Articol de - Publicat sambata, 31 ianuarie 2026 15:15 / Actualizat sambata, 31 ianuarie 2026 16:18

Amalia Covaliu (17 ani) a obținut medalia de argint în etapa de Cupă Mondială de la Tbilisi, competiție rezervată sabrerelor junioare. Pe tabloul principal, Covaliu a ajuns până în finala concursului, unde a fost învinsă de reprezentanta țării-gazdă, Alexandra Kuvaeva, cu 15-11.

Sportiva dinamovistă a înregistrat patru victorii și două înfrângeri în grupa preliminară, apoi a trecut, pe tabloul de128, de sabrera Laila Bergez (Franța), cu 15-8. În turul următor, sabrera „tricoloră” a câștigat, cu 15-11, asaltul împotriva unguroaicei Greta Gomori.

Ajunsă printre primele 32 de sportive din competiție, Amalia Covaliu a învins-o pe Marisa Victoria Kurzawa (Germania), cu același scor, 15-11. În optimile de finală ale etapei de Cupă Mondială de la Tbilisi, românca, antrenată de mama sa, fosta sabreră Irina Covaliu, a depășit-o pe rusoaica Aleksandra Mihailova, 15-11.

În primele 8, Covaliu a avut tot o adversară din Rusia, pe Maria Tretiakova, de care a trecut cu 15-9. Semifinalele i-au adus Amaliei Covaliu pe planșă o rivală din Franța, Carmen Wullus, pe care „tricolora”, campioana mondială de anul trecut de la cadete, a învins-o cu 15-11.

Înaintea etapei de Cupă Mondială din Georgia, Amalia Covaliu ocupa locul 21 în clasamentul Federației Internaționale de Scrimă (FIE) al sabrerelor aflate la vârsta junioratului. Amalia Covaliu, care va împlini 18 ani în luna martie, va participa la Campionatele Europene de cadeți și juniori (Tbilisi, februarie 2026) și Mondiale (Rio de Janeiro, 1-9 aprilie 2026).

Amalia Covaliu este campioana mondială en-titre a cadetelor la sabie

Mâine, echipa junioarelor care reprezintă România la etapa de Cupă Mondială de la Tbilisi (Sofia Corlățescu, Amalia Covaliu, Anastasia Fusea și Alexandra Mitruș), cap de serie numărul 4, va intra în concurs direct pe tabloul de 16, având primul tur liber. Adversare le vor fi sabrerele din Georgia (Anastasia Asatiani, Alexandra Kuvaeva, Anastasia Tsanava și Tamar Kvinikadze).

Româncele mai au în acest sezon o medalie în concursurile de Cupă Mondială pe echipe: bronz la Tunis în noiembrie 2025. România este și campioana europeană en-titre a probei, în formula Amalia Covaliu, Anastasia Fusea, Catinca Dumitru și Rosemarie Benciu.

În clasamanentul final al probei individuale de la Tbilisi, celelalte sabrere române au ocupat următoarele locuri: Sofia Corlățescu (35), Alexandra Mitruș (57), Anastasia Fusea (58), Teodora Oargă (74), Andreea Mitruș (115), Mara Popa (129). La competiția din capitala Georgiei au luat parte peste 140 de sportive.

Citește și:
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
Altele
Apelul lui Garry Kasparov ar provoca prăpăd în Rusia, inclusiv pentru „păpușa lui Vladimir Putin”: „Așa ar simți serios problemele”
Valeriu Iftime, înainte de FCSB – FC Botoșani: „Asta e problema” » Anunță un transfer: „O să vă speriați”
Superliga
Valeriu Iftime, înainte de FCSB – FC Botoșani: „Asta e problema” » Anunță un transfer: „O să vă speriați”
Ioan Varga, mesaj pentru Marius Șumudică, după 0-3 la debut: „Curaj!”
Superliga
Ioan Varga, mesaj pentru Marius Șumudică, după 0-3 la debut: „Curaj!”
Nistor nu-și explică motivul pentru care a căzut transferul: „E un pic dubios, dar în iarnă pleacă sigur”
Superliga
Nistor nu-și explică motivul pentru care a căzut transferul: „E un pic dubios, dar în iarnă pleacă sigur”
Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Profit.ro
Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează