INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TOTTENHAM

Scandal la Tottenham, după încheierea ferestrei de mercato: „Rușinos!”

Cristian Romero, în dreapta // foto: Guliver/gettyimages
Cristian Romero, în dreapta // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat marti, 03 februarie 2026 08:18 / Actualizat vineri, 06 februarie 2026 12:39

Cristian Romero (27 de ani), campion mondial cu Argentina în 2022, s-a plâns de activitatea slabă a lui Tottenham pe piața transferurilor.

Deși Tottenham are nu mai puțin de 11 jucători indisponibili, conducerea clubului n-a profitat de acest mercato invernal pentru a întări lotul. Doar a reacționat. În locul lui Brennan Johnson, vândut lui Crystal Palace, l-a adus Conor Gallagher, de la Atletico Madrid.

Cristian Romero: „Incredibil, dar adevărat”

Ceea ce pentru Cristian Romero este de neacceptat. După meciul cu Manchester City (2-2), în care a ieșit la pauză, nefiind restabilit complet de pe urma unei răceli, internaționalul argentinian a așteptat să se închidă perioada de transferuri pentru a ieși pe rețelele de socializare cu o postare dură, chiar dacă ușor voalată, la adresa conducerii clubului.

„Efort excelent din partea tuturor coechipierilor mei, au fost incredibili cu Manchester City. Am vrut să fiu disponibil, să-i ajut chiar dacă nu mă simțeam bine, mai ales că aveam doar 11 jucători disponibili – incredibil, dar adevărat și rușinos.

Vom continua să fim prezenți și să ne asumăm responsabilitatea de a schimba această situație, muncind din greu și rămânând uniți. Tot ce rămâne este să vă mulțumesc tuturor pentru că ați fost acolo și pentru că ne-ați susținut mereu, voi, fanii”, a scris fundașul central.

Cristian Romero este susținut de mai mulți jucători

Postarea sa a fost apreciată de mai mulți coechipieri, Dominic Solanke, Conor Gallagher, Djed Spence, Pape Matar Sarr și Kevin Danso, semn că nemulțumirea este tot mai mare în rândul jucătorilor.

Spurs sunt în prezent fără Kevin Danso, Richarlison, James Maddison, Lucas Bergvall, Mohammed Kudus, Dejan Kulusevski, Pedro Porro, Djed Spence, Rodrigo Bentancur, Ben Davies și Micky van de Ven. 

Radu Drăgușin a profitat de absențele din lot, fiind titularizat cu Manchester City

Contra lui Manchester City, de absența fundașilor centrali Micky van de Ven și Kevin Danso a profitat Radu Drăgușin, titularizat pentru prima oară după un an la Tottenham.

Internaționalul român vine după o ruptură de ligament încrucișat suferită la finele lui ianuarie 2025, iar în acest mercato invernal a fost „de vânzare”.

Mai multe cluburi italiene și l-au dorit, însă numai sub formă de împrumut, ceea ce Tottenham a respins categoric. Iar când au mai apărut și probleme în apărare, managerul Thomas Frank a decis să-l păstreze.

Citește și:
„E un mare idiot!” » Costi Mocanu îl jignește, după Anglia - Argentina
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„E un mare idiot!” » Costi Mocanu îl jignește, după Anglia - Argentina
Pălmuit de Bellingham după fluierul final! A urmat o încăierare generală la Anglia - Argentina
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Pălmuit de Bellingham după fluierul final! A urmat o încăierare generală la Anglia - Argentina
Messi a emoționat-o până la lacrimi » Momentul surprins de camerele TV
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Messi a emoționat-o până la lacrimi » Momentul surprins de camerele TV
„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
Stiri extrasport
„O palmă pentru fiecare brazilian” » Vinicius s-a pozat cu influencerița în poală, după eliminare, și a aprins scandalul
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”

Remarcatul lui Thierry Henry în Franța - Spania: „I-a avut în buzunar!”


Comentarii (1)
mihaita_
mihaita_  •  03 Februarie 2026, 09:43

De ce ești supărat, mă Cristi? Îl aveți în lot pe Radu Dragusin Dragonul, ar trebui să fie îndeajuns.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează